20.9 C
Nürnberg, DE
April 30, 2025
Exclusiv Uncategorized

La cenaclul literar”Artur Silvestri”al Ligii Scriitorilor : Medalionul literar”Nostalgii de toamnă”

Joi 24 octombrie, a.c.la orele 17, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, are loc ședința cenaclului literar al Ligii Scriitorilor, condus de scriitoarea profesor Voichița Pălăcean Vereș.

Ședința se va desfășura în cadrul medalionului literar ”Nostalgii de toamnă ”, unde președintele național al Ligii Scriitorilor va analiza activitatea, din ultima perioadă, a celor 39 de filiale ale Ligii Scriitorilor din țară și străinătate.Vor fi evidențiate filialele: Banat-Timișoara condusă de prof.Doina Drăgan, pentru oragnizarea unor activități culturale în cadrul școlilor din municipiu, filiala Vâlcea”Bartolomeu Anania ”, condusă de Luci Trușcă, filiala Nord-Est Iași, condusă de ing.Ilie Serediuc, care a organizat mai multe întâlniri cu cititori și a lansat revista ”Nord-Est Cultural ” nr.20, filiala Vâlcea”Gib Mihăescu ” din Drăgășani, condusă de Marian Bărăscu, care a organizat comemorarea lui Gib Mihăescu, la care au participat scriitori din județele Vâlcea, Olt și Argeș, filiala Mureș condusă de scriitoarea Liliana Moldova, avându-l ca președinte de onoare pe poetul Mircea Istrate.Menționăm activitatea frustuasă a Lilianei Moldovan privind publicarea revistei ORIZONTURI MUREȘENE, editată, cu profesionalism,în care promovează creația literară din județ și din țară., filiala Cluj condusă de scriitorul Iulian Patca, care organizează frumoase acțiuni culturale în cadrul cenaclului și editează revista trimestrială”Agora Literară”.Al.Florin Țene își va prezenta culegerea de povestiri, de curând apărută, intitulată”Copilul Bobdegrâu”, cu o prefață de Johnny Ciatloș Deak, senior editor Globart Universum Publishing House din Monreal, și o postfață semnată de scriitoarea Liliana Moldovan.

În continuare, redactorul șef al revistei”Agora Literară ”Iulian Patca, prezintă numărul 49 al revistei, publicație apărută în condiții grafice și de conținut de excepție.

Un moment deosebit va fi lansarea romanului de debut, de factură polițistă, semnat de inginera Felicia Golban Sătmăreanu, intitulat ”Strada Busuiocului, numărul 9. ”Despre roman va vorbi Al.Florin Țene, profesoara Luci Elena Locusteanu și autoarea.

Scriitoarea Luci Elena Locusteanu prezintă”Memoria calendarului”.

Buchetul de creații lirice va fi susținut de poeții prezenți la ședință, printre care Eugen Coța, Gavril Moisa, Raveca Vlașin, Titina Nica Țene, Iulian Patca, Vasile Gădălin etc.

În încheiere, urmează discuți și dezbateri pe tama literaturii contemporane din țara noastră.

Viitoarea ședință va avea loc joi, 28 noiembrie, la ora 17, la Cercul Militar din Cluj-Napoca.

Victor Roșianu

Related posts

The Ocean and Human Rights

Moderator1

Forumul Inițiativelor Tinerilor, ediția a VI-a: „Puterea de a acționa”

Moderator1

Poetul romantic Alexandru Sihleanu – un Eminescu avant la lettre

Liliana Moldovan

CUM POATE FI NUMIT CONCRET VALOROS UN SCRIITOR DACĂ ÎȘI ARATĂ PRESTANȚA DOAR ”ÎN CULISE”, NU ȘI ÎN PUBLIC?

Liliana Moldovan

Inaugurarea Oficială a primului Colț de Carte Românească din SUA la Biblioteca Publică din Ocean City, Maryland

Theodora-Raluca Paun

Printre cuvinte frumoase și prieteni dragi

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy