8.1 C
Nürnberg, DE
March 23, 2026
Comunicat de presă România

România, tot mai aproape de OECD 

 Antoniu Martin,  istoric și analist politic  

   În ultima perioadă,  deși nu s a prea vorbit despre asta în spațiul public de la noi, România s a apropiat tot mai mult și sigur de aderarea la OECD,  Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică,  un club select al statelor dezvoltate.   A fost și este în continuare un efort serios în această direcție,  însă aproape toate cerințele au fost atinse.   Desigur că mai sunt aspecte de rezolvat dar drumul e aproape de final. Mă bucur că am reușit și din ipostaza mea de analist pentru media din Italia, țară fondatoare a OECD,  să sensibilizez în sensul sprijinirii României în acest parcurs deloc simplu.   

Pentru publicul larg,  accesul în OECD atrage după sine numeroase avantaje, în special de factură economico-financiare dar și accesul la multe programe pentru dezvoltarea educației,  tehnologiei etc.  Una peste alta, aderarea în această selectă organizație va crește semnificativ credibilitatea României,  va fi un argument că țara noastră are o economie unde merită să investești serios.   Nu e puțin lucru în actualul context fluid  de securitate. 

Antoniu Martin

Related posts

Constantin Tănase, director – fondator al ziarului “Timpul” Chișinău – Basarabia e România! Punct!

GT Post

Chișinău – Comemorare dedicată unirii din 1918

Ion Marius Tatomir

S-a redeschis sezonul în ALPI

Ion Marius Tatomir

Primirea de către Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a conducerii companiei OMV Petrom

Ion Marius Tatomir

Cultura română, sub cupola sunetului vienez

Willem Alexander van Rees

Dan Teodorescu, la 55 ani de activitate culturală

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy