Franța Institutul Cultural Român

Scriitoarea Lavinia Braniște, în turneu literar în Franța și Elveția, cu prilejul lansării ediției în limba franceză a romanului „Camping“

Comunicat

Cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române la Paris și în contextul participării scriitoarei Lavinia Braniște la festivalul Le livre sur les quais de la Morges, în Elveția, Institutul Cultural Român de la Paris, în parteneriat cu Éditions des Syrtes, librăria Le Divan, festivalul Le livre sur les quais de la Morges, Ambasada României în Franța și Consulatul General al României la Paris organizează un turneu în Franța și Elveția destinat promovării romanului Camping, recent apărut în versiune franceză la Éditions des Syrtes, în traducerea lui Sylvain Audet-Găinar.

La Paris, turneul va include două întâlniri literare. Prima, sub forma unui dialog cu traducătorul Sylvain Audet-Găinar, va avea loc în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța, în data de 31 august 2026, ora 19.00, în contextul manifestărilor dedicate celebrării Zilei Limbii Române la Paris. Publicul va asista la o dezbatere despre provocările întâmpinate, precum și despre rolul limbii – materne și străine – în destinul personajelor și economia narativă a romanului, și va asculta fragmente din roman, în limbile română și franceză, în lectura autoarei și a traducătorului. Programul turnrului mai include o întâlnire literară cu un public majoritar francofon la cunoscuta librărie Le Divan din Paris, în data de 2 septembrie 2026, ora 19.00, precum și participarea, la invitația organizatorilor, la festivalul literar Le livre sur les quais de la Morges (Elveția), în perioada 4-6 septembrie 2026, în cadrul căruia Lavinia Braniște va participa le o lectură publică, la o întâlnire literară și la mai multe sesiuni de autografe. 

Festivalul cultural de anvergură internațională, care numără la fiecare ediție între 150 și 300 de scriitori și traducători invitați, și care a ajuns în ultimii ani la o medie de peste 40 000 de vizitatori, are loc în fiecare an la Morges, pe malul lacului Leman, în luna septembrie. Ajuns la a 17-a ediție, festivalul a devenit unul dintre cele mai importante și mai îndrăgite evenimente literare din Elveția. Programul cuprinde dialoguri cu autorii, dezbateri, lecturi publice, performance-uri literare și proiecții de film, incluzând totodată o secțiune internațională, cu dezbateri la care participă invitați din diferite țări și culturi. Pentru publicul tânăr, festivalul oferă și numeroase evenimente dedicate copiilor și adolescenților, cu activități special concepute pentru școli, familii și tinerii cititori.

La fiecare ediție, Le livre sur les quais omagiază o președintă sau un președinte de onoare și pune în lumină activitatea unei edituri invitate, anul acesta pozițiile respective revenindu-le scriitoarei Delphine de Vigan și editurii Noir sur Blanc, la care au apărut de-a lungul timpului în traducere franceză importanți scriitori români. Programul complet al festivalului: https://lelivresurlesquais.ch/programme/

Turneul în Franța și Elveția se înscrie într-un ambițios program de promovare realizat de Éditions des Syrtes, care a inclus romanul Camping pe lista titlurilor toamnei literare. Cunoscută publicului francez prin intermediul ecranizării romanului Interior zero, în regia lui Eugen Jebeleanu, Lavinia Braniște este una dintre vocile tinere ale literaturii române care a suscitat un viu interes în spațiul literelor francofone, ieșirea romanului Camping în librării, începând cu data de 21 august 2026, bucurându-se deja de primele semnalări în presa literară franceză: Actualitte.com  

Lavinia Braniște (n. 1983, Brăila) este una dintre cele mai importante și apreciate scriitoare române contemporane, cunoscută pentru proza microrealistă, directă și atentă la detaliile cotidiene, precum și pentru literatura pentru copii. A studiat limbi străine (engleză și franceză) și literatură la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și la Universitatea din București, și a lucrat ca redactor de carte, profesor de limbi străine și traducătoare. A debutat în 2006 cu volumul de poezii Povești cu mine(Paralela 45), după care au urmat volumele de proză scurtă Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare, 2011) și Escapada (Polirom, 2014). Primul său roman, Interior zero, a apărut în 2016 la editura Polirom și a fost tradus în germană, polonă și spaniolă. Ediția în limba germană, publicată în 2018 la editura mikrotext din Berlin, în traducerea Manuelei Klenke, sub titlul Null Komma Irgendwas, a fost realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul TPS derulat de CENNAC – Centrul Național al Cărții. A fost, de asemenea, adaptat pentru scenă în România și în Germania. Al doilea roman, Sonia ridică mâna, apărut în 2019 la Polirom și tradus în germană și spaniolă, a primit Premiul Nepotu’ lui Thoreau pentru cea mai bună carte de proză a anului, Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei și Premiul pentru proză al revistei AteneuDe asemenea, Mă găsești când vrei, apărut în 2021, a primit Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei. În 2024 a publicat la editura Dezarticulat un poem în proză intitulat Pază umană. Cel mai recent roman al său, Camping, a apărut la editura Polirom în aprilie 2025. Autoarea scrie și literatură pentru copii: seria cu porcușorul Rostogol, la editura Arthur, romanul Sora lui Colăcel, volumele Duminică și alte povestiri cu Iosifel și Anatol și Gregor la aeroport. Alte câteva albume au apărut la editura Cartier – Jungla lui TocoMelcușorulEvadarea lui Moș ColumbCofetăria – și la editura Univers: Comoara pinguinilor și Laboratorul ghiduș al lui Chițibuș. Lavinia Braniște a scris texte pentru două spectacole de teatru: Visând glasuri (r. Nicoleta Lefter, Teatrul Gong, 2018) și Exeunt (r. Bobi Pricop, Reactor de creație și experiment, 2020), dar și pentru filmul Între revoluții (r. Vlad Petri, 2023), premiat în secțiunea Forum de la Berlinale cu premiul FIPRESCI. Este membră co-fondatoare a ARTLIT (Asociația Română a Traducătorilor Literari) și membră a De Basm (Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți).

Intens și actual, romanul Camping este povestea Sofiei, prinsă de douăzeci de ani între Spania și România, între un „acasă“ de care e legată prin ecranul blurat de conexiunea slabă la internet și toropeala din campingul „El Titi“, care îi e deopotrivă domiciliu și loc de muncă. Ajunsă în pragul pensionării, Sofia realizează că reperele vieții sale au devenit tot mai vagi. Limba maternă nu-i mai aparține în totalitate, pe când cea adoptivă rămâne imposibil de asimilat. Europa și străinătatea sunt două universuri cu contur vag, limitate la aeroporturi și la diferența de fus orar, compatrioții se fac auziți, mai mult decât orice altceva, prin postările de pe grupuri de Facebook, iar fiul ei, motivația din spatele acestui exil voluntar, pare pierdut de mult, fără ca ea să-și fi dat seama. Cu o extremă sobrietate, Lavinia Braniște construiește portretul unei generații invizibile, marcate de tensiunea între dorința de mai bine și brutalitatea realității.

Related posts

Revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”, ediţia din noiembrie

Ion Marius Tatomir

Volumul de poezii „Homem de Terra” de Ștefan Mitroi, prezentat la ICR Lisabona în prezența autorului

Ion Marius Tatomir

„Zilele Lipatti“, de Ziua Națională, la Tokyo: recitaluri susținute de tenorul Liviu Indricău și pianista Madălina Pașol

Ion Marius Tatomir

Două concerte susținute de Orchestra Filarmonicii Arad la Musikverein, Viena

Ion Marius Tatomir

Comemorarea victimelor Holocaustului: „Benjamin Fondane și Paul Celan – literatură, memorie și exil”, la ICR New York

Ion Marius Tatomir

Programul CANTEMIR // Embodied Culture in Motion – intervenții artistice la Veneția, cu sprijinul ICR

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy