Lumea trăiește prin femei-Icoana acesteia în literatură

Femeia, este jumătatea mitologică a bărbatului. cuvânt auzit atât des în societate și atât de des întâlnit în literatură. Femeia face lumea, „…nimic nu se face decât prin ea și pentru ea”, scria A. France, „lumea trăiește prin femei” (Jules Michelet). Femeia! Poate singura fiinţă de pe acest pământ omagiată în toate formele de artă şi cultură. Femeia! Elementul ce s-a ştiut face simţit oriunde, oricând şi în toate ipostazele şi feţele ei. A fost slăvită în poezie, cântată în ode, reprodusă în picturi și sculpturi, şi-a pus, de multe ori, amprenta asupra istoriei. A fost amintită în fiecare etapă a vieţii sale: copilă, iubită, amantă, soţie, mamă și bunică. I s-au prezentat calităţile şi defectele, punctele tari şi punctele slabe, poate şi pentru că „nimic nu ţine loc de femeie, de aceea au un preţ atât de mare” (Victor Duţă).

Femeia este celula fiecărei creaţii, în jurul ei se învârtesc scenariile vieţii, reale sau închipuite. Foarte mulţi scriitori şi-au spus punctul de vedere în privinţa femeii. Unii au văzut în ea un element bun al societăţii, alţii, dimpotrivă, au considerat-o cauza tuturor relelor, poate şi pentru că „femeia e mereu schimbătoare şi nestatornică” (Vergiliu) şi „este începutul tuturor păcatelor” (Liviu Rebreanu).

Extrem de discutată a fost şi este frumuseţea femeii, atât cea fizică, cât şi cea interioară. „Cu un surâs femeia cucereşte un oraş şi cu încă unul un regat” (proverb chinezesc). „Nu există păcat mai mare pentru o femeie, decât să nu se nască frumoasă” (Anatole France), fapt ce îi deschide, de cele mai multe ori, toate uşile. Prima impresie este importantă, iar dacă femeia nu este plăcută ochiului, în cele mai multe cazuri nu mai are posibilitatea să demonstreze că are un suflet bun sau că deţine o inteligenţă deosebită.

Avantajul timpurilor noastre este că femeile au mai multe posibilităţi să ascundă sau să corecteze greşelile naturii, au o deschidere mai mare spre informaţie şi, pentru că „mintea unei femei lucrează altfel decât aceea a unui bărbat” (James Clavel), au învăţat că „femeie nu te naşti, ci devii” (Simone de Beauvoir).

Le-au oferit bărbaţilor momente sublime sau subiecte de gândire, ori i-au făcut să exclame: „Slăbiciune, numele tău este femeie!” (William Shakespeare). Femeia a invitat întotdeauna bărbaţii să „o privească aşa cum vrea ea” (Mircea Eliade), nu a arătat niciodată ceea ce nu a vrut să se vadă, s-a comportat în preajma bărbaţilor de multe ori aşa cum își dorea ea ca bărbații să se poarte, „a depins în ceea ce priveşte moravurile ei de acel pe care îl iubeşte” (André Maurois). Toate aceste comportamente nu au fost înţelese sau agreate întotdeauna de către bărbaţi, dar, „să nu uităm că femeia l-a scos pe Adam din Rai” (Victor Duţă), dovedind faptul că are o voinţă pronunţată şi demonstrată, dar şi o putere foarte mare asupra bărbatului, „că are darul de a-l face fericit şi, fără să-şi dea seama, prin caracterul ei imposibil, reuşeşte să distrugă totul” (Alberto Moravia).

În spatele fiecărui om mare s-a găsit o femeie deosebită, ce a ştiut să îşi aducă aportul la binele familiei, al bărbatului său și al celor din jur. Au fost multe femei ce şi-au influenţat bărbaţii în luarea deciziilor, aşa cum a fost, de exemplu, Josefina pentru Napoleon, şi, dacă nu vor „să iasă liniştea pe fereastră, când intră femeia pe uşă” (Romain Rolland), bărbaţii au învățat, din experiența lor sau a altora, să-şi „ia o soţie potrivită” (Quintilian) şi să nu uite că „se poate păzi un sac cu purici, o turmă de iepuri, dar o femeie nu” (proverb românesc).

„Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincţia socială” (J. W. Goethe) şi „două puteri sunt în lume mai mari decât toate: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ, Un om este aşa cum vrea Dumnezeu şi cum îl creşte mama care l-a făcut” (G. G. Lovinescu), pentru că „toată educaţia depinde de mamă” (Aristotel).

Şi pentru că „Dumnezeu nu poate fi peste tot, El le-a făcut pe mame” (proverb arab), care au devenit „numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici” (W. M. Thackeray).

Femeia! Muza pierdută şi regăsită!

Femeia! A fost, este şi va fi privită întotdeauna ca o busolă după care se ghidează societatea, pentru că „toate popoarele civilizate au respectat femeia” (J. J. Rousseau).

Femeia este o creatură fascinantă, motiv pentru care ea a inspirat mari personalități în operele lor de artă, în muzică, în pictură, sculptură și în cuvinte. Vă propunem o expoziție virtuală, ce conține o serie de cărți din fondul bibliotecii în care personajul central este o femeie.

În continuare exemplific cu titlurile și subiectele uno celebre cărți despre jumătatea mitologică a bărbatului.

„O femeie la doctor” de Ray Kluun

Este o istorie a unei fete – Carmen, care a fost diagnosticată cu cancer la sân. În momentul diagnosticării în familie apar tensiune și panică, dar și speranțe și iluzii. „O femeie la doctor” ilustrează o lecție convingătoare de viață și moarte, dar și o rețetă demnă a supravețuirii. Este un roman al optimismului desăvârșit. A fost publicată în peste 30 d e ani.

„Cele două Diane” de Alexandre Dumas

Despre război și dragoste este cartea autorului francez. Romanul reprezintă o poveste impresionantă, plină de pasiune, dar și de răzbunare și care captivează capitol cu capitol. Dumas ne prezintă Franţa secolului al XVI-lea, de la domnia lui Francisc I până la cea a lui Francisc al III-lea. Ne dezvaluie iubirea imposibilă dintre Gabriel Montgommery și Diana de Castro, precum și intrigile curții din acea perioadă.

„Femeie a târziului” de Gheorghe Calamaniuc

Este o carte cu versuri. …”Femininul, proiectat într-un fel de cor lipsit de artificii, are, în fine, rol ordonator, căci îi reface eului interiorul defoliat” (Margareta Curtescu)
Culegerea conține peste 100 de poezii, cu titluri sugestive, precum: „Două tristeți”, „Din dragoste”, „Logodnică”, „Himera”,”Femeie”, „Suflete”, „Gelozie” etc.

„Cu mine vei fi veșnică. Doar cu mine./ Și nicidecum cu altcineva. Cu oricine / Pentru că sufletu-mi pentru tine are / Leac de murire nevredinică, de uitare…”

„Femeia care așteaptă” de Andrei Makine

Eroina ascunde acel mister, acea promisiune a necunoscutului fără de care „nimeni nu s-ar îndrăgosti de nimeni”, spune critica literară. Autorul își începe romanul cu fraza: „O femeie atât de clar hărăzită fericirii și care alege, aproape cu nepăsare, singurătatea, fidelitatea față de un absent, refuzul de a iubi” Această carte este despre așteptare…

„La Paradisul femeilor” de Emile Zola

Cartea dată reprezintă o imagine a secolului al XIX-lea și ne vorbește despre o femeie care intră într-o lume depravată, în care principiile morale nu contează. Autorul ne vorbește despre magazinul parizian, „La Paradisul femeilor”, deținut de Octave Mouret. Octave Mouret vinde, prin tehnici revoluţionare, tot ceea ce o femeie poate cumpăra în 1883. Personajul central pătrunde în acest magazin, fără resurse, dar tenace. Zola face din tânăra fată şi din puternicul său patron îndrăgostit de ea simbolul modernismului şi al crizelor pe care acesta le generează.

„Domnișoara Christina” de Mircea Eliade

Este o carte perfectă pentru cei care iubesc cărțile fantastice – o carte despre dragoste, dar și moarte, despre mistică, farmece. „Domnișoara Christina” este un roman despre o nălucă, despre o femeie care a murit cu 30 de ani în urmă, dar fantoma ei este prezentă încă în viața celor apropiați. Familia domnișoarei Christina ( mama dna Moscu, sora Sanda și cea mică Simina) au o pensiune unde, sosesc oaspeți și se întâmplă lucruri stranii, misterioase…

Angelica. Marchiza îngerilor” de Anne Golon

Autoarea Anne Golon a început să scrie seria „Angelica” în anul 1956, primul volum fiind publicat în Germania. Romanele s-au bucurat de un succes intens la nivel mondial, fiind traduse în 63 de limbi, de peste 320 edituri. Cartea a fost și ecranizată. Vă îndemnăm să citiți povestea Angelicăi, celei de-a doua fiice a unui nobil, care duce o existență dură.

…”În seara aceea adormi cu greu în patul ei mare din turn. Se simțea nerăbdătoare. Să crească! Să se facă mare, nimic n-ar împedica-o să plece pe mare ca să descopere minunățiile altor lumi”…

Enigma Otiliei” de George Călinescu

Cartea este despre o fată tânără și despre niște moravuri care își făceau loc în societatea românescă din acea perioadă – iubind luxul, călătoria, muzica și desfoindu-se parcă într-o necurmată feminitate, Otilia avea parte din plin de toate astea. Enigma ei este însăși feminitatea ei, mereu proaspătă, de un magnetism care deformează și pe avarul Costache și chiar pe cei mai aprigi dușmani ai ei…
„Enigma Otiliei” se clasează printre operele de întâia mână ale epocii noastre urbane, după cum afirmă criticul Pompiliu Constantinescu.

„De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu

Autorul oferă și niște răspunsuri la finalul cărții, unele dintre ele sunt mai banale, altele mai reale. Cert este faptul că femeile sunt iubite pentru că sunt altfel decât bărbații, poate mai emotive, mai nebunatice, mai firești sau mai prefăcute, într-un cuvânt sunt altfel. În carte mai găsiți un mănunchi de istorii cu femei, spus simplu, fiecare reprezentând un omagiu adus femeilor.

„Dama cu camelii” de Alexandre Dumas

Marguerite – personajul romanului lui Dumas este o doamnă care reușește să descopere că dragostea poate fi pură și fără interese materiale, dar din păcate reputația deja pătată a Margueritei nu o face demnă de dragostea lui Armand Duval, cel care o înavață sentimentul pur al dragostei. Este o carte cu un mesaj puternic, care descrie totodată, altă latură a femeii-curtezane.

„Mara” de Ioan Slavici

Această carte poate fi una de căpătîi în înțelegerea destinului unei femei singure, cu doi copii pe nume Persida şi Trică, pe care îi iubea nespus de mult şi pentru care era capabilă să facă orice pentru a-i vedea sănătoşi şi fericiţi, strângea bani zi de zi pentru ei doi şi pentru înmormântare. Dorea mereu ca fata ei să fie deosebită şi băiatul la fel, pe fată vroia s-o trimită la mănăstire să fie bine educată, ea simţind că nu-i va putea da o bună educatie de una singură.
Cu siguranță, istoria femeii energice și cu umerii voinici, îi lasă pe toți cititorii cu cele mai frumoase impresii despre mame.

„Jane Eyre” de Charlotte Bronte

Scrisă la persoana întâi, în chip de confesiune, și considerată capodopera lui Charlotte Bronte, cartea redă emonționanta poveste a unei orfane dăruite de natură cu o demnitate și un curaj ieșite din comun, dar cu un chip lipsit de strălucire. Fiind strâmtorată, aceasta preia umila funcție de guvernantă la castelul Lordului Rocherster, un bărbat sever și dur în aparență. Între cei doi se înfiripă un sentiment puternic și gingaș, care rezistă la grele încercări.

H. De Balzac spunea: „ Femeile sunt mame şi, prin urmare, stăpânele lumii.” Multe scene din roman ne-o prezintă copleșită de treburi, împărțindu-și puterile între muncile câmpului si gospodarie. Aceasta produce adesea izbucniri mânioase (“Veniți de la deal și va lungiți ca vitele și eu sa îndop singură o ceată de haidamaci…”), ce sunt stopate autoritar de Ilie Moromete.

Liniștea ei întru credință, renunțarea la pretenții (“ca să fie liniște în familie, spune”) sunt indicii ale resemnării, peste care se revarsă, prapastioasă, necontrolată (și de aceea întrucâtva artificială) o “stare launtrică de sfințenie”.

Am ales să vorbesc despre femeia din literatura română, considerând ca ea reprezinta punctul nodal al celor trei romane…și pentru a-mi susține ipoteza, am ales doua citate, în jurul cărora se va organiza prezentarea mea…

“Femeia nu-ți iarta nicio inocență, precum viața – nicio luciditate.” Emil Cioran

“Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile.” Robert Sabatier

Dacă în primele două romane, femeia este un apanaj al ruraliății, Camil Petrescu îi dă acesteia noi valențe. Mediul urban îi conferă un aer modern.La început, dragostea Elei are un efect acaparator, care tinde să anihileze personalitatea lui Gheorghidiu. După ce pătrunde în lumea mondenă a Bucureştiului, Ela participă, cu însufleţire, la un proces de înstrăinare faţă de adevăratele sentimente şi valori umane , pierzându-şi treptat farmecul iniţial, soţia lui Gheorghidiu devine o „doamna Bovary”, în căutare de bucurii minore şi de escapade facile.

În concluzie pot spune că jumătatea mitologică a bărbatului este centrul vieții dintr-o familie, inclusiv în societate. Literatura universală a subliniat acest adevăr.

Al.Florin Țene