Ministerul Afacerilor Externe

Participarea ministrului Emil Hurezeanu la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Liov/Ucraina

Comunicat de presă

Data: 

 09.05.2025

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat vineri, 9 mai 2025, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care a avut loc la Liov, în Ucraina, la invitația ministrului ucrainean de externe Andrii Sybiha.

În intervenția sa, ministrul Emil Hurezeanu a salutat organizarea, la 9 mai, a unei reuniuni CAE la Liov ca mesaj politic de reafirmare a sprijinului UE pentru Ucraina, inclusiv în contextul desfășurării la Moscova a unor ceremonii militare.

Ministrul afacerilor externe a atras atenția asupra faptului că Rusia nu este interesată în mod real în realizarea păcii, iar UE trebuie să continue eforturile pentru sprijinul pentru Ucraina și pentru a menține SUA angajată în demersurile privind pacea în Ucraina. 

În ceea ce privește susținerea concretă la nivel UE pentru Ucraina, ministrul Emil Hurezeanu a subliniat importanța implementării inițiativei propuse de către Kaja Kallas de sprijin militar, nevoia deblocării asistenței pentru Ucraina prin Instrumentul European de Pace/EPF și extinderea mandatelor celor două misiuni UE privind Ucraina: Misiunea de Asistență (EUAM), respectiv Misiunea Asistență Militară (EU MAM).

Ministrul român de externe a susținut adoptarea celui de-al 17-lea pachet de măsuri restrictive la adresa Rusiei și a reiterat importanța avansării negocierilor de aderare la UE a Ucrainei și Republicii Moldova.

În contextul participării la reuniunea informală MAE, miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Centrul Medical „Superhumans”, specializat în asigurarea de proteze și recuperare, servicii dedicate în special celor afectați în urma războiului din Ucraina.

De asemenea, miniștrii de externe din statele UE au participat, alături de Înaltul Reprezentant Kaja Kallas și de ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha, la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la cimitirul Lychakiv în memoria apărătorilor care și-au dat viața pentru Ucraina în războiul ruso-ucrainean.

Sursa: MAE

Related posts

Precizări de presă

Moderator1

Vizita de lucru la Roma a secretarului de stat pentru afaceri europene Clara Staicu

Moderator1

România sprijină alte state membre UE în operațiunile de evacuare medicală din Fâșia Gaza

Moderator1

Vizita în Franța a secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca

Moderator1

Participarea ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu la cea de a doua zi a reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO

Moderator1

Mesaj din partea ministrului afacerilor externe cu ocazia Zilei Europei (9 mai 2025)

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy