10 C
Nürnberg, DE
October 7, 2025
Cultură Literatură

„VEȘNICIA SATULUI DIN SUFLET” – O SĂRBĂTOARE A TRADIȚIEI ȘI CULTURII LA CODĂEȘTI

3 octombrie 2025. Căminul Cultural Codăești, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Codăești, a organizat un spectacol de amploare în care mai multe arte s-au împletit armonios.

Satul tradițional românesc continuă să trăiască prin oameni inimoși care caută să reînvie tradițiile strămoșești autentice, cu toate valorile sale materiale și spirituale. În comuna Codăești, județul Vaslui, s-au găsit oameni pasionați care încearcă să păstreze tezaurul strămoșesc și să-l ducă mai departe, îndrumați fiind de directoarea Căminului Cultural, prof. Daniela Adam, susținută de Primărie și Consiliul Local.

De cum am intrat în sala de spectacole, am zărit pe scenă amenajată o odaie – un interior țărănesc, așa cum era odinioară. În acest interior se simțea o armonie deplină între piesele de mobilier și lăicerele, scoarțele ce împodobeau pereții, ștergarele, obiectele de ceramică, paturile și câteva unelte de țesut. Parcă puteai intui echilibrul sufletesc de altădată. În satele comunei, în ultimii ani, are loc o redescoperire a meșteșugurilor vechi: torsul, țesutul, cusutul. Transformările istorice, sociale și economice ce au loc nu împiedică scoaterea în evidență a valorilor materiale și spirituale: portul popular, meșteșugurile, creația populară folclorică.

În deschiderea manifestării a luat cuvântul viceprimarul comunei, domnul Palade Radu, despre rolul și importanța activităților culturale și necesitatea susținerii acestora.

Spectacolul a început cu vernisajul expoziției de pictură intitulată „Toamna în culori”. Pereții sălii au fost împodobiți cu tablouri aparținând autorilor: Stoleru Flavia (elevă), Țicău Alexandra și Carp Maria. Despre creațiile picturale a vorbit muzeograful Antoniu Marian, de la Muzeul „Ștefan cel Mare” Vaslui, remarcând originalitatea, creativitatea, tehnica de lucru și tematica abordată. Cele trei protagoniste au povestit, pe rând, despre pasiunea pentru pictură, despre emoțiile și sentimentele transpuse în imagini și culori, despre felul cum au surprins toamna în multiple ipostaze. În unele tablouri era redat satul împodobit cu bogăția de culori a toamnei, în altele, florile de toamnă, așezate în ulcioare de lut. Elemente ale tradiției sătești erau strecurate subtil aproape în fiecare compoziție.

„Veșnicia s-a născut la sat”, spunea poetul Lucian Blaga, surprinzând prin această expresie satul când era un spațiu unde viața avea un alt ritm, era o liniște firească și trăirile erau autentice.

Lumea satului dintotdeauna a fost o sursă de inspirație pentru poeți și scriitori. Într-o societate aflată în continuă schimbare, poezia rămâne o formă de expresie a memoriei afective, a dorului și a identității. S-a creat un cadru cum nu se putea mai potrivit pentru lansarea volumului de poezii „Veșnicia satului din suflet”, autoare Angelica Manole, născută pe alte plaiuri, dar cu sufletul legat de satul românesc.

Poeta și scriitoarea Angelica Manole a fost prezentată de colega și prietena sa, directoarea Căminului Cultural și care a vorbit despre familia și realizările pe plan literar ale autoarei.

Despre volum a vorbit scriitoarea, prof. Silvia Hodaș care a menționat: „Volumul liric «Veșnicia satului din suflet», semnat de poeta și scriitoarea Angelica Manole, este o confesiune lirică despre copilărie, părinți, oameni, credință, iubire și nevoia de sens. Nu este doar o colecție de poezii, ci o călătorie interioară, o meditație asupra valorilor esențiale, o reîntoarcere acasă, acolo unde începe și se termină sufletul. Universul poetic este structurat pe șapte capitole: Copilăria, Părinții, Oamenii satului, Anotimpuri, Dragostea față de glie, Credința satului și Sărbători de suflet. Titlurile curg firesc, asemenea unei ape cristaline, legate între ele prin cuvântul dor care este numai al nostru, al românilor, acel sentiment inconfundabil, purtător al amintirilor, visurilor, durerilor și speranțelor. […] Acest volum de poezii este o lucrare de o profundă sensibilitate, o oglindă în care cititorul își poate recunoaște propriile rădăcini. Angelica Manole face o scurtă incursiune prin viața sa, pornind de la copilărie și prin limbaj poetic, bogat în figuri de stil, aduce la lumină trăiri autentice și redă demnitatea lumii rurale. Copilăria, casa părintească, satul, glia și credința se întâlnesc sub semnul nemuririi.”

În cuvântul său, autoarea Angelica Manole și-a exprimat recunoștința și iubirea pentru sat. Deși locuiește la oraș, nu a întrerupt niciodată legătura cu satul. I-a rămas în suflet. E convinsă că satele românești nu vor muri.

Și cum umorul a însoțit românul dintotdeauna în toate împrejurările, fie în momentele de bucurie sau tristețe, cunoscutul umorist Ioan Hodaș a delectat publicul cu poezii umoristice.

Muzica înseamnă viață, bucurie, speranță, dragoste și amintiri, este limbajul universal al sufletului. Cantautorul Romică Brunchi, fiu al satului, consacrat în lumea muzicii, a susținut un recital captivant. A interpretat piese proprii, dar și din repertoriul altor apreciate nume ale folkului românesc: Valeriu Penișoară și Ion Chiriac. Cu vocea sa caldă, cu un timbru aparte, a emoționat profund spectatorii și au cântat împreună melodii de neuitat.

Și prin muzica populară se păstrează și se transmit tradițiile și valorile culturale, se creează legături între generații. Un moment aparte l-a reprezentat evoluția Ansamblului folcloric „Mlădițe Codăeștene”, alcătuit din membri de toate vârstele, cel mai mic având doar patru ani. Au interpretat o suită de melodii populare celebre, iar dansul scenic și vocile lor minunate au impresionat publicul. Au evoluat și soliști vocali profesioniști, dar și debutanți. Rapsodul popular Ioan Munteanu a încântat sala cu melodii interpretate la fluier. La eveniment au participat și meșteri populari, o parte din ei a reprezentat comuna la diverse târguri tradiționale.

Într-un moment de omagiu și aducere aminte, au fost menționați foștii directori ai Căminului Cultural, înv. Vasile Dumbravă și prof. Ioan Hodaș, aflați în sală, care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea vieții culturale locale.

Printre invitați s-au aflat reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local, cadre didactice, membri ai comunități locale, dar și iubitori de cultură din satele învecinate și din orașul Vaslui. Cu toții s-au bucurat de frumusețea picturii, muzicii, poeziei și tradițiilor românești.

Invitații și spectatorii au adresat mulțumiri prof. Daniela Adam și soțului său, Costel Adam, pentru organizarea acestui eveniment cultural-artistic și pentru efortul depus în coordonarea Ansamblului „Mlădițe Codăeștene”, pentru continuarea și păstrarea tradițiilor românești. Au fost felicitați și artiștii plastici, scriitorii și toți cei implicați în lansarea volumului de poezii „Veșnicia satului din suflet”.

Activitatea s-a încheiat cu tradiționala fotografie de grup. Și cum românul este recunoscut pentru ospitalitate, toți cei prezenți au fost invitați să deguste preparate tradiționale, pregătite de gospodinele din ansamblu și nu numai. Coșurile cu fructe, prin culori, forme și arome, au sugerat bogățiile toamnei.

Felicitări organizatorilor și tuturor celor implicați în actul de cultură! Ziua s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a sufletului și a frumosului.

Fiecare sat are propriile valori transmise din generație în generație. Dacă acestea sunt puse în lumină și nu sunt date uitării, putem vorbi cu adevărat despre veșnicia satului românesc. Sufletul satului nu moare, ci se înveșnicește rezistând vremurilor și timpului necruțător. Satul va dăinui prin sufletele care îl prețuiesc.

Foto: Silvia Hodaș, Mihaela Săvuc

Silvia Hodaș, UZPR, Filiala Iași & AJRP, Canada

Related posts

Violonista româncă Maria Marica câștigă Finala Concursului Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Vioară, după un concert încununat de aplauze

GT Post

Libertate și modele. Istoria recentă a României prin benzi desenate și interviuri înBruxelles, Charleroi și Luxembourg

Moderator1

Ziua Culturii Naționale la Palatul Cesianu-Racoviță

Moderator1

Doruri ninse

GT Post

Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XIV-a, de Ziua Limbii Române

Moderator1

Prăbușire

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy