19 C
Nürnberg, DE
August 28, 2026
Institutul Cultural Român România Statele Unite ale Americii

Recital de pian la patru mâini, cu Cristian Sandrin și Jed Distler, la ICR New York. În program: Enescu și Șostakovici

Comunicat

Institutul Cultural Român din New York închide seria de concerte „Seratele Enescu de la New York”/ „Enescu Soirees of New York” din 2026 printr-un recital de muzică clasică susținut de pianistul român Cristian Sandrin alături de pianistul american Jed Distler, compozitor și critic, vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 19:00, la sediul Institutului, într-un program dedicat memoriei, rezilienței și forței muzicii de a reflecta experiențele fundamentale ale umanității, intitulat „The Sound of Life”/„Sunetul vieții“. 

În centrul serii se află Simfonia nr. 7 în Do major, op. 60, „Leningrad”, de Dmitri Șostakovici, prezentată într-o versiune rară, pentru pian la patru mâini. Creată în timpul devastatorului asediu al Leningradului, care a durat 872 de zile, lucrarea reprezintă una dintre cele mai puternice expresii artistice ale secolului XX dedicate războiului, opresiunii și capacității umane de a rezista în fața adversității. Prima interpretare a Simfoniei în Leningradul asediat, în mijlocul foametei, bombardamentelor și pierderilor umane, a transformat sala de concert într-un spațiu al rezistenței colective și al speranței.

Programul propune publicului o perspectivă neobișnuită asupra acestei capodopere. În versiunea pentru patru mâini, vasta arhitectură orchestrală a Simfoniei „Leningrad” este concentrată la pian, cei doi interpreți împărțind același instrument și transformând amploarea orchestrală într-o experiență sonoră intimă și intensă. Muzica lui Șostakovici devine astfel o întâlnire directă cu una dintre cele mai importante mărturii artistice despre supraviețuire și memorie ale secolului trecut.

Concertul va fi deschis de Sonata pentru pian, op. 26 nr. 1 în fa diez minor, de George Enescu, din care va fi interpretată partea a III-a, Andante molto espressivo. Momentul oferă o deschidere meditativă și expresivă, înainte de trecerea către universul dramatic al lui Șostakovici. Programul continuă cu părțile a II-a, Moderato, a III-a, Adagio, și a IV-a, Allegro non troppo, din Simfonia nr. 7, în versiunea pentru pian la patru mâini.

Recitalul reunește doi muzicieni cu parcursuri artistice distincte, dar complementare. Cristian Sandrin, pianist român format la București și la Royal Academy of Music din Londra, și-a construit o carieră internațională prin programe originale și interpretări apreciate pentru rafinamentul lor. A concertat în importante săli și instituții culturale din Europa și America de Nord, printre care Wigmore Hall, Ateneul Român, Konzerthaus Berlin și Queen Elizabeth Hall, și este co-director artistic al seriei de concerte Kettner din Londra.

Alături de el, Jed Distler, pianist, compozitor, prezentator și critic american, este una dintre vocile versatile ale scenei muzicale contemporane newyorkeze. Artist în rezidență la WWFM The Classical Network, unde realizează programele Between the Keys și Piano Excursions, Distler este totodată director artistic al ComposersCollaborative și are o activitate de trei decenii în promovarea și prezentarea muzicii noi. Înregistrările și compozițiile sale au fost publicate de case de discuri precum Naxos, Decca, Bridge, New World și Nonesuch.

„The Sound of Life”/„Sunetul vieții“ propune o experiență muzicală situată la intersecția dintre tradiția românească și scena culturală americană. De la introspecția lui Enescu la forța dramatică a Simfoniei „Leningrad”, programul urmărește un traseu de la vocea individuală la experiența colectivă, punând în prim-plan capacitatea muzicii de a conserva memoria și de a oferi o formă de expresie în momente de criză.

Program muzical:

George Enescu – Sonata pentru pian, op. 26 nr. 1 în fa diez minor – III. Andante molto espressivo

Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 7 în Do major, op. 60, „Leningrad”, versiune pentru pian la patru mâini – II. Moderato; III. Adagio; IV. Allegro non troppo

Detalii suplimentare: https://www.rciusa.info/events/the-sound-of-life-a-piano-recital-with-cristian-sandrin-jed-distler

Related posts

 Apel de propuneri pentru Premiile Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău – ediția 2026

Ion Marius Tatomir

RePatriot la Nisa – 21 martie Conectăm diaspora cu România. Construim punți pentru afaceri, comunitate și încredere.

Ionela van Reez-Zota

Două concerte susținute de Orchestra Filarmonicii Arad la Musikverein, Viena

Ion Marius Tatomir

Prima ședință a Ligii Scriitorilor Români, Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui – un nou început pentru cultura vasluiană

Ion Marius Tatomir

Reprezentanții Comisiei de administrație publică din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la DRP

Lucian Valean

Turneu extraordinar în Franța al scriitoarei Ana Blandiana – la Lyon, Marsilia, Aix-en-Provence, Strasbourg și Paris – cu sprijinul Institutului Cultural Român

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy