3 C
Nürnberg, DE
October 29, 2026
Exclusiv

DOMNULUI   PROFESOR – Neuitatului meu  profesor de istorie

Dascăl vechi cu rădăcina în moşia veşnicită,
Truditor la talpa ţării, cu durere-i zilnicită,
A văzut moartea-n tranşee, muşcătura ei de plumb,
Umilinţa unui lagăr şi-adevărul cela strâmb.

De aici venit-au toate când cu vorba lăcrimată
Ne spunea că ţara-i omul şi ţărâna sărutată
De acela ce-şi dă viaţa pentru sfânta libertate
Nu în vorbe ci în fapte, ca să-nvingă cea dreptate.

Astăzi, bob de veşnicie în umbrosul cimitir
Este-al nostru dascăl vrednic, lung pomenic dintr-un şir
Ce-au trecut cu bărbăţie tot bătătorind cărarea
La urmaşi s-o laşe dară cunoscută, urcătoare.

***
Preaiubite domn profesor, toţi v-aducem mulţunire
C-al nost suflet feciorelnic l-aţi purtat prin vremi bătrâne,
Ca să ştim că doar iubirea de moşie întăreşte
Braţul celui slab ce neamul, cu-a lui viaţă îl păzeşte.

Domn profesor, cât mai suntem vă purtăm în al nost’ gând
Cum mereu trăit-aţi viaţa, caldă flacără arzând,
Iar de-a fost cumva vreodată să vă facem supărare,
Azi iertaţi să fim cu toţii, vă cinstim c-o închinare.

Mircea Istrate

Related posts

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, privind menținerea ratingului de țară de către Agenția Fitch, implementarea PNRR și consolidarea stabilității economice

Ion Marius Tatomir

Exploratori pe Tărâmul Iubirii

Liliana Moldovan

Din nou pe pământul românesc al poeziei din Spania!

Liliana Moldovan

Rugăminte la Moș Nicolae și Moș Crăciun

Liliana Moldovan

Despre frângerile autorilor și nădejdea neuitării în volumul „Ard cărțile” de Radu Sergiu Ruba

Liliana Moldovan

   “Transnistria între Moldova, Ucraina și Rusia “ cuiul…, nu al lui  Perpelea, ci al Rusiei imperialiste.

Liliana Moldovan

11 comentarii

https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=75392 October 26, 2026 at 11:03 am

References:

Payid online pokies https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=75392

Replică
https://codimd.syssec.org October 26, 2026 at 10:55 pm

References:

BPay casino account verification https://codimd.syssec.org

Replică
https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com/ October 27, 2026 at 3:31 am

References:

MiFinity casino sign up Australia https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com/

Replică
http://xuetao365.com/ October 27, 2026 at 3:36 am

References:

Neosurf free spins no deposit australia http://xuetao365.com/home.php?mod=space&uid=745730

Replică
is MiFinity safe for online casinos October 27, 2026 at 7:08 am

References:

Best paying MiFinity casinos Australia http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1093521

Replică
wire transfer casino minimum deposit October 27, 2026 at 10:51 pm

References:

Regulated wire transfer casino Australia http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3289882

Replică
Osko pokies instant payout casino October 28, 2026 at 6:53 am

References:

Osko gambling sites Australia https://bbs.ybk001.com/home.php?mod=space&uid=634988

Replică
http://www.sg588.tw/home.php?mod=space&uid=1310480 October 28, 2026 at 9:48 am

References:

Australian online casinos that accept bank transfer http://www.sg588.tw/home.php?mod=space&uid=1310480

Replică
https://hedgedoc.dawan.fr/JzWlkZaGQDSq4crXZY3vng October 28, 2026 at 1:07 pm

References:

Osko pokies withdrawal Australia https://hedgedoc.dawan.fr/JzWlkZaGQDSq4crXZY3vng

Replică
automingwei.com October 28, 2026 at 8:47 pm Replică
dle1.31-6kc3bfr2e.рф October 28, 2026 at 11:14 pm

References:

$5 payid pokies australia http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/badgebeer3/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy