Moș Crăciune, Moșul Bun, nu mă crede că-s nebun,
Chiar de-un pic că-s întomnat, că la rând am adunat
An cu an cum am putut și cum Domnul mi i-a vrut,
Eu te rog, adu-mi și mie un cadou, fă-mi bucurie,
Să mă simt copil ce-am fost, chiar de-n lume n-aveam rost,
Bucurându-mă de cele portocale, bombonele,
Ce le-ai pus pe nesimțite în bocanci și-n cizmulițe
la băieți și la fetițe.
Iar la cel ce n-a fost bun, o crenguță de alun
Tu îi dai să țină minte, ca să fie iar cuminte.
Mie știu ce dar mi-i da, dar, eu nu m-oi supăra,
Că de câte am făcut, vremi pe-aici ce-am petrecut,
N-ar ajunge lunca toată de crenguțe să mă bată
Să mă schimb, mai bun să fiu, c-așa-m fost, de când
mă știu.
Ori și cum ar fi moșnege, leat cu mine, se-nțelege,
Eu diseară-mi pun la ușă, cizme pentru nuielușă,
Să-mi aduc cu drag aminte, că ades n-am fost cuminte,
Că am îndrăgit codane și-am furat la inimi Doamne,
La neveste, la trecute, pe alese și pe vrute
Și ca tine Moș Crăciune, am făcut și lucruri bune,
Că atâte-am fericit, suflete ce le-am iubit
Și că rău nicicum nu-mi pare, după viața asta care,
Ne-a dat bobi de bucurie, prea puțini ca rai
ne fie.
6.12.2025
Mircea Dorin Istrate
