12 C
Nürnberg, DE
October 8, 2025
Cultură

Biblioteca Metropolitană București, parte din programul european „The Europe Challenge 2025/26” cu proiectul „Green Journey on the Danube”

București, 8 Octombrie 2025

COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Asociația Bookisit, se numără printre câștigătorii prestigiosului program The Europe Challenge 2025/26: Libraries, Communities, Democracy, derulat de European Cultural Foundation. Din peste 300 de aplicații din 26 de țări, au fost selectate 60 de proiecte, iar România este reprezentată de doar trei inițiative, printre care și proiectul „Green Journey on the Danube”inițiat și dezvoltat de BMB și Asociația Bookisit.

Proiectul, finanțat cu 10.000 de euro, va fi implementat pe parcursul unui an, în perioada septembrie 2025 – octombrie 2026. „Green Journey on the Danube” propune o abordare inovatoare de educație ecologică prin crearea unui joc de societate interactiv și educativ. Jucătorii vor călători imaginar de-a lungul Dunării, în România, confruntându-se cu diverse provocări de mediu și descoperind, în același timp, soluții sustenabile.

După finalizarea proiectului, jocul va fi pus la dispoziția altor biblioteci din țară și va putea fi folosit în școli, în special în perioada Săptămâna Verde, consolidând astfel impactul educațional și comunitar al inițiativei.

„Suntem onorați să fim parte din The Europe Challenge 2025/26, un program care aduce împreună biblioteci și comunități din întreaga Europă pentru a răspunde celor mai urgente tranziții ale prezentului – socială, digitală și verde. Prin acest proiect, Biblioteca Metropolitană București își reafirmă rolul de spațiu al inovației culturale, al educației și al dialogului civic.” – a declarat Ramona Mezei, Managerul BMB.

La rândul său, Ramona Cantaragiu, Președinta Asociației Bookisit, a declarat: „Suntem încântați să colaborăm cu Biblioteca Metropolitană București în cadrul proiectului Green Journey on the Danube. Prin acest joc educativ, ne dorim să inspirăm tinerii să devină conștienți de provocările de mediu și să găsească soluții creative împreună cu comunitatea lor. Bibliotecile devin astfel adevărate spații de explorare, învățare și implicare civic-ecologică.” 

Europe Challenge este un program inițiat de Fundația Culturală Europeană. Acesta reunește biblioteci și comunități pentru a aborda tranzițiile-cheie ale Europei — sociale, digitale și verzi — prin implementarea de soluții creative în comunitățile lor locale. Ediția 2025/26 este susținută cu amabilitate prin finanțare publică de către Arts Council England, Fondazione Cariplo și Scottish Library and Information Council.

📍 Informații suplimentare despre program:
European Cultural Foundation – culturalfoundation.eu
The Europe Challenge – theeuropechallenge.eu

Despre Biblioteca Metropolitană București (BMB)

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, ce facilitează accesul liber la informare, educație și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin oferta sa culturală bogată, desfășurată în filialele din toate sectoarele capitalei, BMB contribuie activ la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor.

Despre Bookisit

Bookisit este o organizație non-guvernamentală din România dedicată promovării lecturii în rândul tuturor vârstelor, prin organizarea de evenimente culturale și educaționale. Inițiativa se remarcă prin organizarea a 24 de târguri de carte, reunind cititori, autori și iubitori ai literaturii. Scopul principal al Bookisit este de a încuraja lectura atât online, cât și offline, în comunitățile din România. Prin aceste evenimente, Bookisit contribuie la dezvoltarea unui public mai larg și mai divers pentru cărțile românești și internaționale.Serviciul Comunicare BMB

🌐 www.bibmet.ro
📱 Facebook | Instagram | TikTok |YouTube 

Related posts

Eminescu și limba sanscrită

Moderator1

MEDALION ANIVERSAR PAUL CONSTANTINESCU

Moderator1

Noaptea Muzeelor 2025 nu va fi organizată la nivel național

Moderator1

Cu „Mihail Drumeș – dincolo de timp”

Moderator1

Concursul International George Enescu incepe de Ziua Europei: 23 de violoncelisti din 14 țari in recital pe www.festivalenescu.ro

GT Post

Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, pe  www.festivalenescu.ro de Ziua Internațională a Francofoniei

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy