September 25, 2026
Cultură Ministerul Culturii

142,77 milioane de lei pentru 75 de instituții publice de spectacole și concerte din 50 de localități

Comunicat

Guvernul a decis alocarea sumei de 142,77 milioane de lei pentru instituții publice de spectacole din teritoriu. Fondurile sunt destinate pentru 75 de teatre, opere, filarmonici și un ateneu aflate în subordinea autorităților locale, din 34 de județe și 50 de localități.

Alocarea se înscrie într-un mecanism de finanțare care a crescut de la an la an și a devenit o componentă recurentă a susținerii din bugetul de stat a instituțiilor publice de spectacole din teritoriu. Astfel, în 2021 au fost alocate peste 133 de milioane de lei pentru 66 de instituții. În 2022, suma a ajuns la aproximativ 270 de milioane de lei, iar în 2023 a depășit 331 de milioane de lei. În 2024, au fost alocate aproximativ 204 milioane de lei, iar în 2025 mecanismul a continuat prin alocări de peste 231 de milioane de lei în iulie și 188,57 milioane de lei în decembrie. În 2026, 244,08 milioane de lei au fost alocate în iunie, iar acum se adaugă alte 142,77 milioane de lei. Acest parcurs arată o creștere constantă a alocărilor de la an la an.

Măsura își are originea în perioada pandemiei, când închiderea sălilor de spectacol a pus presiune directă pe bugetele locale ale teatrelor, operelor și filarmonicilor din subordinea autorităților publice locale. În anii 2021-2022, această situație a condus la instituirea mecanismului prin care 2% din impozitul pe venit era direcționat pentru salvarea acestor instituții, mecanism preluat ulterior în dispozițiile legale anuale privind repartizarea impozitului pe venit în vederea susținerii funcționării acestora.

„Acest proiect, gestionat cu consecvență de către Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, arată eficiența unui mecanism care a depășit etapa de soluție punctuală. A fost testat, utilizat și extins de la an la an. Din perspectiva Ministerului Culturii, următorul pas este dezvoltarea acestui model în vederea instituirii sistemului de cofinanțare: cu cât finanțarea locală a unei instituții publice de cultură este mai consolidată, cu atât contribuția de la bugetul de stat devine mai consistentă. Experiența acestor ani ne arată că soluțiile care funcționează în practică trebuie transformate în politici publice coerente și predictibile. Aceasta este și direcția pe care o urmărim, pășind pe calea viitoarei legi-cadru a culturii și a codificării legislației culturale prin elaborarea ”Strategiei Naționale a Culturii 2027-2034”: mai multă predictibilitate, reguli mai clare și mecanisme de finanțare construite pentru nevoile reale ale sectorului cultural. Un proiect-pilot poate răspunde unei crize. O politică publică matură trebuie să construiască pe experiența a ceea ce a funcționat”, a declarat ministrul culturii, András István Demeter, felicitând ministerul inițiator și mulțumind colegilor din întreaga echipă guvernamentală.

Related posts

Deschiderea expoziției Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere

Ion Marius Tatomir

„BÂRLĂDENII CU TALENT” – DOVADA VIE A SUBLIMULUI ÎN ARTĂ

Ion Marius Tatomir

APEL~ „Ansamblul Cultural și Natural Mangalia – Cetatea Callatis, Geamia Esmahan Sultan și Peștera Movile” să fie inclus în Patrimoniul Cultural al Umanităţii – UNESCO!

Ion Marius Tatomir

Summitul RePatriot 2025 – un deceniu de inspirație românească sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Ion Marius Tatomir

S-au pus în vânzare biletele pentru recitalurile și concertele simfonice din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2024

GT Post

                                „SCHENGEN  CULTURAL”

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy