Moto: Prezența trupelor ruse pe teritoriul nostru este o încălcare flagrantă a suveranității Republicii Moldova.(Iurie Neghină)
În 1992, pe malurile Nistrului, s-a purtat un război care a lăsat urme adânci în istoria și conștiința Republicii Moldova. A fost un conflict fratricid, neașteptat de dur și sângeros, iar printre cei care au apărat independența tânărului stat moldovean s-au numărat și militari care au plătit scump pentru această luptă.
Există oameni care poartă în tăcere greutatea istoriei, dar al căror curaj merită să fie cunoscut și recunoscut.
Uneori, istoria nu se scrie doar în cărți, ci se așază în privirea unui om.
Un astfel de om este IURIE NEGHINĂ din Bălți – colonel în rezervă, veteran al războiului de pe Nistru, președinte al ,,Uniunii Veteranilor de Război pentru Independența Republicii Moldova, din Bălți”.
L-am întâlnit la evenimentul „Aripi de eroi înfrățiți sub Tricolor”, organizat de Fundația „General Grigore Baștan”, în memoria primului parașutist român, eveniment organizat la Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova (23 mai.2025).
A fost o întâlnire emoționantă, între oameni care înțeleg ce înseamnă sacrificiul, demnitatea și dragostea de neam.
Domnul Neghină a acceptat cu modestie și deschidere să ne povestească despre lupta dusă nu doar pe front, ci și în anii care au urmat – o luptă pentru supraviețuire, recunoaștere și păstrarea demnității umane.
Acest interviu nu este doar o mărturie, ci un omagiu adus celor care nu cer nimic, dar merită totul: respect, memorie și recunoștință.
———————
Cum a început acel conflict de pe Nistru, în 1992? Ce ați simțit în primele zile ale conflictului? A fost teamă, revoltă, simțul datoriei?
Conflictul a izbucnit pe fondul instabilității după destrămarea Uniunii Sovietice. Teritoriul din stânga Nistrului, cu sprijinul deschis al Moscovei, a refuzat autoritatea tânărului stat Republica Moldova. Primele zile au fost tensionate. Ca militar, am simțit, mai presus de toate, chemarea datoriei. Frica? Desigur că a existat, dar era secundară. Prevalau indignarea, nevoia de a proteja oamenii și sentimentul că luptăm pentru independența noastră.
Puteți să ne povestiți, dacă nu e prea greu, cum ați fost rănit?
După o pregătire de scurtă durată, structurile nou create ale Forțelor Armate ale Republicii Moldova din Bălți și Florești au fost înarmate conform cerințelor perioadei de război (primăvara-vara anului 1992) și redislocate în zona de conflict militar.
Batalionul 4, în frunte cu comandantul de batalion, căpitanul Iurie Neghină, după multiple manevre tactice, pe data de 19.06.1992, la ora 16:00, a primit comanda de a se deplasa către zona de sud a localității Hârbovăț (Hadjimus), raionul Căușeni.
Batalionul 4 sa prezentat la timp la destinație, în satul Ursoaia, raionul Căușeni, unde a fost întâmpinat de reprezentant al Securității Naționale și însoțit până în localitatea Chircăiești. Aici a luat legătura cu Ministerul Apărării, stația radio. Ulterior, a primit indicații de la generalul de brigadă Pavel Creangă să treacă în subordinea comandantului grupării tactice de sud, colonelul Mămăligă, de la care a primit ordinul de a ocupa platoul Chițcani, eliberând pozițiile ocupate de inamic.
După scurt timp, coloana de autoblindate a Batalionului 4 a fost oprită de către colonelul Victor Catană și redirecționată către orașul Tighina, pentru a sparge sistemul de apărare al inamicului, în încercarea de acțiunea de a se afla Secția Orășenească de Poliție, în fruntea cu comisarul-colonelul Gusleacov, în fruntea brigadei speciale de poliție destinată “F cugeră” de poliție. locotenent-colonelul Anton Gămurari.
Ca rezultat, după lupte crâncene, Batalionul 4 a reușit să spargă apărarea inamicului, iar căpitanul Iurie Neghină a fost prezentat comisarului-colonel Gusleacov, în incinta biroului Comisariatului de Poliție din orașul Tighina, de la care a primit un nou ordin privind ocuparea executivului (Consiliul greșului) sau a comisiei executive, orășănești de transmisiuni.
În cadrul atacului, comandantul – căpitanul Iurie Neghină – a fost grav rănit.
Batalionul 4, în urma multiplelor ofensive, a rămas cu un efectiv mult diminuat și a ocupat poziții defensive în centrul orașului, în apropierea Școlii Medii Profesionale nr. 8, unde sa aflat până la introducerea Forțelor de Menținere a Păcii.
Ați simțit că statul sau societatea v-au fost alături după ce ați revenit acasă?
Adevărul e că sprijinul a fost fragmentar. Statul, în anii ’90, era abia în formare și nu avea structura solidă de susținere pentru veterani. Societatea, la rândul ei, a oscilat între empatie și uitare. Am simțit, mai degrabă, susținerea celor apropiați și a camarazilor.
Se vorbește prea puțin despre acel război. De ce credeți că oamenii au uitat?
Pentru că a fost un război incomod. A adus durere, dar nu a oferit un final clar. Oamenii vor să uite ce îi tulbură. Statul nu a cultivat o memorie colectivă sănătoasă despre acel conflict. Nici în manual, nici în spațiul public nu se vorbește suficient despre ce a însemnat 1992.
Dacă ați putea transmite un mesaj generației tinere, care nu a trăit acele vremuri, ce le-ați spune?
Să nu ia niciodată pacea ca pe ceva garantat. Libertatea și independența se câștigă cu sânge și sacrificii. Să învețe istoria, să-și iubească țara și să nu creadă în slogane, ci în fapte. Și să nu permită repetarea greșelilor trecutului.
Privind în urmă, cu tot ce ați trăit, ce simțiți azi când vedeți drapelul Republicii Moldova?
Mă emoționează de fiecare dată. Pentru mine, drapelul nu e o bucată de panză, ci un simbol pentru care au murit oameni, prieteni, camarazi. E un legământ. Îmi amintesc de cei care nu s-au mai întors și simt că am făcut parte din apărarea acestui ideal.
În calitate de ofițer în rezervă, cum priviți situația din Transnistria, unde trupele ruse sunt staționate ilegal de peste trei decenii?
Este o anomalie gravă. Prezența trupelor ruse pe teritoriul nostru este o încălcare flagrantă a suveranității Republicii Moldova. Oricât de mult s-ar evita subiectul, este o realitate periculoasă care nu poate fi ignorată.
Ce impact are această realitate asupra securității Republicii Moldova?
E o vulnerabilitate strategică permanentă. În orice moment, acea prezență poate deveni activă, destabilizând întreaga țară. Este și o pârghie de presiune politică și militară folosită de Federația Rusă.
Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a schimbat radical arhitectura de securitate în regiune. Care credeți că sunt principalele riscuri pentru Republica Moldova în acest context?
Principalul risc este exportul instabilității din Ucraina spre Moldova, fie prin refugiați, fie prin acțiuni hibride – dezinformare, șantaj energetic, provocări în Transnistria. Moldova este slab echipată să gestioneze un conflict deschis.
Considerați că armata Republicii Moldova este pregătită să-și apere neutralitatea constituțională în fața unor eventuale provocări externe? Ce ar trebui îmbunătățit?
Nu, din păcate, armata noastră este subfinanțată și insuficientă pregătită pentru provocările actuale. Trebuie modernizată urgent, dotată dezvoltată și integrată într-un sistem de securitate colectivă, cel puțin prin parteneriate solide.
Influența Federației Ruse în Republica Moldova se manifestă prin mai multe canale – politice, economice, informaționale. Cum ar putea statul să reducă această influență nocivă și să protejeze spațiul informațional?
Prin consolidarea instituțiilor, combaterea propagandei, reglementarea presei străine, educație civică și susținerea presei independente. Lupta e una de conștiințe, nu doar de armament.
Ce măsuri concrete ar putea contribui la menținerea păcii și a stabilității în regiune, în special în relația dintre Republica Moldova, Ucraina și România?
Dialog deschis, cooperare în domeniul apărării, schimb de informații, exerciții comune și o viziune comună asupra pericolelor externe. România și Ucraina sunt aliați naturali ai Republicii Moldova.
Cum evaluați rolul României în sprijinirea Republicii Moldova, atât în plan politic și economic, cât și în ceea ce privește securitatea? Ar trebui aprofundată această cooperare?
România a fost alături de noi în moment critic. Sprijinul trebuie consolidat. Avem limbă comună, istorie comună, interese de securitate comună. Aprofundarea relației cu România este firească și necesară.
În condițiile în care Republica Moldova este un stat neutru, credeți că este momentul pentru o dezbatere sinceră despre o posibilă apropiere de NATO, în contextul riscurilor de securitate tot mai evidente?
Da, este momentul. Neutralitatea nu ne oferă protecție în fața amenințărilor moderne. Trebuie să discutăm deschis, fără tabuuri, despre viitorul nostru în contextul regional. Neutralitatea nu e sinonimă cu izolare.
Ce simțiți din teren, în Bălți și în nordul țării și nu numai – cum percep oamenii conflictul din Ucraina, direcția geopolitică a Republicii Moldova și prezența Rusiei în Transnistria?
Oamenii sunt divizați, manipulați de surse toxice de informare. Mulți sunt obosiți de sărăcie și nesiguranță, ceea ce îi face față vulnerabile la propagandă. Dar tinerii, în special, văd mai limpede. Ei sunt speranța noastră.
Mass-media din Republica Moldova este liberă?
În mare parte, da, dar este și vulnerabilă. Există trusturi media afiliate politic sau influențate din exterior. O presă liberă trebuie protejată prin legislație, finanțare corectă și acces egal.
———————————
Vocea celor care au servit țara sub drapel rămâne importantă, mai ales într-o perioadă în care provocările la adresa securității și suveranității Republicii Moldova sunt tot mai evidente. Claritatea analizei și apelul la unitate, vigilență și cooperare regională pot fi busole utile în vremuri incerte. Rămâne esențial ca factorii de decizie să asculte aceste perspective și să acționeze cu responsabilitate pentru viitorul unei Moldove sigure, stabile și europene.
Îi mulțumim domnului col. (rez.) Iurie Neghină pentru încredere și pentru lecția de viață pe care ne-o oferă prin acest interviu.
Acest interviu nu este doar o mărturie, ci un omagiu adus celor care nu cer nimic, dar merită totul: respect, memorie și recunoștință.
Lucreția Berzintu,
23. 05. 2025, Bălți
