Cultură

Festivalul Internațional Propatria dedicat românilor din diaspora, prima dată la Istanbul, cu pianista de jazz Ramona Horvath

 Ajuns la a 14-a ediţie, Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești a revenit în 2024, continuând tradiția sa itinerantă consolidată în ultimii ani, ajungând prima dată la Istanbul, cu Carmen’s Carma – concert de jazz susținut de Ramona Horvath, pian (România /Franța), Nicolas Rageau, contrabas și Antoine Paganotti – baterie(Franța), pe 22 septembrie, la Nardis Club Jazz, în colaborare cu ICR Istanbul

            Directoarea artistică a festivalului, Mara Dobrescu, afirma :  „Muzicianului îi stă bine cu drumul, se spune, dar iată că și acestui festival îi stă bine cu drumul. Este un festival care dă”rendez-vous” publicului din Viena, din Paris, din Istanbul, din Berlin, din Roma, din Milano, sunt foarte multe destinații, deci un festival care încearcă să aducă muzicienii români și să-i prezinte publicului – atât publicului român, cât și celui internațional. Repertoriul muzicii românești este fantastic și de fiecare dată când publicul descoperă aceste lucrări, că sunt de Enescu, că sunt de Dinu Lipatti sau ale altor mari compozitori, vin după aceea și ne întreabă ”cum putem avea partiturile, am vrea și noi să le dăm mai departe?” Și asta este cumva misiunea noastră: aceea  de a duce această muzică în fața publicului din toată lumea. 

            Ediția din 2024 a început cu succes pe 18 septembrie la Roma, la Ambasada României în Italia, cu un recital susținut de pianista Mara Dobrescu, cunoscuta pianistă de origine română, director artistic al festivalului din 2018, stabilită în Franța, violistul Răzvan Popovici și mezzosoprana Roxana Constantinescu concert care a marcat startul seriei de evenimente culturale diverse pe care Festivalul Propatria le aduce în atenția publicului internațional.

            Anul acesta, festivalul va călători prin șase țări, oferind comunităților românești din Italia, Franța, Turcia, Germania, Austria și România 10 concerte de muzică clasică, operă și jazz, expoziții și proiecții de film, care vor avea loc între 18 septembrie și 28 octombrie 2024.

            Cu sprijinul financiar al Departamentului Românilor de Pretutindeni, ediția din acest an își menține caracterul itinerant și vine în întâmpinarea românilor de peste hotare, oferindu-le oportunitatea de a se reconecta cu identitatea culturală și lingvistică.

            Festivalul Internațional Propatria, fondat pentru a evidenția excelența tinerilor români din diaspora, a devenit un simbol al promovării valorilor culturale românești din afara granițelor.

            De la prima sa ediție internațională din 2013, pe scena festivalului au urcat artiști din Franța, Austria, SUA, Belgia, Spania, Olanda, Germania, Italia, Republica Moldova și multe alte țări, mulți dintre aceștia fiind premiați cu Trofee Propatria și Premii de Excelență.

            Până în prezent, festivalul a găzduit peste 80 de evenimente culturale și a recompensat mai mult de 350 de tineri talentați din întreaga lume.

            Ediția din 2024 va continua să aducă diversitate și excelență artistică prin concertele sale, expoziții și proiecții de film care vor avea loc în orașe emblematice pentru diaspora română: Roma și Milano (Italia), Istanbul (Turcia), Berlin (Germania), Paris (Franța), Viena (Austria) și București (România).

            Festivalul rămâne un proiect multidisciplinar de referință, unind muzica, filmul și evenimentele sociale într-o platformă menită să pună în valoare identitatea culturală românească.

            Gala Premiilor de Excelență Propatria va însoți itinerariul festivalului, oferind recunoaștere și apreciere tinerilor talentați și personalităților culturale din diaspora.

            Pentru detalii suplimentare și programul complet al festivalului, vizitați pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/propatriafestival

Related posts

OLIMPIADA DE BENZI DESENATE, Ediția a V-a, 2024

Moderator1

CONFERINȚA ,,SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE EFECTUATEDE MUZEUL „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD. CAMPANIA 2024”

Moderator1

Afișul și comunicatul de presă al spectacolului “Rose Ausländer, ultima psalmistă evreică de limbă germană”

Theodora-Raluca Paun

Era el!

Theodora-Raluca Paun

3 MARTIE ZIUA MONDIALĂ A SCRIITORILOR

Moderator1

Toamna, de Cosmisian

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy