1.4 C
Nürnberg, DE
October 20, 2026
Germania Institutul Cultural Român

Orchestra Națională de Tineret a României deschide ediția 2025 a Festivalului Young Euro Classic de la Berlin

Comunicat

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin susține prezența Orchestrei Naționale de Tineret a României la ediția 2025 a festivalului Young Euro Classic, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate orchestrelor de tineret. Concertul de deschidere va avea loc vineri, 1 august 2025, de la ora 19:00, în Sala Mare (Großer Saal) a Konzerthaus Berlin.

Sub conducerea dirijoarei austriece Katharina Wincor, orchestra va interpreta un program ambițios și echilibrat, care îmbină o lucrare contemporană românească în primă audiție germană cu două capodopere ale repertoriului simfonic internațional. Solistă a serii va fi Ioana Cristina Goicea, una dintre cele mai promițătoare violoniste ale generației sale.

Concertul debutează cu Hore (2018), lucrare a compozitorului român Adrian Pop, figură emblematică a scenei muzicale clujene, urmată de celebrul Concert pentru vioară în re minor op. 47 de Jean Sibelius, o piesă cu rezonanță istorică pentru Berlin, și de Dansurile simfonice op. 45 de Sergei Rachmaninow, capodoperă compusă în exilul american al autorului.

Seara se va încheia cu o intervenție artistică inedită: un „dialog fără cuvinte” între membrii Orchestrei Naționale de Tineret și ansamblul bolivian Dos Pares de la OEIN, o improvizație colectivă lipsită de partitură și repertoriu prestabilit – o compoziție efemeră, creată special pentru această ocazie.

Programul serii:

Adrian Pop – Hore (2018, premieră germană)

Jean Sibelius – Concert pentru vioară și orchestră în re minor, op. 47 (1903–1904, rev. 1905)

Pauză

Serghei Rahmaninov – Dansuri simfonice, op. 45 (1940)

Dos Pares de la OEIN / Orchestra Națională de Tineret a României – Dialog fără cuvinte

Concertul va fi transmis live pe ARTE Concert și va fi disponibil ulterior pe platforma media: arte.tv/concert

Pentru mai multe informații și bilete, vă rugăm să accesați pagina festivalului.

https://www.ticketmaster.de/event/1119694150?language=de-de&brand=de_yec&camefrom=de_va_04001

****

Fondată în 2008, Orchestra Națională de Tineret a României reunește tineri muzicieni români între 18 și 28 de ani, fiind considerată una dintre cele mai dinamice și performante orchestre de tineret din Europa. Sub conducerea dirijorului principal Cristian Mandeal, dar și în colaborare cu nume precum Cristian Măcelaru,Lawrence FostersauKristjan Järvi, orchestra a fost aplaudată pe scene din Paris, Roma, Bruxelles, Viena, Istanbul și în cadrul Festivalului Internațional „George Enescuˮ.

Dirijoarea Katharina Wincor, originară din Austria, este una dintre cele mai promițătoare prezențe dirijorale ale noii generații. A studiat la Viena și Zürich, a fost distinsă la Concursul Mahler din Bamberg și a colaborat cu orchestre de prim rang din Europa, Asia și America. În 2024 a dirijat un proiect aniversar la Centrul Arnold Schoenberg din Viena și a debutat cu ansambluri importante din Tokyo, São Paulo, Queensland și Madrid.

Violonista Ioana Cristina Goicea, născută la București, s-a format în Germania și a fost distinsă cu numeroase premii internaționale, printre care Concursul Michael Hill (Noua Zeelandă) și Concours Reine Elisabeth (Bruxelles). Este activă ca solistă în Europa și din 2020 predă la Universitatea de Muzică din Viena.

Compozitorul Adrian Pop, născut în 1951 la Cluj, este laureat al Premiului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și profesor de compoziție la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Muzica sa, apreciată pentru originalitate și profunzime, a fost prezentată în întreaga Europă.

Sursa: ICR

Related posts

Partizipation Digital Our way to a Digital Welcome Center

Ion Marius Tatomir

Bürgerreise nach Rumänien und in die neue Partnerstadt Braşov/Kronstadt vom 29.09.-15.10.2024

GT Post

Recital de pian la patru mâini, cu Cristian Sandrin și Jed Distler, la ICR New York. În program: Enescu și Șostakovici

Ion Marius Tatomir

Începe Gala Tânărului Actor HOP 2025, la Teatrul de Stat Constanța

Ion Marius Tatomir

Anmeldung für die Online-Rumänischkurse 31. August – 30. September 2026

Ionela van Reez-Zota

Ediție aniversară a Festivalului Filmului European 2026: apel pentru parteneri locali

Ion Marius Tatomir

72 comentarii

neosurf deposit limits casino October 11, 2026 at 4:35 pm

References:

Neosurf minimum deposit pokies australia https://www.instructables.com/member/jamestucker0913/

Replică
online pokies bank transfer australia October 13, 2026 at 1:37 pm

References:

Wire transfer casino maximum withdrawal https://dok.kompot.si/aBxJ8PO1QKuTwt6upN78nw

Replică
neoclassical.space October 13, 2026 at 2:16 pm

References:

BPay gambling sites Australia neoclassical.space

Replică
https://neoclassical.space October 13, 2026 at 2:31 pm

References:

Australian casino with BPay https://neoclassical.space

Replică
Osko pokies instant withdrawal October 13, 2026 at 4:03 pm

References:

Instant cash out pokies osko Osko pokies instant withdrawal

Replică
5 minimum deposit pokies payid October 13, 2026 at 4:50 pm

References:

Best online pokies payid 5 minimum deposit pokies payid

Replică
http://www.n2nn.com/ October 13, 2026 at 4:53 pm

References:

Payid pokies no deposit bonus http://www.n2nn.com/?836304

Replică
best australian bank wire casinos October 13, 2026 at 6:01 pm

References:

Instant bank transfer casino australia best australian bank wire casinos

Replică
online pokies real money bank transfer October 13, 2026 at 6:35 pm

References:

Wire transfer casino for Australian players online pokies real money bank transfer

Replică
https://gitlab.oc3.ru/foldepoch72 October 13, 2026 at 7:38 pm

References:

Best Osko casino https://gitlab.oc3.ru/foldepoch72

Replică
online pokies real money payid October 13, 2026 at 7:40 pm

References:

$10 payid pokies online pokies real money payid

Replică
https://codimd.syssec.org/ October 13, 2026 at 7:58 pm

References:

Osko pokies real money https://codimd.syssec.org/iUutj_ikS9yxIddR6odAIA

Replică
http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2144751 October 13, 2026 at 9:00 pm

References:

Osko gambling sites Australia http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2144751

Replică
sonnik.nalench.com October 13, 2026 at 10:32 pm

References:

Legit Osko casinos Australia https://sonnik.nalench.com/user/mouseowner65/

Replică
real money payid online pokies October 14, 2026 at 1:40 am

References:

1 minimum deposit casino australia payid http://t.044300.net/home.php?mod=space&uid=3157643

Replică
test-sida.noads.biz October 14, 2026 at 1:58 am

References:

Newest payid pokies australia https://test-sida.noads.biz/?510293

Replică
https://hedgedoc.dawan.fr October 14, 2026 at 3:04 am

References:

Fastest payout online pokies Australia https://hedgedoc.dawan.fr/BXS88YRhQTOf1ifnTQ11rw

Replică
git.yang800.cn October 14, 2026 at 3:06 am

References:

No verification payid pokies australia http://git.yang800.cn/gardengarden2

Replică
bbs.yp001.net October 14, 2026 at 4:47 am Replică
http://creativespace.biz October 14, 2026 at 6:33 am Replică
http://bbs.wuhudj.com/space-uid-1811430.html October 14, 2026 at 6:46 am

References:

10 minimum deposit pokies bpay http://bbs.wuhudj.com/space-uid-1811430.html

Replică
1 minimum deposit casino australia payid October 14, 2026 at 7:21 am

References:

Best payid pokies https://brandmoshaver.com/user/churchocelot7/

Replică
https://pad.batsense.net/ October 14, 2026 at 9:32 am

References:

Trusted Australian online casinos MiFinity https://pad.batsense.net/yZ5b022bTaqGZ7hNhWVbMw

Replică
BPay slots Australia October 14, 2026 at 10:34 am

References:

Online pokies australia real money bpay https://xn—-7sbarohhk4a0dxb3c.xn--p1ai/user/smelldragon16/

Replică
rosewood.edu.na October 14, 2026 at 10:43 am Replică
https://pbase.com/ October 14, 2026 at 2:11 pm

References:

Instant withdrawal pay id pokies https://pbase.com/beetlegarden2/

Replică
hedgedoc.uni-ak.ac.at October 14, 2026 at 2:18 pm

References:

Highest paying payid pokies australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/5lX9t-j3REWQq9irlIXpjw

Replică
http://caraudiocentre.ir October 14, 2026 at 9:32 pm Replică
online bingo paysafecard October 15, 2026 at 4:25 pm

References:

Low deposit casino paysafecard http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8451288

Replică
http://daojianchina.com October 15, 2026 at 7:56 pm

References:

Casino accepting interac http://daojianchina.com/home.php?mod=space&uid=1493938

Replică
bank transfer casino sites australia October 15, 2026 at 8:03 pm

References:

Wire transfer accepted casino Australia https://pad.koeln.ccc.de/Aj0XDEW8S9ie0aVZTcIDqw

Replică
www.qingdaomop.com October 16, 2026 at 4:03 pm

References:

Online poker credit card canada http://www.qingdaomop.com/?287247

Replică
https://pad.batsense.net October 16, 2026 at 7:01 pm

References:

Fastest paying idebit casinos https://pad.batsense.net/xjJsY2QsRBS6NWAy_uzV9g

Replică
google pay gambling sites October 16, 2026 at 7:50 pm

References:

Real money casino google pay https://onlinevetjobs.com/author/peanutdibble8/

Replică
secure payid pokies October 17, 2026 at 3:41 am

References:

Desktop payid pokies https://docs.localcharts.org/iHBPNa8kR-61Z5JazyOEZA

Replică
payid pokies online October 17, 2026 at 8:26 am

References:

Secure payid pokies https://intensedebate.com/people/sealnut56

Replică
https://gitlab.herzog-it.de/laurashop23 October 17, 2026 at 9:23 am

References:

Safe payid pokies australia https://gitlab.herzog-it.de/laurashop23

Replică
https://www.rcmx.net/ October 17, 2026 at 10:02 am

References:

Instant withdrawal pay id pokies https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=49930

Replică
https://gitlab.rails365.net/legalmary05 October 17, 2026 at 2:20 pm

References:

Top payid pokies australia https://gitlab.rails365.net/legalmary05

Replică
madk-auto.ru October 17, 2026 at 5:44 pm

References:

Secure payid pokies http://madk-auto.ru/user/pailbeard56/

Replică
graph.org October 17, 2026 at 9:39 pm Replică
https://docs.monadical.com/ October 18, 2026 at 12:32 am

References:

Highest paying bpay pokies https://docs.monadical.com/ZchmjP9rTUqetLSTIDknzw

Replică
https://md.interhacker.space October 18, 2026 at 12:55 am Replică
pandora6666.com October 18, 2026 at 2:21 am

References:

Aussie bpay pokie games http://pandora6666.com/?228158

Replică
best bpay pokie sites October 18, 2026 at 2:24 am

References:

BPay accepted online casinos http://downarchive.org/user/beliefmary52/

Replică
MiFinity casino AUD October 18, 2026 at 10:57 am

References:

MiFinity accepted casinos Australia https://pad.stuve.de/IP5Rt9OFSya5Ha-rp-2Spw

Replică
complete list of MiFinity casinos AU October 18, 2026 at 12:03 pm

References:

MiFinity slots casino Australia https://www.canadaasians.com/home.php?mod=space&uid=265225

Replică
http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=155183 October 18, 2026 at 2:42 pm

References:

Secure credit card online casinos australia http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=155183

Replică
dok.kompot.si October 18, 2026 at 2:50 pm

References:

MiFinity minimum deposit casino Australia https://dok.kompot.si/o5NkDdooQCuTcd4ROpqCOg

Replică
http://ctphome.com/bbs/home.php?mod=space&uid=137658 October 18, 2026 at 8:38 pm

References:

Exclusive neosurf casino bonuses http://ctphome.com/bbs/home.php?mod=space&uid=137658

Replică
neosurf safe casino australia October 19, 2026 at 3:43 am

References:

Neosurf $5 deposit casino australia https://pad.koeln.ccc.de/CLU4cyyVSrq0_TU6gmle1g

Replică
https://dobryakschool.ru October 19, 2026 at 11:40 am

References:

Wire transfer online pokies australia https://dobryakschool.ru/user/burntip37/

Replică
app.wedonthavetime.org October 19, 2026 at 2:08 pm

References:

Best australian bank transfer casinos https://app.wedonthavetime.org/profile/pathsmile66

Replică
wargame-workshop.com October 19, 2026 at 2:15 pm

References:

Bank wire deposit casino australia http://wargame-workshop.com/bbs/home.php?mod=space&uid=1519519

Replică
https://test-sida.noads.biz October 19, 2026 at 4:03 pm

References:

Real money pokies wire transfer australia https://test-sida.noads.biz/?534224

Replică
http://bbs.abcdv.net October 19, 2026 at 6:41 pm

References:

PayID online casino Australia http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2170616

Replică
https://doc.anagora.org/q0K5pvfjSnWBjY0TX8BBTA October 20, 2026 at 1:23 am

References:

Daily free spins payid pokies https://doc.anagora.org/q0K5pvfjSnWBjY0TX8BBTA

Replică
https://pad.koeln.ccc.de October 20, 2026 at 3:51 am

References:

Casino wire transfer guide australia https://pad.koeln.ccc.de/jc_vmBLOQVyz4-IuUM-_LQ

Replică
new payid pokies australia October 20, 2026 at 5:06 am

References:

Online casino payid pokies http://kuniunet.com/home.php?mod=space&uid=3419273

Replică
http://jslt28.com October 20, 2026 at 7:51 am

References:

Online pokies Australia real money Osko http://jslt28.com/home.php?mod=space&uid=3977028

Replică
https://pbase.com/glassflesh5/ October 20, 2026 at 9:31 am

References:

Mobile payid pokies australia https://pbase.com/glassflesh5/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy