ACASĂ-i LOCUL cela în care TE-AI NĂSCUT,
Și unde-n CLIPA vremii și tu ai ÎNCĂPUT,
Să-ți treci COPILĂRIA ca-n Raiul fericit,
Și-apoi, cu alți de-o seamă să-l faceți, însfințit.
ACASĂ-i DRUMUL ȚĂRII, cu stele picurat,
IZVORUL de sub DÂLMĂ ce-n veci e nesecat,
POMIȘTEA POPII toată și STÂNA din RĂZOARE,
Și-n toamne COLILIA în tremur prin cotloane,
Și-un săniat pe HULĂ, în ierni ca de poveste,
COLINDUL cel de taină cu sfânta lui cea veste,
Și-un joc în ȘURA POPII cu fete și feciori,
Și-o NUNTĂ sănătoasă ținută până-n zori.
Și CIURDA-n faptul serii amirosind a lapte,
HOTARUL care-n timpuri tot datu-ți-a BUCATE,
Și ȚINTIRIMUL încă, cu dragii tăi părinți,
Cu Moșu și cu Buna, înveșnicind a sfinți.
Și BERCUL plin de păsări și gingași ghiocei,
Și DRUMUL MORII încă, cel străjuit de tei,
Și VIA de pe COASTĂ cu strugurii ei dulci,
Și MURA de pe vale, FRĂGUȚELE din lunci,
Și NUCII vechi cât veacul din vârful cel de deal
Ce străjuiesc de-apururi vecia în HAR-DEAL,
Cărările PĂDURII ce le știam ca-n palmă,
Biserica din DÂLMĂ, ce-n glas de clopot cheamă.
**
Acolo e ACASĂ , în veci de-adevărat,
În CASA ceea strâmtă, ce fostu-ți-a palat,
Iar astea de te CHEAMĂ din când în când ’napoi
Pe-o URMĂ legănată a carului cu boi,
Atunci vei fi ACASĂ, în vremea ta visată,
Iar BOABA unei LACRIMI, pe geana-ți tremurată,
Ți-o face CLIPA ceia o VRAJĂ să te-alinte,
La VIAȚA ce adesea, te-nșeală și te minte.
Mircea Dorin Istrate
