15.1 C
Nürnberg, DE
March 7, 2026
Comunicat de presă Cultură Italia

Start la proiectul “Viziuni Dacice”, o invitație pentru a redescoperi Dacia în inima Romei contemporane

Start la proiectul “Viziuni Dacice”, o invitație pentru a redescoperi Dacia în inima Romei contemporane

Liceul de Artă „Giulio Carlo Argan” din Roma găzduiește un parcurs inovator prin care 40 de elevi care vor explora reprezentările dacilor în arta romană. Proiectul se va încheia cu o expoziție la Palatul Altieri din capitala Italiei.

Luni, 6 octombrie, la Liceul de Artă „Giulio Carlo Argan” din Roma, a debutat proiectul artistic educativ „Viziuni Dacice”. Promovat de Asociația italo-română Spirit Românesc, cu sprijinul Primăriei Romei și Zètema Progetto Cultura (proiect câștigător al Apelului Public pentru realizarea de inițiative de interes pentru Administrația Primăriei cu ocazia Jubileului 2025, în colaborare cu Zètema Progetto Cultura) și în parteneriat cu Liceul Argan, inițiativa îi va ghida pe aproximativ 40 de elevi din clasele a X-a și a XI-a într-o „călătorie creativă” în descoperirea rolului și a reprezentărilor dacilor în arta romană, cu scopul de a construi un pod cultural între Italia și România.

Deschiderea oficială a proiectului, desfășurată în prezența instituțiilor și partenerilor, a fost marcată de o fascinantă lecție introductivă susținută de profesorul Leonard Velcescu, cadru universitar și expert în istoria artei, care i-a captivat pe elevi cu o prezentare despre campaniile lui Traian și reprezentările iconice ale dacilor în Forul lui Traian.

La eveniment a participat și profesoara Alessandra Petrone, responsabilă pentru proiectele externe ale Liceului Argan, care a transmis salutul directorului Nicola Armignacca. „Instituția noastră – a spus profesoara – a sprijinit încă de la început acest proiect inedit, care îi încurajează pe elevi să exploreze relația dintre identitate, memorie și viziune artistică prin limbaje contemporane.

Conexiunea profundă dintre italieni și români se află la originea proiectului Viziuni Dacice. Un proiect care, subliniază Dana Ioana Mihalache, președinta Asociației Spirit Românesc, „reprezintă o întâlnire între memorie și creativitate, între Roma și Dacia, între trecut și viitor, confirmând misiunea noastră constantă: aceea de a valoriza legătura puternică dintre cele două popoare și de a stimula în rândul tinerilor conștientizarea unei moșteniri comune.

Parcursul formativ, care se va încheia în decembrie, prevede o activitate intensă ce îmbină teoria cu practica: lecții în clasă, ieșiri didactice și ateliere practice de fotografie și arte plastice. Proiectul se va încheia cu o Expoziție finală cu lucrările originale ale elevilor, care va fi găzduită în prestigioasa Villa Altieri, în decembrie, fiind precedată de o conferință de presă internațională.

De asemenea, „lucrările vor fi expuse ulterior și la Accademia di Romania din Roma”, a anunțat în cadrul inaugurării, Miruna Căjvăneanu, responsabilă de comunicare a proiectului.

Inițiativa, care se desfășoară între septembrie și decembrie 2025, își propune să consolideze legăturile dintre Italia și România, promovând o nouă formă de diplomație culturală,  care vorbește oamenilor de astăzi prin intermediul artei.

Despre Spirit Românesc

Asociația italo-română Spirit Românesc este un organism cultural care acționează pentru valorizarea conexiunii profunde dintre istoria romană și cea românească. Misiunea sa este de a construi punți între cele două culturi, stimulând conștientizarea unei moșteniri comune și dorința de a o exprima prin limbaje contemporane, promovând astfel o cetățenie europeană activă și informată.

Parteneri și Patronaje

Cu sprijinul: Primăria Romei – Zètema Progetto Cultura

Partener: Liceul Giulio Carlo Argan

Cu patronajul: Ambasada României în Italia – Institutul Cultural Român – Accademia di Romania a Roma – Roma Città Metropolitana

Sponsor: Aeroitalia

Contact Presă România: Miruna Căjvăneanu

Related posts

Nic Dumitrescu -PLOIEȘTI – REPERE CULTURALE

GT Post

CĂRĂRILE REGALE ALE TRANSILVANIEI

Ionela van Reez-Zota

Marea Carte a Ploieştilor-un proiect cultural-istoric ambițios, realizat de ing. Constantin Trestioreanu, președinte al  Societății culturale ”Ploiești-Mieniul III”

GT Post

AJRP a organizat masa rotundă ,,Locul Diasporei în România de azi”

Ion Marius Tatomir

Ziua Constituției. România modernă și documentele sale fundamentale

Ionela van Reez-Zota

Comunicat ANA – Peste 300.000 de persoane au beneficiat de informații de prevenire a consumului de droguri, în prima jumătate a anului 2023

N I

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy