Când lipsa de respect devine normalitate, iar ura ia locul dialogului
În ultima vreme, parcă mai mult ca oricând, românii par divizați nu doar de opinii politice, ci și de o profundă lipsă de respect unii față de ceilalți. Am ajuns să ne urâm pentru opțiuni electorale, să ne înjurăm conducătorii, să ne dezbinăm între noi, iar uneori chiar să ne fie rușine unii cu alții. Asta nu mai e democrație – e auto-sabotaj.
Ce fel de români suntem, când ne hulim Președintele, când urâm pe cei care nu gândesc ca noi, când ne atacăm propriul popor doar pentru că are alte convingeri? Ce fel de oameni suntem dacă nu mai putem respecta pur și simplu ceea ce există, chiar și atunci când nu ne reprezintă în totalitate?
Respectul nu este o opțiune – este o necesitate
Este normal să avem opinii diferite. Este firesc să nu fim de acord. Este chiar benefic. Dar cum putem construi ceva împreună, dacă primul nostru impuls este să jignim, să discredităm și să ridicăm tonul?
Nu trebuie să fim de aceeași părere ca să ne respectăm. Nu trebuie să votăm cu același candidat ca să ne ascultăm. Ar fi plictisitor să gândim toți la fel, dar cât de frumos ar fi să trăim într-o societate în care diferențele sunt acceptate, nu pedepsite.
Dezbinarea noastră, slăbiciunea altora
Românii din diaspora știu prea bine cum e să fii privit prin prisma comunității din care faci parte. Și din păcate, nu o dată s-a întâmplat ca imaginea românilor să fie afectată nu de ce spun alții, ci de ceea ce spunem noi unii despre ceilalți.
Am văzut români în străinătate care, în loc să se ajute, se denigrează. Care, în loc să colaboreze, se înfruntă. Și când alte naționalități observă cât de dezbinați suntem, respectul față de noi se pierde imediat.
Cum să ne respecte alții, dacă noi nu ne respectăm între noi?
Ne-am putea ridica, dar alegem să ne coborâm
Ce câștigăm când ne înjurăm între noi pentru alegerile făcute? Nimic. Ce am putea câștiga dacă am învăța să fim uniți, indiferent cine se află la conducere? Totul. Ca națiune, am arăta forță, demnitate și coerență. Am deveni o voce comună, respectată, influentă.
Unitatea nu înseamnă uniformitate. Unitatea înseamnă colaborare în ciuda diferențelor. O țară nu este puternică doar prin conducătorii ei, ci și prin cetățenii ei. Iar noi, ca români, avem datoria de a arăta că putem fi mai buni, mai înțelepți și mai solidari.
În loc de concluzie: un apel la normalitate
Avem multe de învățat ca popor, dar primul pas nu este mare și nici greu: să ne respectăm. Să nu mai privim diferențele ca pe amenințări. Să ne asumăm opiniile fără a-i ataca pe ceilalți. Să nu mai punem semnul egal între dezacord și dușmănie.
Suntem români. Și suntem mai valoroși împreună decât risipiți în ură.
România va arăta mereu în afară așa cum ne comportăm noi între noi înăuntru.
Ionela van Rees Zota
