16.5 C
Nürnberg, DE
October 27, 2026
Comunicat de presă Evenimente Germania Internațional

 Ansamblul Zestrea Straubing e.V. 

Stimați invitați,

Cu deosebită bucurie avem onoarea de a vă invita să fiți alături de noi la evenimentul „Cultura Românească în Gäubodenvolksfest”, organizat împreună cu gazda noastră, Familia Wenisch, în cortul Genuss Arena.

📅 Data: 16.08.2026

🕔 Ora: 17:00 – 23:00

Departe de România, dar cu dorul de rădăcinile noastre, dorim să aducem mai aproape de dumneavoastră frumusețea tradițiilor românești. Vom fi prezenți îmbrăcați în costume populare autentice, simbol al identității, al istoriei și al valorilor pe care le purtăm cu mândrie în suflet.

✨ Dorinta noastră este ca fiecare invitat care poate să vină să fie îmbrăcat în costum tradițional românesc sau, cel puțin, să poarte o ie, pentru a simți împreună atmosfera autentică românească.

🌟 În cadrul evenimentului ne vom promova cultura românească și vom avea ocazia să interacționăm unii cu alții, să schimbăm experiențe și să împărtășim bucuria tradițiilor noastre.

🎟 Rezervarea este de 15 € / persoană, iar în această sumă veți primi două Bier Marke:

  • un tichet pentru un Maß de bere și
  • încă o bere gratuită din partea Familiei Wenisch.Desigur, puteți alege și altă băutură dorită.

❤️ Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară specială, dedicată culturii și tradițiilor românești!

📧 Email: zestreastraubing@gmail.com

📞 Telefon: 0157 52835400 / 0157 87244307

Vă rugăm să ne confirmați dacă doriți să faceți parte din acest eveniment și câte persoane vor participa.

Cu stimă și respect,

Ansamblul Zestrea Straubing e.V.

Related posts

De la propaganda trecutului la responsabilitatea jurnalismului de astăzi: reflecții după conferința „Vom Ort der Propaganda zu einem «Haus der Demokratie»” de la Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Victor Crăciun se întoarce acasă – Durleștiul dezvelește primul bust dedicat marelui cărturar român

Ionela van Reez-Zota

Voluntariatul – o resursă esențială pentru comunitate și o ancoră a solidarității globale

Ionela van Reez-Zota

Grigorescu, artistul recordurilor, și Tonitza, maestrul nudului, conduc Licitația de Vară Artmark

Ion Marius Tatomir

Vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 8 – 10 martie 2024

GT Post

150 de tineri muzicieni din întreaga lume, selectați pentru etapa I a Concursului Internațional George Enescu 2026. Cel mai tânăr concurent are doar 12 ani

Ionela van Reez-Zota

8 comentarii

https://xbymw.com/space-uid-1384115.html October 26, 2026 at 5:23 pm

References:

BPay deposit casino Australia https://xbymw.com/space-uid-1384115.html

Replică
xbymw.com October 26, 2026 at 6:56 pm

References:

Best BPay casino bonus Australia https://xbymw.com/space-uid-1384166.html

Replică
https://gitlab.rails365.net/virgoinsect50 October 26, 2026 at 9:56 pm

References:

MiFinity crypto casino Australia https://gitlab.rails365.net/virgoinsect50

Replică
BPay pokies promotions October 27, 2026 at 1:01 am

References:

Australian casino with BPay https://topsitenet.com/profile/fileadvice91/2706356/

Replică
MiFinity mobile casino Australia October 27, 2026 at 6:00 am

References:

MiFinity casino no verification withdrawal http://www.old.xn--90asjdo3a.xn--p1ai/user/shrimpcell77/

Replică
https://pad.cttue.de/yhTyYpwSSS20amYHme7SyQ October 27, 2026 at 6:02 pm

References:

Australian casino payment methods wire transfer https://pad.cttue.de/yhTyYpwSSS20amYHme7SyQ

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy