Onorând Țara: Ziua Națională a României

Motto: „Ducit Amor Patriae – Animați de iubirea de Patrie” (Inscripție pe emblema Regimentului 131 Infanterie, Garda Națională a Armatei SUA)

În fiecare an, la 1 decembrie, românii își sărbătoresc Ziua Națională. La 1 decembrie 1918, după încheierea Primului Război Mondial, românii din Transilvania, reprezentând majoritatea absolută a populației (Fényes Elek, statistician maghiar din secolul al XIX-lea, estima în 1842 că, din populația Transilvaniei, 62,3% erau români), au hotărât unirea cu România. Se desăvârșea astfel Marea Unire după ce, în același an, la 27 martie și 15 noiembrie, Adunările Naționale ale Basarabiei și Bucovinei – ambele fiind provincii românești, din punct de vedere etnic și istoric – deciseseră să se unească cu Regatul României. Prim-ministrul Ion I. C. Bratianu le spunea membrilor delegației transilvănene care aduseseră la București Rezoluția Unirii: “De o mie de ani vă așteptam și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt clipe în viața unui neam când fericirea este atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri.”

17 milioane de miltari și civili au pierit în Primul Război Mondial, dimensiunea tragediei fiind descrisă in poemul „Pe Câmpiile Flandrei”, al poetului și medicului canadian John McCrae, participant la lupte: „Pe câmpiile Flandrei / macii cresc printre rândurile de cruci”. Inițial neutră, în august 1916 România a intrat în război la solicitarea Franței și Marii Britanii, pentru a reduce uriașa presiune germană de pe frontul de vest. Bazandu-se pe promisiunea Puterilor Aliate de a lansa o ofensivă în Grecia și de a oferi asistență militară împotriva unui atac venit de la sudul Dunării, trupele române au traversat Munții Carpați în Transilvania, unde au fost primite ca eliberatoare. Înaintarea rapidă a Armatei Române l-a facut pe mareșalul Paul von Hindenburg, șeful Statului Major al Armatei Germane, să scrie: „Este cert că unui stat relativ mic precum România nu i s-a acordat niciodată un rol atât de important și, într-adevăr, atât de decisiv pentru istoria lumii, într-un moment atât de favorabil. Judecând după situația militară, este de așteptat ca România să avanseze oriunde doreste si să decidă soarta războiului mondial.”

Dar nu a urmat nicio ofensivă aliată în Grecia și niciun sprijin militar la Dunăre, iar România a fost atacată simultan din trei părți. Guvernul român a trebuit să se retragă de la București la Iași, în Moldova. Pentru a proteja retragerea, o rezistență dârză a fost organizată pe vârfurile Carpaților, lângă orașul meu Câmpulung Mușcel. Iar pentru a face apărarea impenetrabilă, Înaltul Comandament Român a adus Regimentul 70 Infanterie, format din locuitori ai regiunii, ale căror familii se aflau în satele din spatele liniei frontului. Într-o inclestare care poate fi comparată cu bătălia de la Termopile, aceștia au oprit înaintarea Corpului Alpin German, mai numeros și mai bine echipat. O amintire a luptelor epice ce au avut loc acolo în toamna anului 1916 o reprezintă osemintele celor peste 2300 de militari care se odihnesc întru eternitate în Mausoleul de pe Muntele Mateiaș. În zilele senine, îl pot vedea din curtea casei mele.

Apoi, în iulie 1917, Armata Română a spart frontul austro-ungar în Bătălia de la Mărăști. Generalul german August von Mackensen a lansat imediat un contraatac la Mărășești, anunțându-și superiorii: „Domnilor, peste două săptămâni ne vedem la Iași!”, în timp ce armata austro-ungară a atacat pe Valea Oituzului; ambele ofensive au fost însă respinse de trupele române. 800.000 de militari români au luptat de partea Antantei, iar 335.706 au făcut jertfa supremă, cee a ce reprezintă 6% din totalul pierderilor pe fronturile Primului Război Mondial. Printre aceștia, cei 2344 de prizonieri de război români care au murit în Alsacia (Franța). Marea Unire și România modernă s-au făurit și pe oasele lor.

Unirea de la 1 Decembrie 1918 a împlinit visul național multi-secular de a aduce într-un stat unitar pe toți românii care trăiau în jurul Carpaților. După Marea Unire, România a devenit o țară definită de diversitate, multiculturalism și valori democratice. Unirea a consacrat, totodată, atașamentul României față de principiile respectului pentru persoanele aparținând minorităților naționale și al relațiilor pașnice cu alte țări. În 1919 țara a devenit membru fondator al Ligii Națiunilor, în 1955 a fost admisă în Organizația Națiunilor Unite, în 1993 a devenit membră a Consiliului Europei, în 2004 a aderat la NATO, iar în 2007 la Uniunea Europeană. Astăzi, România are relații diplomatice cu 187 de state și o vastă rețea diplomatică pe cinci continente. Este parte la peste 100 de convenții ale Consiliului Europei, și reprezintă un model de diversitate culturală, un promotor al păcii și securității în Europa și in lume.

Primele pagini din cartea Istoriei Românilor au fost sculptate în piatră cu 19 secole în urmă, la Roma, pe Columna lui Traian ce comemoreaza Războaiele Dacice, iar de atunci romanii au rămas, fără întrerupere, în același spațiu geografic. Așa cum scria marele istoric Nicolae Iorga (de la a cărui tragică trecere în neființă s-au implinit, pe 27 noiembrie, 85 de ani): „Cu sabia în mână, de strajă la toate zările, iar când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oțelul, am întins brutalității, arma subțire a inteligenței noastre. Și iată, suntem tot acasă!” Astăzi, într-un context geopolitic turbulent, în care provocările internaționale reprezintă probleme fără pașaport și fără frontiere, România trebuie iarăși să gestioneze riscurile unui conflict armat de amploare în apropierea granițelor sale și să-și consolideze reziliența națională. Într-o epocă a schimbărilor rapide, ce necesită adaptare continuă, apartenența la UE și NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite și cooperarea cu partenerii internaționali rămân caracteristici definitorii ale politicii sale externe.

Așa cum remarca Președintele României, Nicușor Dan, la 26 noiembrie, când a prezentat Parlamentului, spre aprobare, Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2025-2030: “Conceptul central este acela de independență solidară. Independență în sensul că acțiunile administrației statului trebuie să fie pe măsura modului în care oamenii de aici văd lumea, afirmarea acestei identități și a interesului care corespunde acestei identități. Solidaritate, adică respectul nostru față de toți partenerii și față de toate angajamentele pe care ni le-am luat în această lume tot mai complexă.”

Strategia reflectă viziunea unei Românii moderne și sigure, care se bucură de pace, un stat construit în jurul cetățenilor săi, în slujba drepturilor și libertăților lor fundamentale, cu instituții transparente și integre, orientate spre binele public. Această abordare, ce poate fi considerata un contract social între statul român și cetățenii săi, îmi amintește cuvintele președintelui american Ronald Reagan: „Cum putem să ne iubim țara și să nu ne iubim compatrioții; și, iubindu-i, să le întindem o mână atunci când cad, să-i vindecăm când sunt bolnavi și să le oferim șansa de a prospera, astfel încât să fie egali în fapt și nu doar în teorie?” (Fundația și Institutul Prezidențial Ronald Reagan).

Diaspora românească face și ea parte din acest contract social; la fel ca în 1918, succesul unui proiect național depinde de participarea tuturor românilor, atât cei din ​​interiorul, cât și cei din afara granițelor naționale. Aidoma unei oglinzi a celor rămași acasă, diaspora include întregul spectru al sufletului și valorilor românești. Românii din străinătate au devenit parte integrantă a țărilor în care trăiesc, dar vocea lor rămâne la fel de importantă pentru România, care nu poate prospera decât prin sinergia tuturor resurselor sale de inteligență și profesionalism. În urmă cu mai bine de 100 de ani, același prim-ministru Ion I. C. Brătianu ne-a lăsat următorul aforism: „Sufletul României nu se poate manifesta decât în ​​unitatea națională”. Aceste cuvinte rămân și astăzi la fel de adevărate. Onorându-ne Țara, ne onorăm viitorul, ca națiune.

În final, cuvintele Secretarului General al Consiliului Europei, Alain Berset, rostite la 1 Decembrie, la recepția dedicată Zilei Naționale a României, la Strasbourg: „România este Munții Carpați. Delta Dunării. Unele dintre cele mai extraordinare peisaje naturale ale Europei. Dar România este mai presus de toate un popor – rezistent, deschis spre lume și profund european. Un popor care a luptat pentru democrație. Care cunoaște punctele de presiune ale istoriei. Și care trăiește la marginea strategică a continentului nostru… Contribuția României la Europa a luat multe forme. De fiecare dată când intru în hemiciclul Consiliului Europei, trec pe lângă sculptura lui Brâncuși, “Rugăciunea”. Mă gândesc la România. O figură umană redusă la esențial. Liniștită. Vulnerabilă. Demnă. Această simplitate vorbește despre artă. Și vorbește despre democrație.”

​​​​​​​​​​                                                                                                                        Dr. Ion I. Jinga

Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.