10 C
Nürnberg, DE
October 1, 2026
Preşedinţia României

Comunicat de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății

07 aprilie 2025

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele interimar al României și Administrația Prezidențială transmit un mesaj de apreciere tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății. Prin dedicarea și profesionalismul lor, contribuie zi de zi la binele și siguranța fiecăruia dintre noi.

Tema din acest an – „Un început sănătos, un viitor plin de speranță” – aduce în atenție sănătatea mamei și a nou-născutului. Este o temă care ne amintește cât de importante sunt asigurarea accesului universal la servicii medicale de calitate și reducerea inegalităților în domeniul sănătății.

Indicatorii privind natalitatea, mortalitatea maternă și infantilă continuă să evidențieze evoluții îngrijorătoare în România. De aceea, este nevoie de măsuri concrete, investiții bine direcționate și sprijin constant pentru comunitățile cu acces limitat la îngrijire medicală.

Fiecare femeie trebuie să poată beneficia de îngrijire prenatală, de condiții sigure pentru naștere și de sprijin după venirea pe lume a copilului. Aceste lucruri nu sunt privilegii, ci drepturi esențiale, care trebuie garantate printr-un sistem medical funcțional și echitabil.

Totodată, promovarea unui stil de viață sănătos și protejarea celor mai vulnerabili – copii, vârstnici, persoane din medii defavorizate – rămân priorități fundamentale pentru o societate sănătoasă și echilibrată.

Este la fel de important să menținem o relație solidă cu românii din afara granițelor, să valorificăm experiența și contribuția lor și să îi integrăm în politicile publice care vizează sănătatea publică, echilibrul demografic și coeziunea socială.

Ziua Mondială a Sănătății este un moment de reflecție asupra valorii sănătății ca bază pentru o dezvoltare durabilă și asupra responsabilității pe care o avem, ca societate, de a oferi fiecărui copil un început bun și fiecărei familii șansa la un viitor plin de speranță.

Sursa: Presedintia Romaniei

Related posts

Discursul susținut de Președintele României, Nicușor Dan, cu prilejul întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ion Marius Tatomir

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Nicușor Dan, înaintea participării la reuniunea informală a liderilor din cadrul Consiliului European

Ion Marius Tatomir

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis în cadrul evenimentului organizat la București de Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR)

Ion Marius Tatomir

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului și memoriei victimelor Pogromului legionar antievreiesc din București (ianuarie 1941)

Ion Marius Tatomir

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Ion Marius Tatomir

Declarația de presă a Președintelui României, Nicușor Dan, în urma primirii unei delegații conduse de Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy