La 10 octombrie 2026, Ambasada României la Berlin a organizat o reuniune a rețelei medicilor și șefilor de clinici români din diaspora, alături de parteneri de elită din mediul german și invitați din România. Reuniunea s-a bucurat de participarea unei ample delegații de medici și șefi de clinici germani și din diaspora română din Berlin, Hamburg, Erlangen sau Nürnberg.
În cuvântul de deschidere, ambasadorul României, doamna Adriana Stănescu, a subliniat importanța pe care misiunea diplomatică o acordă dezvoltării de colaborări între mediile academice medicale din Germania și România.
În cadrul dezbaterilor care au avut loc s-a discutat despre schimburile de experiență și despre implicarea membrilor diasporei academice medicale în dezvoltarea cooperărilor româno-germane, despre sprijinirea programelor de internship, necesitatea consolidării coparticipării în programe de cercetare europene și acces la noile terapii.
În domeniul provocărilor actuale au fost punctate preocupările legate de managementul migrației personalului medical și necesitatea unor parteneriate pentru formare circulară, însoțite de mecanisme de întoarcere și sprijinire a transferului de expertiză, bune practici în domeniul digitalizării și aplicarea IA în diagnosticare timpurie și optimizarea fluxurilor administrative.
Între soluțiile evocate s-a pus accent pe o mai strânsă colaborare și asigurarea interoperabilității sistemelor de sănătate pe bază de standarde de date medicale, inclusiv prin sprijinirea inițiativelor de twinning instituțional.
În cadrul evenimentului a fost omagiată activitatea Prof. Dr. med. Dr. h. c. Firu Opri, invitat de onoare al reuniunii, care a participat, în 2018, la punerea bazelor rețelei medicilor și a șefilor de clinici români din diaspora, a creat legături profesionale și a inițiat parteneriate cu mediile profesionale și instituționale din România, oferind un sprijin deosebit pentru pacienții cu diagnostice dificile din România.
Recunoscut și respectat în mari instituții precum Charité Berlin sau în cadrul Societății Germane de Ginecologie și Obstetrică, Prof. Dr. Firu Opri a fost decorat în anul 2017 de către Statul Român cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar în anul 1994 a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Nu în ultimul rând, a fost evocată lansarea, în 2024, în cadrul unui eveniment la Ambasada României la Berlin, a volumului autobiografic Între lumi și secole care oferă o cronică a unui destin profesional excepțional.
Despre activitatea remarcabilă a Prof. Dr. Firu Opri au vorbit personalități de prestigiu din mediile medicale, culturale și academice, precum: Prof. Dr. med. Dr. h. c. Jalid Sehouli – unul dintre cei mai reputați specialiști europeni în oncologie ginecologică, directorul Clinicii de Ginecologie și Chirurgie Oncologică din cadrul renumitului spital universitar Charité din Berlin; Alexandra Maria Lara – actriță de origine română, consacrată și extrem de apreciată în spațiul german și mediile cinefile internaționale; Prof. Dr. Maria Macuch – reprezentantă a mediului academic, care a evocat experiența sa ca pacient al Prof. Dr. Opri, evidențiind dimensiunea științifică și impactul cultural al elitelor în societate.
Atmosfera distinsă a serii a fost completată de momente muzicale susținute de pianistul concertist Cristian Niculescu, care a ghidat publicul printre suite ale marelui compozitor român George Enescu și lucrări celebre ale compozitorului francez Erik Satie.
