Îl ascult de partea cealaltă a zării
din basmele noastre coborând în grind,
Dând sens nou albastrului cărării
Ce duce spre miezul cuvântului colind.
Îl ascult şi toate amintirile vibrează
Cu străbunii ieşind din lut,
Luminându-ne sărbătoarea în amiză
Cu vorbele luii purtându-l ca scut.
Ascult întors din a mea a doua natură,
Şi poteca unde a pus cântecul piciorul
Uită de durere, tăcere şi ură,
Când în zăpadă rămâne doar dorul.
O dragoste de colind şi viaţă întoarsă
mă cuprinde pe-un câmp de lună,
iar iia cu cântec ţesută, frumoasă,
mă îndeamnă să aud cum urmele-i răsună.
Îl ascult cu ochii înroşiţi între palme
Şi-mi văd străbunii ieşind din curcubee,
Când Boca pentru clipele noastre calme
Doar Dumnezeu e ultima idée.
Totul încape în cuvântul colind
Un revelat model de timp invers;
Când vocea vibrează, lind…lind…
El se-ntrupează-n metaforă , în vers.
Al. Florin Țene
