27 C
Nürnberg, DE
July 5, 2025
Droguri

Comunicat ANA – Activitatile preventive adresate adolescentilor continuă și în vacanța de vară, în cadrul taberelor școlare organizate la nivel national

ACTIVITATILE PREVENTIVE ADRESATE ADOLESCENTILOR CONTINUĂ ȘI ÎN VACANȚA DE VARĂ, ÎN CADRUL TABERELOR ȘCOLARE ORGANIZATE LA NIVEL NATIONAL

Pe toată perioada vacanței de vară, specialistii antidrog desfășoară activități preventiv-educative în cadrul celor peste 90 de tabere școlare, organizate în toată țara, care au drept scop conștientizarea riscurilor asociate consumului de substanțe.

Astfel, prin jocuri si discutii interactive, copiii vor afla cum să îşi gestioneze emoţiile, să facă alegeri corecte, precum şi unde să se adreseze, în caz de nevoie, pentru a primi sprijin de specialitate.

Totodata, vor fi organizate sesiuni de informare şi instruire în domeniul prevenirii consumului de droguri, pentru cadrele didactice prezente în taberele școlare.

De asemenea, Agenția Națională Antidrog asigură, la nivel național, pentru adolescenții la risc de consum sau consumatori de substanțe psihoactive, precum și pentru părinții sau apartinătorii legali,  servicii de consiliere psihologică și socială, gratuită și confidențială.

Reamintim că anul trecut, la nivel național, au beneficiat de sprijin emoțional 354 de adolescenți, iar în prezent, în serviciile proiectului “Safe Space” sunt  95 de  adolescenți.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

CÂŞTIGĂTORII CONCURSULUI NAŢIONAL „MESAJUL MEU ANTIDROG” 2021 – 2022

Moderator1

PRACTICĂ ÎN DOMENIUL ANTIDROG

Theodora-Raluca Paun

ROMANIA – MEMBRU IN COMITETUL DE BUGET AL CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE AL AGENTIEI UNIUNII EUROPENE PRIVIND DROGURILE (EUDA)

COMUNICAT DE PRESĂ

Theodora-Raluca Paun

ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANȚA COPIILOR

Theodora-Raluca Paun

Comunicat ANA – Evaluarea activittatii desfasurate in anul 2023

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy