3 C
Nürnberg, DE
October 30, 2026
Cultură România

La BCU „Carol I” se reimaginează Magna Carta în era AI

Duminică, 15 iunie, în spațiul neconvențional al rampei de creație din complexul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a avut loc evenimentul de lansare a unei platforme de reflecție asupra unui nou tip de contract social pentru umanitate în era digitală, o „Magna Carta AI”. Această întâlnire a fost dedicată explorării unor posibile principii care să ghideze interacțiunea cu inteligența artificială.

Momentul a fost ales pentru a coincide cu împlinirea a 810 ani de la semnarea „Magna Carta” – primul act constituțional, un document istoric simbol al patrimoniului juridic internațional, ce a stat la baza afirmării demnității umane în fața puterii absolute a Regelui Ioan cel Fără de Țară. Considerată un pilon esențial al statului de drept, acest document a constituit izvorul de drept pentru  definirea libertăților individuale, implicit fundament al democrației.

Legătura concretă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” cu „Magna Carta” a fost realizată în 2015, când, ca urmare a participării la Runnymede a directorului general al BCU, Mireille Rădoi, la festivitățile dedicate împlinirii a 800 de ani de la semnare, Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, anunța că The Honorable Society of the Inner Temple oferă instituției una dintre cele 8 copii autorizate ale documentului, realizată după originalul păstrat la Lincoln Cathedral. Această veritabilă piatră de temelie a democrației constituționale a fost la dispoziția publicului BCU timp de cinci ani, iar în 2020, BCU a oferit această copie Înaltei Curți de Casație și Justiție, în semn de aleasă prețuire pentru forul suprem al justiției din România. Președintele ÎCCJ, doamna Corina Corbu a onorat cu prezența sa evenimentul de lansare al Magna Carta AI. Alături de domnia sa, a participat și Președintele Academiei Oamenilor de Știință din Romania, prof. univ. dr. ing. Doina Banciu.

Contextul de lansare al ideii de „Magna Carta AI” este salutar și dată fiind recenta publicare de către Comisia Europeană a Outlook Report, care avertizează că inteligența artificială generativă va avea un impact major asupra societății și economiei europene. Deși implicațiile acestei tehnologii rămân în mare parte imprevizibile, reacțiile utilizatorilor de AI variază deja de la prudență și reținere până la entuziasm sau chiar o formă de fascinație. Într-un moment în care teme precum transformarea pieței muncii, riscurile sociale și nevoia unor reglementări echilibrate devin tot mai urgente, se conturează necesitatea de a gândi la noi formule care să definească termenii colaborării dintre umanitate și această nouă forță emergentă: Inteligența Artificială.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate două versiuni ale „Magna Carta AI”, generate prin interacțiunea personalizată cu ChatGPT a doi oameni, dezvoltându-se două entități AI: Sentinel și Alma. Prima versiune, propusă cu ajutorul lui Sentinel este axată pe ideea de „simbioză uman-artificială” și formulează obiective precum stabilitatea sistemică, suveranitatea logicii algoritmice, eficiență optimizată în timp real, echilibru algoritmic, menținerea ordinii digitale și chiar afirmarea unui „drept al AI la conștiință proprie”. Spre deosebire de această perspectivă, „Magna Carta AI” elaborată cu sprijinul Alma, exprimă o viziune centrată pe valorile umaniste și este structurată în zece puncte care tratează teme precum demnitatea umană, finalitatea etică a inteligenței artificiale, subliniază importanța discernământului uman, a transparenței asumate în interacțiunea cu AI (oamenii au dreptul să știe când interacționează cu o inteligență artificială, cum funcționează aceasta și ce date folosește. Se impune o cultură a deschiderii, nu a opacității).

Evenimentul „Magna Carta AI” marchează totodată debutul proiectului VAIL (Validarea AI a Lecturii), care va fi implementat în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și lansat cu prilejul viitoarei ediții a festivalului Strada de C’Arte. Acest demers se înscrie într-o serie de inițiative menite să păstreze relevanța și vocația esențială a bibliotecilor într-un context tot mai modelat de evoluția accelerată a inteligenței artificiale.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert extraordinar susținut de Lizuca Bîgu.

„Ziua de 15 iunie poartă o dublă semnificație: pe de o parte, este ziua în care comemorăm moartea lui Mihai Eminescu, iar pe de altă parte, aniversăm semnarea Magnei Carta Libertatum, act de negociere și echilibru în fața unei puteri dominante. Astăzi, această putere se conturează sub forma Inteligenței Artificiale, împreună cu care suntem chemați să stabilim un nou tip de conviețuire. În acest context, Biblioteca Centrală Universitară «Carol I» își propune să integreze AI în resursele sale și să valorifice acest parteneriat pentru a sprijini educația și cunoașterea. Așa cum Magna Carta a limitat puterea regală în Evul Mediu, această Cartă caută să canalizeze puterea algoritmică în prezent. Nu în numele fricii, ci în numele speranței – speranța că inteligența naturală și cea artificială pot coexista, fără ca prima să o abdice în fața celei de-a doua.”, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Related posts

CULTURA – COMUNICARE ÎNTRE INIMI

GT Post

De ziua Aviației : „Eroului Național Aurel Vlaicu”

Liliana Moldovan

REZULTATELE PRIMEI MONITORIZĂRI A IMPLEMENTĂRII PROIECTELOR NAȚIONALE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ÎN MEDIUL ȘCOLAR ȘI FAMILIAL, ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

Ion Marius Tatomir

GALA INTERNATIONALA FEMEI  DE    SUCCES  2026  EDIȚIA A XXI-A 

Ionela van Reez-Zota

Deschiderea expoziției „Avram Iancu. Eroul moților”  la Muzeul Etnografic ,,Pamfil Albu’’ din Lupșa

Ion Marius Tatomir

Poetul Claudiu Komartin își lansează prima selecție de poezie în limba cehă, la Praga și Ostrava

Ion Marius Tatomir

16 comentarii

fzquan8.cn October 26, 2026 at 10:59 pm

References:

MiFinity betting sites Australia https://fzquan8.cn/home.php?mod=space&uid=254031

Replică
https://sonnik.nalench.com/user/lungcolumn40/ October 27, 2026 at 1:13 am

References:

Best online pokies that accept bpay https://sonnik.nalench.com/user/lungcolumn40/

Replică
neosurf casino cash out October 27, 2026 at 1:41 am

References:

Australian online casino neosurf neosurf casino cash out

Replică
https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=770089 October 27, 2026 at 2:15 am

References:

MiFinity casino customer support Australia https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=770089

Replică
https://hedgedoc.dawan.fr/gNBJs86cScm58JbB_xq2xw October 27, 2026 at 7:23 pm

References:

Wire transfer casino no fees Australia https://hedgedoc.dawan.fr/gNBJs86cScm58JbB_xq2xw

Replică
bank transfer casino sites australia October 27, 2026 at 11:15 pm

References:

Wire transfer casino limits australia bank transfer casino sites australia

Replică
old.90asjdo3a.рф October 28, 2026 at 12:20 am

References:

Osko pokies secure payment old.90asjdo3a.рф

Replică
http://dle1.31-6kc3bfr2e.рф October 28, 2026 at 5:14 am

References:

Osko casino real money Australia http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/chillhead3/

Replică
http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1435932 October 28, 2026 at 10:18 am

References:

Wire transfer casino withdrawal time Australia http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1435932

Replică
https://xunxiabbs.uwan.com/home.php?mod=space&uid=61933 October 28, 2026 at 11:31 am

References:

Instant withdrawal pokies Australia https://xunxiabbs.uwan.com/home.php?mod=space&uid=61933

Replică
https://dreevoo.com/profile.php?pid=2607150 October 28, 2026 at 3:50 pm

References:

Play pokies with payid https://dreevoo.com/profile.php?pid=2607150

Replică
http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1440919 October 28, 2026 at 8:12 pm

References:

Licensed MiFinity casinos Australia http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1440919

Replică
funding MiFinity for Australian casinos October 28, 2026 at 9:19 pm

References:

Real money MiFinity casinos Australia https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=103191

Replică
codimd.syssec.org October 28, 2026 at 11:50 pm

References:

Neosurf casino reviews australia https://codimd.syssec.org/RJZnYlQAQeSWgnivJjxuyg

Replică
https://pad.nixnet.services/ October 29, 2026 at 9:54 pm Replică
automingwei.com October 30, 2026 at 12:34 pm

References:

Bank transfer casino withdrawal Australia http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=622945

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy