11.4 C
Nürnberg, DE
October 6, 2026
Cultură

Muzica la Muzeu. O incursiune în lumea artelor

În perioada 4 – 19 septembrie 2026, cu ocazia Zilelor Bucureștiului 2026, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Literaturii Române, MARe \ Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României – Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Municipiului București: Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, Casa Filipescu–Cesianu și Muzeul Theodor Aman, Galeriile Artmark, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național „George Enescu” și în colaborare cu Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Romfilatelia – Poșta Română, Societatea de Transport București, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Floria, Editura Rediviva din Milano, Editura Cărțile Tango, PMA Invest Cluj-Napoca, Angels Candy și Asociația Culturală Arghirescu, prezintă MUZICA LA MUZEU. O incursiune în lumea artelor.

Proiectul Muzica la Muzeu, aflat sub coordonarea artistică a violonistei Clara Cernat și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, aduce în atenția publicului, prin intermediul concertelor, lansărilor de carte și expozițiilor, diferite spații muzeale ale Bucureștiului conectând patrimoniul artistic la expresiile muzicale, creând experiențe imersive și tematice pentru a valoriza colecțiile acestor muzee într-un mod inovativ și accesibil tuturor.

„Muzica la Muzeu” este un proiect vibrant, care propune spectatorului o imersiune totală în sufletul frumosului. În toate muzeele lumii se odihnesc liniștite, așteptând vizitatorii, vestigii, expresii și gânduri ale unor timpuri trecute. Aceste opere de artă și documente de o valoare inestimabilă, vise de artist întro colivie, tablouri și sculpturi măiastre, straie din diferite epoci, case tradiționale și saloane elegante, nu știu cât de emoționantă poate fii mângâierea invizibilei vibrații a muzicii, această zână de o frumusețe muzeală, pe care nimeni nu o poate prinde în palme ca pe un fluture, pentru a o admira și conserva. Nu există muzee în care se păstrează muzica „live”. Există nenumărate înregistrări accesibile printr-un click în ziua de astăzi, însă nimic nu înlocuiește povestea muzicii ascultată pe viu. Emoția, energia, poezia momentului suspendat, este ceea ce dorim să vă oferim prin evenimentele acestui proiect muzical – O incursiune în lumea artelor – susținut în spațiile sublime ale muzeelor Bucureștiului. Clara Cernat, director artistic.

Related posts

Concursul “Din dragoste pentru caligrafie”

Ion Marius Tatomir

Lansare de carte – „Bucureștii în 1906” Palatul Suțu | Vineri, 20 martie 2026, ora 17:00

Ion Marius Tatomir

Exploratori pe Tărâmul Iubirii

Liliana Moldovan

Teilnahme der Regisseurin und Drehbuchautorin Eva Todică am Serien Camp Festival

Eine musikalische Darbietung: Die Passion nach Matthäus – Lutherische Kirche Cluj

Ion Marius Tatomir

Oriunde aș fi pentru bune sau rele, smerit dau mărire lui Dumnezeu!Interviu cu Vivi Viorel Pintea, Președintele UZPR, Filiala „Pan M. Vizirescu”, Olt –

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy