18 C
Nürnberg, DE
May 30, 2026
Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor externe, Oana Țoiu, a anunțat medaliile României la Olimpiada Internațională de Iarnă de Inteligență Artificială (IAIO 2026) desfășurate la Ljubljana, alături de vicepremierul și ministrul de externe sloven, Tanja Falon

Comunicat de presă

Data: 

 27.02.2026

În cadrul vizitei bilaterale Romania-Slovenia de vineri, 27 februarie 2026, la Ljubljana, un moment aparte a fost dedicat performanței elevilor români.

În conferința de presă comună a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu vicepremierul și ministrul afacerilor externe sloven, Tanja Falon, a fost anunțată reușita elevilor români de la Olimpiada Internațională de Iarnă de Inteligență Artificială (IAIO), desfășurată la Ljubljana.

Ministrul Oana Țoiu s-a întâlnit apoi, la sediul Ambasadei României în Republica Slovenia, cu membrii echipei naționale a României participantă la Olimpiada Internațională de Iarnă de Inteligență Artificială. Ministrul i-a felicitat pe elevii români pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul competiției, care a reunit peste 120 de tineri din 38 de țări.

Reprezentanții României au obținut trei medalii importante: o medalie de argint prin David Ștefan Tache (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov) și două medalii de bronz prin Alexandru Ardeleanu (Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea) și Rareș Ștefan Stanciu (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Constanța).

Din lot a făcut parte și Alexandru Lensu (Colegiul Național „Unirea”, Vrancea).

„Acești tineri sunt cei mai buni ambasadori ai României moderne. Inteligența artificială este domeniul care va defini competitivitatea noastră în deceniile următoare, iar rezultatele lor de la Ljubljana demonstrează că avem potențialul pentru a contribui la inovația europeană. M-au impresionat că au vorbit despre bucuria exercițiilor grele şi despre munca de echipă şi prietenie. Mi-au spus că a contat aportul profesorilor şi faptul că au descoperit că nu sunt singurii cu această pasiune și că abia așteaptă vara pentru că România va găzdui la Cluj-Napoca ediția dedicată Europei Centrale” a declarat ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu. Olimpiada IAIO 2026 a evaluat atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice de antrenare a modelelor AI și rezolvarea unor dileme etice complexe. Lotul a fost coordonat de o echipă academică formată din Carla Crivoi, asist. univ. dr. Miruna Zăvelcă și drd. Chris Luntraru.

Ministrul afacerilor externe a evidențiat importanța colaborării dintre mediul academic și cel asociativ în susținerea excelenței românești şi a discutat cu tinerii prezenți despre cum ar putea statul român să asigure acces mai multor copii la acest tip de formare şi de antrenare a minții.

Related posts

Secretarul de stat Clara Volintiru, întrevederi pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România-SUA

Ion Marius Tatomir

MAE anunță numirea unui consul general al României la Odesa

Ion Marius Tatomir

Întrevederea ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio

Ion Marius Tatomir

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a delegației Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Ion Marius Tatomir

Ministerul Afacerilor Externe organizează o nouă ediție a Zilei Porților Deschise

Ion Marius Tatomir

România, partener de încredere într-un deceniu al schimbărilor: concluziile Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2025

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy