27.3 C
Nürnberg, DE
June 21, 2026
Exclusiv

LA CENACLUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA MARAMUREȘ : IN MEMORIAM: OCTAVIAN GOGA- POETUL PĂTIMIRII NOASTRE 

Sâmbătă 27 aprilie 2024, în Sala “Ion Burnar” din cadrul Bibliotecii județene “Petre Dulfu” din Baia Mare, a avut loc o nouă întrunire a Cenaclului Ligii Scriitorilor, filiala Baia Mare, condus de scriitoarea Carmena Băințan.

Tema principală a evenimentului a fost aducerea în prim plan a creației marelui poet și om politic Octavian Goga, născut la 1 aprilie 1881, Rășinari, Sibiu. Decedat la data de 7 mai 1938, Ciucea, Cluj.

Marele poet Octavian Goga a fost membru titular al Academiei Române, ministru al cultelor și artelor, ajungând chiar prim-ministru pe o perioadă mai scurtă de timp.

Volumele sale de versuri, în special primele două: “Poezii”, apărut în 1905 și “Ne cheamă pământul”, tipărit în 1919, l-au propulsat a fi unul dintre cei mai valoroși poeți din Transilvania, din prima jumătate a secolului XX.

Despre opera marelui poet menționat au rostit alocuțiuni și au recitat poezii din creația acestuia scriitorii: Carmena Băințan, Aurelia Oancă, Vasile Bele, Flaviu Mihali, Daniela Micu, Nicolae Dumitru, Vasile Dan Marchiș, Ștefan Herțeg.

În minutele următoare scriitoarea Carmena Băințan, președinta Filialei Maramureș a Ligii Scriitorilor din România, a prezentat noul număr (27) al revistei Sintagme codrene, fondată de poetul și publicistul Vasile Dan Marchiș. Fiind de față fondatorul revistei menționate, acesta a spus că următorul număr va apărea la începutul lunii iunie.

Din creația proprie au citit poezii, epigrame sau proză scriitorii: Carmena Băințan, Flaviu Mihali, Vasile Bele, Nicolae Dumitru, Aurelia Oancă, Daniela Micu, Vasile Dan Marchiș, Ștefan Herțeg, Nelu Danci, Vasile Țincaș.

Vasile Dan Marchiș

ofiter de presă al Ligii Scriitorilor, fondatorul revistei Sintagme codrene

Related posts

Impresii de la picnicul literar organizat de Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români : (9 septembrie 2023 – Târnăveni)

Liliana Moldovan

Premiile Doru Dinu Glăvan pentru publicistică culturală

Liliana Moldovan

Poetul, doar…

Liliana Moldovan

PREMIANȚII CONCURSULUI „SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”(ediția a 3-a, 2021), organizat de LSR – Filiala Mureș în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș

Liliana Moldovan

Boema literară clujeană – ”Arizona dream”

Liliana Moldovan

ALEXANDRU FLORIN ȚENE: „ Cultura se păstrează cu sfințenie și se cucerește pe meridianele mapamondului“

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy