16 mai 2025
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat vineri, 16 mai 2025, la cea de-a șasea reuniune a Comunității Politice Europene, platformă de dialog și coordonare între liderii europeni, având ca temă „Noua Europă pentru Noua Lume: Unitate, Cooperare, Acțiune Comună”. Summitul a avut loc la Tirana, în Republica Albania.
La sesiunea plenară, liderii au discutat despre prioritățile și provocările comune legate de asigurarea securității Europei, despre creșterea rezilienței democratice, consolidarea infrastructurii și continuarea eforturilor pentru a ajunge la o pace justă și durabilă în Ucraina.
Ulterior, Președintele României a participat la o masă rotundă pe tema securității europene și a rezilienței democratice, condusă de Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și de Prim-ministrul Regatului Norvegiei, Jonas Gahr Støre.
Discuțiile din cadrul mesei rotunde au vizat consolidarea cooperării dintre statele europene pentru combaterea amenințărilor hibride și a interferențelor externe, precum și nevoia unui cadru european complementar măsurilor naționale.
A fost subliniată importanța creșterii încrederii în instituții, a protejării valorilor democratice și a întăririi rezilienței democratice, considerată esențială alături de forța militară și performanța economică.
La finalul Summitului, Grupul de sprijin pentru Republica Moldova, din care face parte și România, a adoptat o declarație comună.
16 mai 2025
Joint statement by the President of the European Commission, the leaders of France, Germany, Italy, Poland, Romania, the United Kingdom and the President of the European Council after a meeting with President Maia Sandu of Moldova
We, the President of the European Commission, the leaders of France, Germany, Italy, Poland, Romania, and the United Kingdom, together with the President of the European Council, reaffirm our strong and united support for the Republic of Moldova and its European future after a meeting with President Maia Sandu in the margins of the European Political Community summit in Tirana.
We welcome Moldova’s continued commitment to democratic reform, the rule of law, and the values shared across the European Union. Moldova has made joining the European Union part of its Constitution, showing clearly that this is the path its people have chosen for their future.
We are committed to supporting Moldova in becoming a prosperous, thriving democracy – where citizens enjoy the same opportunities and quality of life as people across the European Union. We will continue to support the country’s efforts to build a stronger, more competitive economy – one that creates jobs, attracts investment, and delivers tangible benefits to all Moldovans.
We commend Moldova for maintaining stability in a challenging regional environment and for acting as a reliable partner for European peace and security. As the country prepares for upcoming parliamentary elections, it is essential that Moldovans are able to choose their future freely, without foreign interference. We will continue to support Moldova in safeguarding its democratic processes and strengthening its resilience against external threats.
We stand with the people of Moldova as they continue on the path they have freely chosen – a better future within a strong, united, and peaceful Europe.
Sursa: Președinția României