Motto:
Eu, fiți-voi umbra-ți din a ta lumina
Și urma amintirilor din rece tină.,
Pe unde tu pășit-ai mai demult,
Când însfințit-ai străvechimea
ăstui lut.
*
Tu, cel ce înălțat-ai zborul minții, ca pe-o
COLOANĂ INFINITĂ,
Spre zări ce-s ninse cu lumina, nicicând să fie ea oprită,
Tu, ce ne pus-ai ciocârlia, ne fie
PASĂRE MĂIASTRĂ
Pe cerul vieții noastre fie, lucie nestemată astră,
Tu, ce ai pus prima iubire în ceia
MUZĂ ADORMITĂ
Visând de-a pururea să fie la cineva dragă ispită,
Tu, ce ne-ai pus lada de zestre ne fie
POARTĂ de SĂRUT,
Ce să unească două inimi, în ce dorința lor a vrut,
Tu, ce ne-ai spus povești de viață, împreuând
MASA TĂCERII,
Ori stând în față la altare, nălțând la cer gândul iertării,
Și încă ceia sănătate, pentru tot neamu-n
RUGĂCIUNE
Și pace încă, bucurie, cu zile petrecute-n bine,
Tu, ce-ai dăltuit IDEIA, tot șlefuind-o-n trei
CUVINTE,
Lăsat-ai lumii viitoare comori ca să te țină minte,
C-ai fost, de Tatăl din cerescuri, cu har și dar îndestulat
Și-apoi pe drept, cum se cuvine, în tot și-n toate
LĂUDAT.
*
Plecat din satul tău Hobița să cucerești întreaga lume,
Lăsatu-ne-ai ca și avere lucrări cu ce să-ți încunune
Și numele și țara unde, din gândul tău ai început
S-arăți că ești
DESCHIZĂTOR de DRUMURI
Și-al lumii sculptor,
NE-NTRECUT.
**
Azi te cinstim, BRÂNCUȘE dragă și-n spusa noastră din cuvinte,
În cea aducere aminte și-n boaba lacrimii cuminte,
Îți sărutăm gându-ți și mâna de bun român și cioplitor,
Și-n rugă către cerul mare, de tine veșnic, ne-o fi dor.
Mircea Dorin Istrate
