16.1 C
Nürnberg, DE
August 29, 2026
Ministerul Afacerilor Externe

Delegații din mediul de afaceri din România și Republica Moldova, la Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Data: 

 28.08.2025

Joi, 28 august 2025, Pavilionul României din cadrul Expo 2025 Osaka a găzduit vizita unei delegații compuse din reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova. Membrii delegației au participat la o serie de întâlniri și dialoguri aplicate, parte a eforturilor de implementare a agendei de promovare externă a României prin intermediul Pavilionului României cu ocazia participării la Expoziția Mondială.

Prin astfel de inițiative, spațiul expozițional românesc se afirmă ca un cadru dinamic de dialog și cooperare internațională, facilitând schimburi de informații utile privind dezvoltarea și consolidarea relațiilor economice și comerciale dintre România și Japonia. Subiecte de interes major pentru oamenii de afaceri români – precum procedurile vamale, reglementările juridice sau prevederile fiscale specifice pieței japoneze – sunt discutate direct cu reprezentanți ai autorităților nipone și cu exponenți relevanți ai mediului de afaceri local.

Aceste discuții contribuie la depășirea uneia dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile din cele două țări: accesul limitat la date, informații și analize economice sau comerciale actualizate, din surse autorizate.

Participarea României la Expo 2025 Osaka reprezintă o formă activă de diplomație culturală și economică, prin care țara noastră își reconfirmă angajamentul pentru consolidarea relațiilor bilaterale excelente cu Japonia, diversificându-și amprenta pe piața niponă.

Sursa: MAE

Related posts

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

Vizita de lucru la Roma a secretarului de stat pentru afaceri europene Clara Staicu

Ion Marius Tatomir

Premiul Național ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură pentru anul 2025

Ion Marius Tatomir

Ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Ludmila Catalbuga, în vizită oficială la Pavilionul României, Expo 2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

Participarea ministrului Emil Hurezeanu la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Liov/Ucraina

Ion Marius Tatomir

România sprijină populația civilă din Fâșia Gaza printr-o nouă operațiune de evacuare medicală

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy