Institutul Cultural Român

Expoziția în aer liber „Delta Dunării – Amazonul Europei” în premieră la Cracovia

Comunicat

Institutul Cultural Român de la Varșovia va prezenta, în perioada 23 mai – 10 august 2025, expoziția de fotografie  în aer liber „Delta Dunării – patrimoniu UNESCO” la Biblioteca Voievodală din Cracovia.

Semnată de fotograful Florin Andreescu, expoziția aduce în prim-plan frumusețea unică a Deltei Dunării, capturată în imagini care surprind biodiversitatea, vegetația bogată și viața sălbatică a acestei zone protejate UNESCO. Ne propunem să prezentăm publicului polonez patrimoniul natural și cultural al uneia dintre cele mai valoroase regiuni ale României.

Fotografiile lui Florin Andreescu oferă o privire detaliată asupra Deltei, transmițând emoție și respect față de natură. Autorul a publicat mai multe albume pe această temă, unele în colaborare cu alți fotografi, consolidând astfel imaginea Deltei ca destinație deosebită în Europa.

Dunărea, al doilea cel mai mare fluviu din Europa, formează la vărsare o deltă cu o suprafață de 3.446 km² (dintre care 2.540 km² pe teritoriul României): o rețea de canale, brațe, lacuri și grinduri, întinderi nesfârșite de stuf și păduri subtropicale cu arbori seculari, acoperiți de liane, presărate cu bancuri de nisip pe care aleargă herghelii de cai sălbatici. Delta Dunării este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Florin Andreescu a documentat în anii ’80 viața cotidiană din România comunistă. Imaginile sale, reunite în seria „Flashback”, au fost prezentate în expoziții internaționale. În 1999, artistul a înființat editura Ad Libri, prin intermediul căreia a publicat numeroase albume ce prezintă România cu obiectivitate și sensibilitate. Lucrările sale au fost expuse la nivel internațional, în cadrul unor expoziții și festivaluri importante din Europa și Asia. De asemenea, este autorul unor filme documentare premiate – cu teme de călătorie, istorice și antropologice – disponibile pe canale dedicate acestor subiecte.

Expoziția poate fi vizitată gratuit în spațiul exterior al Bibliotecii Voievodale din Cracovia (ul. Rajska 1). 

Related posts

„Luna sculptorilor români” sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși în premieră la Chișinău

Ion Marius Tatomir

 Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România marcată la Tel Aviv și Ierusalim

Ion Marius Tatomir

Programul CANTEMIR // Spectacolul „1978” – o punte culturală între Timișoara și Nova Gorica

Ion Marius Tatomir

Filmul „The Secret of Pin-Up Island”, r. Alecs Năstoiu, proiectat la Stockholm în cadrul Lunii Francofoniei în Suedia

Ion Marius Tatomir

„Echilibristica traducătorului: între cuvinte și lumi”, tema celei de-a doua întâlniri din seria „Japonia prin ochii românilor”

Ion Marius Tatomir

ICR marchează Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment de excepție la Opera Națională București

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy