Diaspora Esențial Exclusiv

FADERE solicită Ministerului Apărării Naționale clarificări privind mobilizarea cetățenilor români din diaspora

Federația Asociațiilor de Români din Europa – FADERE – solicită Ministerului Apărării Naționale să comunice public, clar și transparent, ce se va întâmpla cu cetățenii români din diaspora care ar putea primi ordine de mobilizare, dar care nu se află pe teritoriul României și, prin urmare, nu pot fi informați în timp util.

În prezent, se estimează că aproximativ cinci milioane de români locuiesc permanent în străinătate, deși au domiciliul oficial în România. În majoritatea cazurilor, autoritățile române nu dețin informații exacte despre adresa actuală de reședință a acestor persoane. În consecință, există riscul ca ordinele de mobilizare să fie trimise la adrese din țară, fără ca destinatarii să le primească sau să afle despre ele decât după o perioadă lungă de timp.

Cerem Ministerului Apărării Naționale să fie clar și transparent în privința modului în care se vor gestiona aceste situații și să explice care este procedura aplicabilă românilor care se află în diaspora. În contextul în care spațiul public este inundat de clipuri ironice legate de mobilizare și de acțiunile statului român, este esențial ca instituțiile să comunice serios, coerent și responsabil”, a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa.

Federația consideră că transparența și predictibilitatea sunt cheia unei relații sănătoase între stat și cetățeni. În condițiile geopolitice actuale, cu un război aflat la granițele României, românii trebuie să simtă că pot avea încredere în statul lor, indiferent de țara în care trăiesc.

Avem nevoie ca statul român să transmită mesaje clare și responsabile, menite să întărească încrederea românilor în instituțiile sale. Este momentul să construim un sentiment real de solidaritate și patriotism, care să îi unească pe români de pretutindeni, nu să îi dezorienteze sau să îi îndepărteze”, a adăugat Daniel Țecu, președinte FADERE.–

Daniel Tecu
Presidente FADERE

Related posts

Dr. Cristina Steliana Mihailovici din Regatul Unit al Marii Britanii în Top 100 Români de Pretutindeni

Moderator1

25 NOIEMBRIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR

Liliana Moldovan

Diaspora are talent: Festivalul Concurs Internațional ROMA-NIA și-a desemnat câștigătorii

GT Post

TRAINICUL GORUN AL LITERATURII ROMÂNE – „Al. Florin Țene, o viață în slujba culturii” de Liliana Moldovan

Liliana Moldovan

Panait Istrati – un scriitor izolat de Komintern pentru că a spus adevărul despre URSS

Liliana Moldovan

 Mișcarea secretă a cărților în interesul Măriei Sale Cititorul  sau falsa valoare promovată de Târguri și mass media   

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy