16.9 C
Nürnberg, DE
September 21, 2026
Cultură

Gruparea literară „De Amicitia”, zece ani de „creație și prietenie” celebrați împreună cu scriitorii mureșeni

Motto: „Poate că literatura nu este altceva decât felul lui Dumnezeu de a lăsa oamenilor scrisori fără destinatar, știind că fiecare suflet le va deschide atunci când va avea nevoie de ele.” (Mariana Moga)

Reluarea activității cenaclului literar „Aurel Filimon”(Târgu-Mureș) – după perioada de vacanță – s-a desfășurat într-o atmosferă deosebită prilejuită de împlinirea a zece ani de existență și activitate literară neîntreruptă a Grupării și a Cenaclului „De Amicitia” condus de talentata scriitoare Mariana Moga, care a transformat fiecare întâlnire a membrilor acestui cenaclu într-o pagină de istorie literară și culturală. Tabăra de creație organizată sub egida acestei prestigioase grupări literare s-a desfășurat, în acest an, la Târgu-Mureș, la Hotelul Agora, cu participarea unui însemnat număr de scriitori din aproape toate colțurile țării, dar și români stabiliți în străinătate, aceștia fiind membrii unor asociați literare sau publicistice precum : Uninea Scriitorilor din România, Liga Scriitorilor din România și Uniunea Ziariștilor din țara noastră.

Istoricul taberelor literare „De Amicitia” este legat, fără îndoială, de personalitatea și implicarea neobosită celei care a condus această grupare literară timp de un deceniu, și anume, scriitoarea Mariana Moga. Prin perseverență, devotament, cu o imensă dragoste pentru literatura și cultura română, domnia sa a contribuit la constituirea și la dezvoltarea unei comunități literare, de excepție, demonstrând că pasiunea pentru creația literară și publicistică are puterea de a-i apropia pe oameni, ilustrând, a dată în plus, că prieteniile de calitate șe formează în preajma cărților, printre creatorii și pasionații de literatură.

Originară din orașul Sebeș, Județul Alba, doamna Mariana Moga a devenit un statornic promotor cultural, a cărei activitate literară s-a desfășurat pe mai multe coordonate, plecând de la volumele de poezie, cărțile de proză și continuând cu volumele de critică literară, pe care le-a publicat. O componentă esențială a activității sale este legată de promovarea, în țară și în străinătate, a scriitorilor români contemporani, fapt dovedit atât prin organizarea taberelor literare ce poartă marca Cenaclului „De Amicitia”, cât și prin alcătuirea unor antologii de excepție precum volumul colectiv, sugestiv intitulat „Catalog literar românesc”, apărut la Editura Castrum de Thymes, în 2024 și recenta antologie aniversară „Cartea care m-a ales”, tipărită în acest an aniversar.
Desigur, despre antologiile și lucrările de referință pe care le-a realizat, despre scrierile de poezie și proză pe care le-a tipărit, ar fi multe și frumoase lucruri de spus, mă voi limita, însă, la menționarea faptului că activitatea sa literară și culturală a fost apreciată, de-a lungul anilor, prin acordarea de numeroase premii și distincții, obținute în cadrul unor concursuri și festivaluri literare din România și din străinătate, doamna Mariana Moga fiind inclusă și în „Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni”.

Domniei sale îi aparține, de asemenea, inițiativa invitării autorilor de la Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români, la întâlnirea din 3 septembrie 2026, din cadrul Taberei literare „De Amicitia”. Am răspuns acestei promițătoare invitații cu bucuria de a fi devenit recent membră a grupării literare „De Amciția” și cu recunoștință pentru „Diploma de Excelență literară”, care mi s-a acordat cu acest prilej. Astfel, în seara zile de 3 septembrie, am avut onoarea de a participa în calitate de președintă a filialei mureșene la o serată literară de excepție, fiind însoțită de o parte din membrii Cenaclului „Aurel Filimon” din Târgu-Mureș.

Din partea Filialei Mureș au fost prezenți autorii: Mircea Dorin Istrate, președinte onorific al Filialei Mureș, Voichița Elena Toma, Lola Dobroiu, Anca Dana Bejan, Iovu Roiban, Andrei Guțu dar și Jr. Ioan Berța, președintele Asociației Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – Filiala Mureș.
Participații la întâlnirea literară au avut ocazia de a se prezenta, de a-și face cunoscute creațiile literare și de a lectura fragmente din recentele cărți pe care le-au publicat. Fomați sub cupola unei vocații creatoare de excepție, cei prezenți la eveniment au demostrat, o dată în plus, că dialogurile literare autentice, sincere și pline de generozitate sufletească, pot transforma prietenia, dintr-o valoare morală, într-o valoare culturală de amploare națională și universală.

În acest context, invitația adresată scriitorilor mureșeni a reprezentat mai mult decât participarea la un eveniment cultural. A fost expresia dorinței comune a membrilor celor două cenacluri de a se cunoaște, de a-și pune gândurile și năzuințele sub același numitor comun, slujind cu mândrie, smerenie și aleasă iubire, cultura și literatura română.

Iată de ce, existența cenaclurilor și a grupărilor literare este atât de importantă pentru consolidarea moștenirilor culturare autentice. Întâlnirile cenacliste și taberele scriitoricești, oferă spațiul necesar pentru fructificarea proiectelor literare, antrenarea schimbului de idei, promovarea lecturii și cizelarea dialogurilor literare memorabile și luminoase, toate acestea contribuind la fertilizarea universului literar românesc, la consolidarea spiritului de breaslă și la edificarea unei admirabile și necesare solidarități între oamenii de cultură.

Literatura română are nevoie de astfel de manifestări, după cum are nevoie de oameni dedicați culturii naționale asemenea, asemenea scriitoarei Mariana Moga, dar și de împătimiți ai cuvântului poetic, asemenea, scriitorului și editorului Nicolae Băciuț, invitatul special al Taberei „De Amiciția”, solemn denumit de Prof. dr. Mihail Diaconescu, „un scriitor integral”. Fie ca anii care urmează să le mențină la fel de viu și puternic spiritul creator iar tabăra literară ogarnizată la Târgu-Mureș să se hrănească, și în anii ce vin, cu energia începuturilor organizatorice, iar emoția, acestei întâlniri literare memorabile, să sporească și să devină un falnic reper pentru consolidarea prieteniilor literare, ce dospesc, neostoit, în creuzetul de aur al iubirii pentru limba română și al respectului, fără de margini, pentru cultura națională.

Liliana Moldovan

Related posts

Invitație oficială: personalități născute în Zona Brașov, căutate pentru un proiect european în 2026

Ionela van Reez-Zota

Eveniment românesc la Torino

GT Post

Lecturi de Ziua Mondială a Poeziei

GT Post

# 12 lucruri pe care mi-aș fi dorit să le învăț la școală

Ion Marius Tatomir

Biblioteca Metropolitană București lansează în premieră un colț nepalez: un gest de normalitate într-o societate democratică și incluzivă

GT Post

Actul cultural contribuie la structurarea societăţii şi a personalităţii umane”; „Prin cultură poţi înlătura toate barierele diplomatice, economice sau politice” – Interviu cu domnul ambasador cultural George Călin, realizat de Ion Nălbitoru –

Ionela van Reez-Zota

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy