17.9 C
Nürnberg, DE
October 6, 2026
Preşedinţia României

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu prilejul Zilei Unității Germane

05 octombrie 2026

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis luni, 5 octombrie 2026, un mesaj în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Unității Germane.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Regret că nu pot să fiu fizic în această seară alături de dumneavoastră pentru a celebra Ziua Unității Germane. Este însă o bucurie și o onoare să vă transmit prin acest mesaj cele mai calde urări cu prilejul acestei sărbători importante.

Celebrăm împreună 36 de ani de la reunificarea Germaniei, un moment istoric care a schimbat nu doar destinul Germaniei, ci și cursul întregii Europe.

Pentru România, 3 octombrie 1990 are o semnificație aparte. Căderea zidului Berlinului, cu mai puțin de un an înainte, ne-a dat speranță într-un moment în care România se afla încă sub dictatura comunistă. La doar câteva săptămâni distanță, Revoluția Română avea să ne deschidă și nouă drumul către libertate.

România și Germania au parcurs, fiecare în felul său, drumul dificil al transformării după comunism. Ne-a unit însă aceeași aspirație către libertate, către democrație și pace.

Pe aceste valori s-a construit, după 1989, relația dintre țările noastre, care a devenit astăzi o prietenie strânsă și un parteneriat solid.

În 1992, am semnat cu Germania Tratatul de Cooperare și Parteneriat, care a pus bazele formale ale acestor relații. Dar legăturile între români și germani sunt, înainte de toate, legături între oameni. Comunitatea românească din Germania, minoritatea germană din România și germanii originari din România reprezintă punți vii între societățile noastre. Le mulțumesc tuturor celor care contribuie, zi de zi, la consolidarea acestei relații.

Dincolo de legăturile interumane, relațiile noastre politice și economice sunt azi mai strânse ca niciodată. Rememorez cu plăcere vizita mea la Berlin din iulie 2025 și dialogul substanțial pe care l-am avut atunci cu Președintele Steinmeier și cu Cancelarul Merz.

Aceste discuții ne-au demonstrat convergența deplină a perspectivelor noastre asupra marilor teme europene. Germania este azi principalul partener comercial al României, iar cooperarea noastră economică susține locuri de muncă, investiții și inovație.

În același timp, România și Germania sunt parteneri de încredere în Uniunea Europeană și aliați puternici în NATO.

Împărtășim aceeași viziune asupra unei Europe mai sigure, mai competitive și mai unite. Suntem uniți în sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova și în susținerea consolidării securității europene, inclusiv în regiunea Mării Negre. Participarea Germaniei la misiunea NATO de poliție aeriană consolidată în România este un exemplu concret al solidarității și al angajamentului nostru comun. Pentru acest sprijin, doamnă ambasador, vă adresez sincere mulțumiri.

Privind retrospectiv la experiența ultimelor decenii, avem toate motivele să fim încrezători. România și Germania au dezvoltat o relație extrem de puternică, iar astăzi suntem pe deplin hotărâți să o aprofundăm, lucrând împreună pentru o Europa mai sigură, mai prosperă și mai unită.

La mulți ani Germaniei, la mulți ani poporului german!

Related posts

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Ion Marius Tatomir

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Nicușor Dan, înaintea participării la reuniunea informală a liderilor din cadrul Consiliului European

Ion Marius Tatomir

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Ion Marius Tatomir

Primirea de către Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a unei delegații OSCE/ODIHR

Ion Marius Tatomir

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Ion Marius Tatomir

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Nicușor Dan, înaintea participării la reuniunea Comunității Politice Europene

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy