Comunicat
Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, invită editurile, autorii, instituțiile culturale și de învățământ, organizațiile profesionale, publicațiile culturale, organizațiile neguvernamentale, criticii literari și cititorii să înainteze propuneri în cadrul ediției 2026 a competiției dedicate celor mai valoroase apariții editoriale din literatura română contemporană. În cadrul competiției vor fi acordate atât Premiile Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău, cât și Premiile Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, câte un premiu pentru fiecare dintre cele trei categorii: Cartea de poezie, Cartea de proză și Cartea de non-ficțiune.
Premiile sunt acordate pentru a recunoaște, promova și valorifica contribuțiile semnificative în domeniul literaturii române contemporane.
Categoriile de premii sunt:
- Premiul „Cartea de poezie”;
- Premiul „Cartea de proză”;
- Premiul „Cartea de non-ficțiune”.
Sunt eligibile cărțile care:
- sunt redactate în limba română;
- au fost publicate în anul 2025.
Cărțile pot fi propuse pentru o singură categorie de premii.
Propunerile pot fi înaintate de:
– uniuni de creație și asociații profesionale din domeniul literaturii, culturii și editării;
– instituții de învățământ, centre de cercetare, biblioteci și muzee;
– edituri, publicații culturale și mass-media specializată;
– organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul cultural;
– persoane fizice, în calitate de cititori, critici literari sau profesioniști în domeniu;
– autorii înșiși, prin auto-înaintarea candidaturii.
Aceeași persoană fizică sau juridică poate înainta mai multe cărți, atât în cadrul aceleiași categorii, cât și în categorii diferite.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină:
- cererea de înscriere a cărții;
· motivație a propunerii (maximum o pagină) privind relevanța cărții propuse;
- un exemplar tipărit al cărții.
Termen-limită pentru depunerea dosarelor: 14 august 2026, ora 17:00.
Dosarele se depun:
- în format fizic, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău (str. Alexei Mateevici 79, Chișinău);
- sau în format electronic, la adresa: muzeulliteraturii.chisinau@gmail.com (cu obligația de a prezenta, în termen de 5 zile calendaristice, dosarul în original).
Propunerile incomplete sau transmise după expirarea termenului-limită nu vor fi luate în considerare.
Lucrările vor fi evaluate de un juriu independent, format din critici literari, cercetători și profesioniști recunoscuți în domeniul literaturii române contemporane, în baza următoarelor criterii:
1) valoarea literară și stilistică a lucrării;
2) originalitatea tematică și expresivă;
3) contribuția la dezvoltarea literaturii române contemporane;
4) receptarea critică și publică.
Premiile vor fi decernate în cadrul ceremoniei publice organizate de Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, care va avea loc la data de 4 septembrie 2026.
