22.3 C
Nürnberg, DE
July 14, 2026
Exclusiv Institutul Cultural Român România Statele Unite ale Americii

 MNIR și ICR celebrează relația diplomatică și culturală dintre România și SUA printr-o expoziție de mare anvergură la București

Comunicat

În contextul împlinirii a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite ale Americii, Institutul Cultural Român își reafirmă rolul fundamental de promotor al valorilor românești și de facilitator al dialogului intercultural, în calitate de partener strategic în realizarea expoziției de anvergură „SUA – România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”.

Găzduit de Muzeul Național de Istorie a României, acest eveniment de excepție este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Proiectul constituie o veritabilă punte peste timp, reflectând modul în care idealurile de libertate, democrație și egalitate au circulat în ambele sensuri geografice și spirituale, modelând destinele celor două națiuni.

„Pentru Institutul Cultural Român, parteneriatul în cadrul acestui proiect expozițional reprezintă o traducere practică a misiunii sale instituționale: consolidarea legăturilor diplomatice prin intermediul culturii, acel instrument discret dar profund rezistent al politicii externe.” – Corina Raluca Încrosnatu, Președinta ICR

Participarea ICR subliniază importanța diplomației publice în consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite. Într-un moment de reflecție globală asupra democrației, ICR contribuie activ la evidențierea parcursului comun al celor două state, reamintind că dialogul cultural a menținut punți de comunicare chiar și în cele mai aspre perioade ale istoriei moderne.

Cultura a fost întotdeauna cel mai eficient ambasador al României peste Ocean. De la fascinația pe care Regina Maria a generat-o în inima Americii, până la amprenta inconfundabilă lăsată în patrimoniul universal de genii precum Constantin Brâncuși, George Enescu, Maria Tănase sau Nicolae Iorga, expoziția de față demonstrează că dialogul nostru cu Statele Unite este profund spiritual, bazat pe valori democratice și pe o admirație reciprocă indestructibilă.

Expoziția oferă publicului o incursiune cronologică ce pornește de la primele relatări despre „Lumea Nouă” ajunse în Țările Române și ideile cuprinse în Declarația de Independență (1776) și Constituția americană (1787) care au hrănit speranțele pașoptiștilor români sau idealurile Războiului de Independență (1877-1878). Expoziția trece prin momente cheie precum sprijinul umanitar al Crucii Roșii Americane pe frontul românesc din Primul Război Mondial, perioada Războiului Rece marcată de emisiunile „Vocea Americii” și dinamica Clauzei națiunii celei mai favorizate, până la restabilirea încrederii după 1989 și încheierea Parteneriatului Strategic.

Un spațiu generos este dedicat dimensiunii umane: destinele zecilor de mii de români emigrați în SUA, care au muncit pentru marea națiune americană, formând o comunitate vibrantă, precum și influențele culturale reciproce, pătrunderea jazz-ului, a foxtrot-ului și a cinematografiei hollywoodiene în societatea românească interbelică.

  • Vernisaj: Joi, 16 iulie 2026, ora 17:00
  • Locație: Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Calea Victoriei nr. 12, București
  • Perioada de vizitare: 17 iulie 2026 – 30 septembrie 2026
  • Program de funcționare: Miercuri – Duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00
  • Eveniment sponsorizat de: Dacia Romanian Dining

Echipa și partenerii proiectului:

  • Coordonator expoziție: Dr. Cornel-Constantin Ilie (Manager MNIR)
  • Curator: Dr. Cristina Păiușan
  • Echipa expoziției: Dr. Oana Ilie, Roxana Pătrașcu, Daniel-Cosmin Obreja, Dr. Alexandru Bădescu, Alexandra Mărășoiu, Pompilia Dozsa, Maria Popa, Nicoleta König, Bogdan Dumitru Mladin, Paul Popa și Diana Crimu.
  • Parteneri instituționali: Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Străine, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Brukenthal, Institutul Cultural Român, Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova – Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” și Colecția Daniel-Cosmin Obreja.
  • Colaboratori: Sorin Mărgărit, Bogdan Coconoiu, Emil Blaga, Adriana Luca, Mihai Carp și Asociația RoMilitaria.

Related posts

A apărut  numărul 48, aprilie 2024, al revistei  “Agora literară “ organ de presă al Ligii Scriitorilor

Liliana Moldovan

ICR marchează Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment de excepție la Opera Națională București

Ion Marius Tatomir

Ionela van Rees-Zota  a primit Premiul Publicului pentru activitatea Agenției de Presă Așii Români

Ionela van Reez-Zota

EMOTION IN MOTION – Primul festival de teatru non-verbal din România

Ion Marius Tatomir

Alimentația sănătoasă și mișcarea – tema unui eveniment dedicat comunității românești din Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

„Libearty” – cel mai mare proiect de ocrotire al animalelor din Europa

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy