September 7, 2025
Institutul Cultural Român

Conferința „Gândirea evoluționistă dincolo de genetică și biologie: Explorări în Științele Sociale, Filozofie și Religie”, în Sala Mare a ICR

Comunicat

Institutul Cultural Român va găzdui marți, 27 mai 2025, ora 18.00, în Sala Mare din Aleea Alexandru nr. 38, o conversație publică de excepție între profesorul David Sloan Wilson și pr. dr. Mariusz Tabaczek, O.P. Evenimentul este organizat de Facultatea de Filosofie a Universității București și Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

Întâlnirea, care se înscrie într-o nouă inițiativă în direcția dezvoltării interdisciplinarității și a științelor și filosofiei aplicate deschisă recent de Universitatea București, va fi organizată sub forma unui dialog moderat de Profesorul Dragoș Paul Aligică și va fi prefațată printr-un cuvânt de deschidere al Profesorului Mircea Dumitru, Președintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie și Vicepreședinte al Academiei Române.

Programul evenimentului:

· Cuvânt de bun venit: Conf. Univ. Dr. Emilian Mihailov, Facultatea de Filosofie a Universității din București.

· Cuvânt introductiv: Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Dumitru, (Vicepreședinte al Academiei Române).

· Dialog public: Conversație între David Sloan Wilson și pr. dr. Mariusz Tabaczek, O.P.
Moderator: Prof. Univ. Dr. Dragoș Paul Aligică (Membru Corespondent, Academia Română).

· Sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul.

David Sloan Wilson este una dintre cele mai respectate voci în explorarea aplicațiilor gândirii evoluționiste în științele sociale, cultură și religie. Contribuțiile sale la teoria selecției de grup și la înțelegerea cooperării umane prin prisma evoluției au influențat profund atât biologia, cât și domenii precum economia, etica și studiile religioase.

Ultima sa publicație majoră este „This View of Life: Completing the Darwinian Revolutionˮ/„Această viziune asupra vieții: O revoluție darwiniană dusă până la capătˮ. În această carte, el transformă teoria evoluției într-o cheie universală pentru a descifra complexitatea lumii noastre. Depășind granițele biologiei, lucrarea propune o abordare îndrăzneață: principiile evoluției pot remodela societatea, etica, cultura și chiar religia.

Părintele Mariusz Tabaczek, O.P., teolog dominican și profesor la Pontifical University of St. Thomas Aquinas (Angelicum), este recunoscut pentru munca sa de pionierat în integrarea teologiei cu știința contemporană, în special în ceea ce privește metafizica și teoriile evoluționiste.

Ultima sa publicație majoră este „Theistic Evolution: A Contemporary Aristotelian-Thomistic Perspectiveˮ/„Evoluția teistă: O perspectivă aristotelico-tomistă contemporanăˮ. Cartea propune o sinteză fascinantă în care metafizica aristotelico-tomistă dialoghează cu teoriile evoluționiste, oferind o viziune coerentă asupra creației divine în armonie cu descoperirile științifice și invitând cititorii să descopere cum credința și rațiunea se pot împleti pentru a ilumina marile întrebări ale existenței.

Organizatori: Facultatea de Filosofie a Universității din București; Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române; Institutul Cultural Român.

Related posts

Accademia di Romania in Roma celebrează Ziua Femeii cu Ana Blandiana și Sidonia Drăgușanu – Voci literare feminine la editura Elliot

Moderator1

Orchestra Națională de Tineret a României deschide ediția 2025 a Festivalului Young Euro Classic de la Berlin

Moderator1

Filmul „Rusalka‟, prezentat în programul Noul Film European 2025 din Suedia

Moderator1

Institutul Cultural Român anunță începerea celei de-a XXVIII-a ediții a Școlii de Vară de la Brașov – Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească

Moderator1

Spielende Insel la festivalul Liberating Echoes

Moderator1

Programul CANTEMIR // Open Call: Peripatetic Connections / Rezidențe în mișcare 2025

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy