Născut în 4 decembrie 1875, la Praga, Rainer Maria Rilke este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori austrieci care a amprentat literatura universală cu opere nemuritoare. Marcând trecerea de la lirica de inspirație simbolistă, la creațiile poetice de sorginte expresionistă, Rilke este, așa cum îl consideră istoricii literaturii germane, unul dintre poeții magnifici ai modernismului european de la intersecția dintre secolele XIX și XX.
Sub aspect biografic, putem amintim că poetul născut la Praga, în perioada Imperiului Austro-Ungar, a avut o tinerețe zbuciumată marcată de faptul că părinții săi i-au ingnorat darurile literare și l-au pregătit pentru cariera de ofițer, înscriindu-l la Academia Militară. Dar tânărul, care îndrăgea călătoriile și era atras de boema viață pariziană, părăsește academia și se înscrie la Universitatea Carolină din Praga cu dorința de a deveni scriitor. La scurt timp, după terminarea studiilor, visul i se împlinește debutând în anul 1894, cu volumul de versuri „Leben und Lieder” („Viață și cântece”) urmat, la scurt timp, de publicarea poemelor din volumele: „Larenopfer” („Ofranda larilor”) și „Traumgekrönt” („Încoronat de vis”). Aceste cărți anunță afinitatea lui Rilke pentru lirica de factură existențialistă, filosofică și religioasă.
Un impact special asupra complexității și profunzimii creațiilor sale, l-au avut călătoriile, care i-au marcat atât viața, cât și opera. De pildă, călătorind în Rusia, l-a cunoscut pe Lev Tolstoi, fiind puternic marcat de personalitatea și scrierile marelui gânditor iar în cei 12 ani petrecuți la Paris, a cunoscut o efervescnță creatoare excepțională, reflectată prin apariția operelor: „Das Stunden Buch” (Ceaslovul), a apărut în 1905, urmată în 1907 de Neue Gedichte („Poezii noi”) și „Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge” („Însemnările lui Malte Laurids Brigge”).
A vizitat Egiptul, Spania și Italia iar ultimii ani din viață i-a petrecut în Elveția. Moare la 51 de ani în Valmont (Elveția), după o luptă nedreaptă cu leucemia. La momentul respectiv, Rilke era deja recunoscut ca una dintre marile personalității culturale și literare din Europa, fiind admirat pentru contribuțiile remarcabile la dezvoltarea poeziei secolului XX dar și pentru originalitatea și valoarea excepțională a scrierilor sale care i-a influențat pe mânuitorii artei litice și pe scriitorii din generațiile viitoare.
Reputația sa de poet genial și admirabil scriitor a crescut, de la un an la altul, și a atins apogeul în 1923, anul publicării primei ediții a „Elegiilor duineze”, apărute la editura Insel din Leipzig. Interesant este că Rilke a început să lucreze la acest volum, cu aproximativ 10 ani înainte, când a fost invitat ca oaspete permanent la Castelul Duino, din Trieste, de către Prințesa Marie von Thurn und Taxis, căreia i-a dedicat cartea respectivă.
De-a lungul anilor, marii critici ai literaturii germane și universale au remarcat că poeziile, incluse în acest volum, au o exemplară forță de expresie și sunt construite în jurul unor teme de inspirație deosebit de ofertante precum : ontologia, religia și existențialismul filosofic. Aceștia au fost de acord și au menționat faptul că îngerii, moartea, destinul implacabil și iubirea, sunt simbolurile în jurul cărora gravitează poemele intitulate „elegii”, care, în ciuda denumirii lor degajă o energie pozitivă și sunt rodul unui entuziasm devastator.
Reținem, însă, că ideea destinului implacabil al ființei umane, apare frecvent în scrierile lui ca o valoare negativă, ca un izvor al unei permanente suferințe generate de realitatea că Rilke suferea de despresii severe, provocate de participarea nemijlocită la Primul Război Mondial.
Moartea ca parte integrantă a vieții și singurătatea ca o firească consecință a efemerității sentimentelor de iubire, sunt sintetizate, cu claritate extremă, în următoarele versuri de factură ontologică:
„ Iar noi: spectatorii, pretutindeni, mereu,
întorşi către totul şi niciodată dincolo-n afară!
Suntem copleşiţi. Orânduim. Totul se sfarmă.
Din nou rânduim şi iar se ruinează. Noi înşine ne prăbuşim.
Cine ne-a răsucit în aşa fel, că noi,
orice-am face, ne aflăm mereu în postura
unuia care pleacă? Ca şi cum ajuns
pe dealul din urmă, de unde încă o dată întreagă
valea sa i se arată, se-ntoarce, stă, întârzie -,
aşa şi noi vieţuim şi mereu ne luăm rămas bun.” (Rainer Maria Rilke)
Aceste versuri reflectă, fără tăgadă, contradicția dintre năzuița spre eternitate a geniului poetic și limitele existenței sale biologice, ce-l constrâng la viață efemeră, orfană de amploarea metafizică pe care o visează orice creator de literatură sau artă.
Spre final, doresc să menționez că regăsim numeroase vibrații rilkeniene și în creațiile unor poeți români care s-au lăsat influențați de operele scriitorului austriac. Blaga, spre exemplu, în poemul intitulat „Poetul”, scris „ Întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke” , îl descrie ca pe un „poet fără chip și fără nume”, ca pe un creator de metafore și dulci expresii lirice, retras „sub pavăza muntelui”, ca un simbol al unicității și intangibilității creatoare.
„În ani de demult
poetul, cuvântul strivindu-şi, a îndurat
năpastele toate cu bărbăţie
şi cele mai mari, cele mai crunte dureri, şi le-a stins
în muntele singurătătii, ce şi-a ales.” (Lucian Blaga).
De asemenea, Nichita Stănescu, Ion Pillat, Ștefan Aug. Doinaș, dar și Marin Sorescu au fost atrași de dimensiunile metafizice și frumusetea liricii lui Rilke. Dacă, la Nichita Stănescu, influențele transmise de Rilke sunt evidente reflectându-se în volumul intitulat „11 elegii” (1966), apropierea lui Marin Sorescu de Rilke este, mai de grabă, de factură tematică deoarece ambii poeți au reflectat, în lirica lor, asupra destinului singular al geniilor literare, asupra ideii de transcendență ori asupra morții pe care o abordează diferit: cu luciditate, în cazul lui Rilke, și cu ironie, la Sorescu.
În concluzie, poetul austriac de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani este creatorul unei opera literare complexe incluzând poezie, proză și corespondență, ale cărui creații nu se pot încadra într-un singur current literar
În concluzie, poetul austriac, de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani, se distinge ca autor al unei opere literare vaste și complexe, incluzând poezie, proză și corespondență. Scrierile sale nu pot fi circumscrise unui singur curent literar, ci se află la confluența simbolismului cu expresionismul și modernismului european. Reflectând asupra condiției umane și asupra solitudinii creatorului de geniu, Rilke a scris un capitol fundamental al istoriei literaturii germane și universale devenind un etern și inconfundabil etalon al literarii, culturii și spiritualității contemporane.
Liliana Moldovan
