În peisajul literaturii române din diaspora, autorii canadieni, originari din țara noastră, ocupă un loc special, iar scriitorul Irving Layton se detașează ca o personalitate emblematică, ce a influențat în chip esențial evoluția literaturii canadiene moderne. Leonard Cohen, faimosul poet și cantautor afirma fără echivoc : „Mai întâi a fost Irving Layton și apoi am venit și noi, ceilalți… El este cel mai mare poet al nostru”, recunoscând prin această afirmație valoarea literară inestimabilă a scriitorului care a publicat peste 50 de volume de poezie și a influențat generații de scriitori. Cu stilul său avangardist, Layton a abordat o tematică variată în cadrul căreia dragostea a deținut mereu un loc central. Laureat al Premiului Petrarca pentru poezie, scriitorul canadian a creat o lirică a iubirii plină de pasiune și erotism, concepută într-un stil inovator, de o mare forță sugestivă. Puțini știu că Irving Layton, considerat reformatorul al liricii canadiene actuale, este originar din România fiind născut la Piatra Neamț sub numele Israel Pincu Lazarovici.
Spre deosebire de acest poet, care a emigrat în Canada în copilărie și despre care se spune că este un fel de Picasso al literaturii din America de Nord, scriitoarea Mihaela CD și-a consolitat reputația de autoare de poezie prin cele 13 de volume de versuri publicate fiind recunoscută pe piața de carte românească pentru capacitatea de a fi creat o lirică originală, tandră și rafinată, expresivă și amplă, atât din perspectiva direcțiilor tematice abordate, cât și din punctul de vedere al explorărilor estetice originale.
„Puterea iubirii” se integrează firesc în ansamblul operei poetice a doamnei Mihaela CD și se remarcă prin rafinamentul stilistic și diversitatea tematică, dragostea devenind aici nucleul central în jurul căruia gravitează toate celelalte motive lirice, precum: timpul, dorul, amintirea, speranța și fericirea. Remarcăm, de asemenea, și o evoluție în plan expresiv: limbajul este fluid iar sugestiile lirice îmbracă fiecare vers în haina unor expresii metaforice care emoționează și captează atenția cititorilor.
Dragostea cântată de autoare este ca un diamant cu mai multe fațete, dintre care se remarcă — așa cum ne sunt sugerate de titlurile celor 17 capitolelor ale cărții — iubirea cu înmiresmări romantice, iubirea ca jurământ etern, iubirile de la malul mării, dragostea pătimașă, iubirea de pe cărările vieții, iubirea tainică, iubirea ca miraj, dragostea ca extaz, iubirea flămândă de șoapte, iubirea picturală, iubirea ca sentiment al eleganței, copacul iubirii, unicitatea iubirii, valurile, încercările și toamnele iubirii și, la final, atemporalitatea sentimentelor de dragoste.
Toate aceste ipostaze alcătuiesc un univers afectiv original, în perimetrul căruia poeta își cartografiază trăirile și emoțiile expunându-le cu o sinceritate dezarmantă, ce dezvăluie talentul literar autentic dar și o profunzime psihologică, transformând fiecare poem într-o bijuterie literară. Devine lesne de imaginat faptul că, pentru autoarea acestor pagini de versuri, fiecare chip al iubirii este intens creionat, formând câte un detaliu independent al tabloului complex al acestei cărți ce reflectă, ca un curcubeu, atributele unei sensibilități poetice autentice, exprimate prin accente, ritmuri și transfigurări stilistice distincte.
Volumul apărut în 2026 la Editura Globart Universum din Montreal, dezvăluie nu doar o simplă colecție de poeme de dragoste, ci, în primul rând, o admirabilă citadelă lirică. O parte dintre poemele incluse în carte sunt concentrate declarații de dragoste pe care Mihaela CD le adresează soțului, senior editorul Johnny Ciatloș-Deak, celelalte formulări lirice din volum fiind rodul imaginației autoarei. Observăm, din această pespectivă, tendința de echilibrare între melancolie și optimism, între nostalgia legată de trecerea anilor și încrederea în forța generatoare a iubirii, fapt ce conferă volumului o aură caldă și reconfortantă.
Astfel, dacă poeziile din primul capitol poartă un parfum romantic plin de prospețime sufletească și speranță, versurile din al doilea capitol vorbesc despre trăinicia jurămitelor de iubire. Regăsim aici ideea iubirii ca nuntire eternă, ceea ce ne conduce la concluzia caracterului sacru al sentimentelor de dragoste.
În opoziție cu sacralizarea sentimentelor de afecțiune, poeziile din capitolul intitulat „La malul mării” proiectează iubirea într-un idilic spațiu marin, acolo unde emoțiile se dezvăluie firesc, în ritmul valurilor mării, iar fiorul iubirii se materializează în „sărutări însuflețite” și mirifice gesturi de tandrețe și „ardoare”.
„Alături mână-n mână mereu
Vom hoinării prin Univers
Ți-s Raza, tu esti Soarele meu
Ești slovă, iară eu ți-s vers.” („Hoinară”)
Cerul senin, soarele, nisipul moale și marea cu valurile-i înspumate devin martorii poveștii de iubire înfiripate între cei doi protagoniști. Scriitoarea își amitește de primii pași ai iubirii și scrie despre dragostea pătimașă alintată în „raze albastre de muze”.
„Ne agățăm în firele
amorului din noi
Căci nicio suferință-n lume
nu va vinde
Licorile ce le-am băut,
iubind în doi ! (Beția iubirii)”
Iubirea devine creație în doi și chiar dacă strălucirea ei este ușor umbrită de trecerea anilor, sentimentele de afecțiune, recunoaște poeta, se aprofundează până la nivelul refrenelor care pulsează neostoit într-o netrecătoare melodie.
„Secundele ni se sărută din priviri
Ni-s inimile ancorate-n strălucire
Şi oricât am balansa în împotriviri
Văzduhul nostru tremură de fericire.” („Vâlvătăi de neînvins”)
Dobândind profunzimi nebănuite cărările iubirii se bătătoresc și rezistă în fața „fragedelor torente” ale vieții.
„Cu litere de-aur se conjugă
Cu pasul dublu apăsat în ton
Cuvântul dor care te subjugă
Și-atinge-al inimii firav buton” („Pe aripi de amintire”)
De asemenea, sentimentul dorului, atât de des invocat în cadrul liricii românești, se încarcă, în poeziile din acest volum, cu însușiri expresive unice. Scriitoarea se referă, în versurile sale, la „dorul sihastru”, la „iubirea umplută de dor” și își amintește deseori de „potecile dorului”, de „pleoapele grele de dor”, de „dorul de îndrăgostire”.
Ca element de ispirație literară, motivul dorului este prezent și cărțile publicate anterior de Mihaela CD. Cu talent liric autentic, scriitoarea tratatează tema dorului, și în volumul de versuri apărut în 2024 : „Dorul cuvintelor” realizat împreună cu doamna Aurelia Rînjea. În convorbirile lirice din această carte, cele două autoare reușesc să surprindă puritatea acestui sentiment ofertan, îmbrăcându-l într-o largă paletă de epitete grăitoare și construcții metaforice fermecătoare.
Nelipsit din palmaresul liric al autoarei este și motivul clipelor trecute, al amintirilor legate de experiența vie a iubirii. „Arcuidu-se lin pe corzi de vioară” , chemarea amintirilor este melancolică și plină de duioșie. „Din amintiri răsar duioase clipe/ Ce-n suflet încâ tandru îmi mocnesc” recunoaște cu sinceritate poeta, care își filtrează gândurile pri suava lumină a iubirii, ale cărei raze continuă să ardă, nu cu pasiunea tinereții, ci cu flacăra duioasă a dragostei încununată de tandrețe.
În ultimele capitole ale volumului, Mihaela CD simte nevoia unei reașezări sentimentale și se adresează direct bărbatului iubit invitându-l să pășească încrezător în spațiul afectiv al iubirii inițiale, retrăind scenariul înfiripării, consumării și aprofundării sentimentelor de dragoste reciprocă.
În paginile volumului descoperim, așadar, o suită de poezii încărcate cu vigoare metaforică și impulsuri stilistice captivante. Fiecare poem grăiește cu claritate, despre faptul că volumul „Puterea iubirii” este o creație literară optimistă, în care eul liric transformă experiențele personale și rezultatele imaginației într-o poezie vie, a speranței și a bucuriei de a scrie.
Eul liric apare ca un creator nemijlocit al atmosferei optimiste, invocând iubirea în multiple sale ipostaze: de la tandrețe și pasiune, până la echilibru și maturitate afectivă. Fiecare poem devine o dovadă că dragostea nu este un doar un simplu apanaj al tinereții, ci un sentiment universal pe care timpul și trecerea anilor nu îl erodează, dimpotrivă îl încarcă cu energii creatoare, ce dau sens demersurilor literare și oferă continuitate existenței umane.
Rolul cărții intitulate „Puterea iubirii este evident: volumul devine un spațiu al înălțării prin gând poetic, prin sublime versuri, capabile să „dea aripi” cititorilor și să le provoace o autentică încântare sufletească. Lectura se transformă, astfel, într-un parcurs literar unic, în care emoțiile se intensifică și perspectivele emoționale se reînoiesc. Sper ca cititorii să aprecieze pledoariile poetice din volumul „Puterea iubirii”, să descopere frumusețea formulărilor metaforice, stilul bine dozat, și să rezoneze cu mesajul fiecărui poem, lăsându-se cu toții atinși de puterea poeziei de a-i ghida pe treptele unor experiențe literare ce freamătă de lumină, autenticitate și delicatețe expresivă.
LILIANA MOLDOVAN
