Anul 2026, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al sfintelor femei din calendar, constituie un moment de reflecție profundă asupra vocației umane în comuniune cu Dumnezeu și asupra rolului fundamental al familiei și al femeii în economia mântuirii. Această hotărâre nu are doar o semnificație simbolică, ci se constituie într-o chemare concretă la restaurarea fundamentelor spirituale ale vieții creștine, într-o lume contemporană marcată de individualism, relativism moral, crize identitare și fragilizarea instituțiilor tradiționale.
În centrul acestei vocații se află femeia, al cărei rol și sfințenie sunt comemorate și onorate prin exemplul mironosițelor, mucenițelor, cuvioaselor, soțiilor și mamelor.
Mironosițele, primele vestitoare ale Învierii Domnului, ne arată că femeia poate fi martor activ al harului divin și al misiunii eclesiale, împlinind chemarea de a fi „vestitoare a Vieții”.
Sfânta Fecioară Maria, „cea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”, constituie modelul suprem al sfințeniei feminine, întruchipând ascultarea deplină, smerenia, disponibilitatea la planul divin și cooperarea liberă cu lucrarea Duhului Sfânt.
Prin intermediul Maicii Domnului, femeia învață că sfințenia nu se măsoară prin putere sau rang social, ci prin capacitatea de a primi și transmite harul lui Dumnezeu.
Sfântul Vasile cel Mare subliniază că „femeia credincioasă devine un templu al Duhului Sfânt și un sprijin al comunității credincioșilor”, confirmând astfel că vocația feminină nu este secundară sau marginală, ci fundamentală în economia mântuirii.
Această sfințenie se manifestă în multiple forme: prin maternitate, prin rugăciune, prin viața ascetică sau prin implicare în viața comunității.
Mucenițele și cuvioasele ne arată că jertfa, răbdarea și perseverența sunt căi ale sfințeniei care transcend condițiile exterioare, iar fidelitatea soțiilor și mamelor creștine confirmă că transmiterea credinței și păstrarea tradițiilor sunt acte de mântuire nu mai puțin importante decât faptele extraordinare ale sfinților recunoscuți oficial.
Sfântul Ioan Damaschin spune că „sfințenia nu este doar pentru altar, ci se cultivă în toate spațiile vieții, mai ales în viața familială și domestică”, arătând că familia este laboratorul practic al vieții duhovnicești.
În contemporaneitate, familia și femeia se confruntă cu provocări majore: atacuri asupra valorilor tradiționale, promovarea individualismului, diminuarea respectului față de viață, fragmentarea relațiilor și redefinirea identității umane.
Familia creștină trebuie să fie trăită ca „biserică mică”, femeia credincioasă trebuie să fie recunoscută ca pilon al transmiterii credinței și al păstrării tradiției, iar întreaga comunitate eclesială este chemată să sprijine aceste valori fundamentale. Familia și femeia, prin iubirea lor sacramentală și credința lor vie, rămân icoane vii ale iubirii lui Dumnezeu în lume, mărturii ale harului și lumini pentru întreaga societate.
Ele arată că sfințenia nu este un ideal abstract, ci o realitate trăită concret în fiecare gest, în fiecare relație și în fiecare zi.
Astfel, proclamarea anului 2026 devine mai mult decât un simbol: este o chemare la restaurarea armoniei dintre credință, familie și societate, la aprofundarea sfințeniei în viața de zi cu zi și la recunoașterea femeii și a familiei ca realități fundamentale ale economiei mântuirii.
Familia creștină și femeia nu aparțin trecutului, ci constituie răspunsuri actuale la nevoile spirituale ale lumii, mărturii vii ale iubirii lui Dumnezeu și izvoare de lumină pentru întreaga societate.
Într-o lume adesea confuză și fragilă, ele rămân repere sigure ale credinței și ale comuniunii autentice, arătând că sfințenia, iubirea și dăruirea nu sunt doar posibilități, ci chemări concrete pe care fiecare creștin este chemat să le împlinească zi de zi.
[…]
Dumnezeu și Măicuța Domnului să ne poarte de grijă și să ne ajute, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun și binecuvântat! Amin!…
Stelian Gomboș
Articol întreg steliangombos.wordpress.com
