3 octombrie 2026. Zi rece de toamnă, cu un soare care abia-abia își mai aruncă stingher razele peste orașul celor Șapte coline.
Dar, undeva, mai bine zis la Casa Cărții din Iași, s-a pregătit un eveniment menit să răspândească raze de căldură peste tot. Într-o atmosferă caldă și primitoare, a avut loc o lansare de carte atipică: autoarea, Cristina Moraru, și-a invitat cititorii la întâlnirea cu volumul său de debut, „Euvenire”.
Intru în sală și mă minunez: este plină de tineri și copii de toate vârstele. Părinții nu au venit singuri la întâlnirea cu Poezia, ci și-au adus și copiii. Privesc în sală și nu cunosc pe nimeni, așa cum eram obișnuită, cu excepția autoarei, a moderatoarei evenimentului și a invitaților.
Aștept cu nerăbdare să înceapă evenimentul, dar parcă timpul a stat pe loc. Peste tot domnește însă o atmosferă de bucurie, specifică întâlnirii dintre oamenii iubitori de frumos și cultură. Unii dintre cei prezenți cunosc deja poeziile și schimbă impresii. Tânăra poetă se afla în centrul atenției, vizibil emoționată, dar și fericită că atâția cititori au venit să-i fie alături la acest moment important în devenirea sa literară.
Atmosfera se animă odată cu apariția moderatoarei, prof. dr. Monica Luminița Cozmei, semn că activitatea urmează să înceapă.
Aceasta prezintă mai întâi pe invitați: prof. Silvia Hodaș, scriitoare și jurnalistă, prof. Simona-Gabriela Florescu – prefațatoarea volumului de poezii, scriitorul umorist Ioan Hodaș și poetul și epigramistul Nicolae Stancu.

Așa cum era și firesc, începe prin prezentarea autoarei, Cristina Moraru, originară din Republica Moldova, din orașul Florești și stabilită în municipiul Iași. A venit în România la vârsta de 15 ani, a urmat cursurile Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, apoi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Pentru că o cunoaște de mai multă vreme, moderatoarea povestește despre începuturile sale literare, despre faptul că scria din copilărie și despre colaborările cu ziare cunoscute din Republica Moldova. Monica Luminița Cozmei rememorează, cu mult farmec și umor, și aspecte din viața autoarei, precum și drumul parcurs de aceasta în devenirea sa. Despre volumul „Euvenire” afirmă: „De o sensibilitatea aparte, doamna Cristina Moraru a încercat (și a reușit) să-și transpună părți din inima dumneaei în poezii diafane, oferind cu generozitate trăiri-sentimente diafane”. În continuare, este invitată la cuvânt pe prof. Silvia Hodaș, care mărturisește că e o încântare să prezinte volumul de debut al Cristinei Moraru, o tânără autoare care scrie într-un stil aparte, original, care o diferențiază de ceilalți poeți contemporani: „Titlul «Euvenire» devine, astfel, o stare de spirit și, în același timp, o filosofie existențială. «Eu» reprezintă conștiința de sine, iar «venire» implică un punct de plecare și unul de sosire. (…) Sunt versuri care vorbesc direct sufletului, mai ales că peste toate poeziile se așază lumina, optimismul, gândurile și emoțiile autoarei, răsfirate în raze. Poeziile sunt scrise ca o confesiune caldă. O dată cu semnatara acestor versuri pline de viață și emoție, sensibile și autentice, pornim într-o călătorie în care vom descoperi iubirea și natura, parfumul inconfundabil al copilăriei, dar și problemele existențiale ale prezentului.”
Prof. Simona-Gabriela Florescu vorbește, la rândul său, cu multă căldură, despre prietenia care le leagă și despre începuturile literare ale autoarei: „Începuturile autoarei anunță o voce puternică, încărcată de forță creatoare și transfiguratoare. Nu sunt încercări timide de a așterne pe hârtie versuri , ci confesiuni născute din trăiri proprii, autentice, din strigăte vii, ținute adânc în suflet și în gând, dar domolite de firescul bucuriei de a fi, și eliberate când maturitatea la care a ajuns poate transcende materia”. Apoi a citit o poezie, din volumul prezentat.
În cuvântul său, autoarea, cu emoții în glas, a subliniat: „Euvenire” este prima mea carte, dar este rezultatul unor ani în care poezia a rămas, discret, parte din mine. Volumul adună texte scrise în perioade și stări diferite, fără să încerce să le uniformizeze. Este o întoarcere spre sine, un întreg proces de devenire, dar și un început: momentul în care ceea ce a fost mult timp doar al meu ajunge, pentru prima dată, la cititori, într-un mod formal. Faptul că majoritatea dintre cititori se regăsesc în versurile mele, se descoperă și încep a construi o altă perspectivă a existenței (în aceasta vâltoare a vremurilor noastre), îmi confirmă că poezia mea are sens și mă încurajează să împart în continuare din darul meu.” A mulțumit familiei pentru susținerea oferită în demersul său literar.
După acest discurs emoționant, prietenii și cititorii au avut ocazia să-și exprime opiniile despre Cristina Moraru – poetă, mamă și om de familie – și să recite poeme din creația autoarei.
Un moment încărcat de emoție a fost cel în care prietenele sale, Lilia Tipa și Ecaterina Hutuleac, din Republica Moldova, i-au oferit flori și au rostit, pe rând, cuvinte emoționante despre rolul prieteniei în viață, despre legătura pe care timpul nu a reușit să o diminueze și despre dorul de locurile natale. Și-au încheiat mesajele cu urări de sănătate și cu încurajarea de a trece și munții, chiar dacă sunt greu de străbătut, pentru a-și împlini visele.
Un alt moment deosebit a fost cel în care elevii de gimnaziu Anastasia și Alexandru Moraru, copiii autoarei, au citit din creația mamei lor. Au făcut-o cu emoție profundă și cu uimire, fiindcă, în acea clipă, în fața tuturor, se afla mama lor în ipostaza de poetă.
Și, pentru că umorul l-a însoțit pe român oriunde, momentele vesele nu au lipsit. Scriitorii umoriști Ioan Hodaș și Nicolae Stancu au adus zâmbete și bună dispoziție în rândul celor prezenți.
Prof. dr. Monica Luminița Cozmei a informat publicul despre activitatea Asociației „Fotini” – lumină și speranță. În cadrul asociației, copiii se pot înscrie pentru a-și valorifica potențialului și pentru a contribui la crearea unor resurse educaționale specifice. Asociația are în pregătire o revistă dedicată elevilor, „Micul jurnalist ieșean”.
Cu acest prilej, au fost oferite diplome de participare autoarei, invitaților și copiilor implicați în activitățile asociației.
Momentul mult așteptat a fost cel al socializării, când autoarea s-a întreținut cu cititorii. Le-a mulțumit tuturor pentru participare la această sărbătoare de suflet, precum și celor implicați în actul de cultură, după care a oferit autografe. Evenimentul s-a transformat, astfel, într-o confesiune caldă, în care poeziile au prins viață prin vocea autoarei, oferind celor prezenți momente de neuitat.
Un public minunat – copii, tineri și adulți – a participat cu bucurie la eveniment și a urmărit cu interes fiecare moment pentru a descoperi un univers poetic prin care autoarea își conturează deja o voce proprie, sensibilă și autentică.
Din partea SEDCOM LIBRIS, sub egida căreia s-a desfășurat evenimentul, a participat Sorina Lunganu.
Evenimentul a fost moderat cu multă carismă de prof. Monica Luminița Cozmei, care a reușit să mențină publicul captivat și să faciliteze un dialog dinamic între participanți.
Sărbătoarea culturii și a frumosului din poezie s-a încheiat cu flori, îmbrățișări, autografe și recunoștință. Iar gândul cu care autoarea și-a însoțit cititorii la final a fost unul care se potrivește întregului eveniment: „Cu recunoștință pentru că faci parte din drumul Euvenire.”
Silvia Hodaș UZPR, Iași & AJRP, Montreal, Canada
