LANSARE ȘI PREZENTARE DE CARTE SUB EGIDA MUZEULUI MUNICIPAL „REGINA MARIA”, IAȘI
SÂMBĂTĂ 11 NOIEMBRIE 2023, PALATUL BRAUNSTEIN
Palatul Braunstein este un monument de arhitectură construit la începutul sec. al XX- lea, o clădire somptuoasă din centrul istoric al Iașului, situată la kilometrul zero al orașului, o adevărată bijuterie. La Cupola Palatului Braunstein s-a desfășurat o manifestare cultural-artistică unică, organizată de Cenaclul Literar Artistic „Simfonia cuvintelor”. Cum pătrunzi în Sala Cupola, îți atrage atenția arhitectura, lumina care pătrunde te învăluie și priveliștile deosebite pe care le oferă către strada Cuza Vodă, bulevardul Ştefan cel Mare, Piaţa Unirii, Cinema Victoria sau Hotelul Traian, te încântă.
În cadrul evenimentului au fost prezentați nouă autori cu operele lor, într-o adevărată atmosferă de sărbătoare, chiar dacă la început ziua a fost cam mohorâtă, cernind o ploaie măruntă și deasă. N-a durat prea mult și soarele s-a ivit dintre nori, parcă uimit de atâta frumusețe a cuvintelor rostite.
Inițiatoarea și organizatoarea evenimentului a fost scriitoarea Ana Văcărașu și colegii din administrația cenaclului.
Deschiderea a fost făcută de Dr. Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal „Regina Maria”, Iași. În cuvântul său a afirmat că este un eveniment în premieră, unicat în România, pentru că vor fi prezentați nouă scriitori și cărțile lor. A menționat că avem nevoie de „valori, de modele, de mentori”. În sală se aflau copii și tineri ceea ce a determinat-o să adauge că una din strategiile muzeului este de a „pune generațiile față în față”. În continuare a enumerat autorii: Ana Văcărașu, Laurențiu Cristian Gherase, Angelica Manole, Dorel Rotariu, Violeta Andrei Stoicescu, Gabriela Braha Strugaru, Liliana Toderiță, Emilia-Paula Zagavei și Vio Sterian, apoi a continuat cu cei care vor prezenta creațiile: scriitorul Emilian Marcu, lector univ. dr. Doina Guriță, prof. dr. Luminița Țăranu, scriitor prof. Ana Opran, scriitor prof. Mihaela Arhip, jurnalist și scriitor Silvia Hodaș, director editura „Taida” Natalia Cărare, redactor, Editura Stef, Cristina Ratuș, scriitorul Vasile Aioanei.
Au moderat excepțional scriitoarele Ana Văcărașu (Pașcani) și Violeta Andrei Stoicescu (Madrid). Organizare deosebită! Autorii și volumele lansate: Violeta Andrei Stoicescu – „Șoapte de mătase” și „Inscripție pe un bob de orez”, Gabriela Braha Strugaru – „Dor de-albastru”, Liliana Toderiță – „Dresor de licurici”, Vio Streian –„Mă dăruiesc albastrului. De-o vreme…”, „Boabe din roua sufletului meu” – Angelica Manole, Emilia Paula Zagavei – „Petale de uitare”, Dorel Rotariu – „Muguri târzii”, Laurențiu Cristian Gherase – „Șoaptele minții. Labirintul”, Ana Văcărașu – „Am fost cândva pădure” și „Cicatricele modelului” (nuvelă). Fiecare autor a fost creionat prin frumoase cuvinte de către moderatoare, iar invitații și o parte din colegi au completat aprecierile despre creațiile lor. Au recitat din volume expuse fie colegii, fie alți scriitori sau invitați: Amira Iasmina Grigoriu, Gina Munteanu, Zâna Ursu, Mimi Rotariu și Ion Sima Delagaleș. Apoi scriitorii au avut cuvântul și fiecare a adus mulțumiri și aprecieri doamnei Ana Văcărașu, „motorul și sufletul” Cenaclului „Simfonia cuvintelor”, publicului minunat, un public numeros care a apreciat adevărata valoare a poeziei.
Momentele muzicale au fost susținute de Prof. universitar Cezara Petrescu, pian și tenorul Prof. univ. Alexandru Radu Petrescu cu un recital de excepție, acompaniat la pian, voce de aur, dăruit total muzicii a încântat pe cei prezenți cu repertoriul anume ales pentru sărbătoarea poeziei, a frumosului.
În partea a doua a evenimentului s-a prezentat o frumoasă surpriză. Scriitoarea Ana Văcărașu a adus din satul natal, Voinești, județul Iași, pe sculptorul Ghiță Lungu cu două lucrări în lemn: „Pasărea suflet” și „Hodina”. Cu multă pasiune, ne-a explicat semnificația celor două sculpturi, de o valoare deosebită, inspirându-se din simbolurile civilizațiilor și culturilor antice.
Tare încântat că acestea au fost surse de inspirație pentru membrii Cenaclului Literar Artistic „Simfonia cuvintelor” și unii poeți au primit premii pentru creațiile lor.
De asemenea, am vizionat o frumoasă expoziție de grafică cu lucrări ale unui grup de elevi frumoși, inimoși și pasionați de artă de la Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești, pregătiți de tânărul prof. George Țapu. Am privit cu atenție la acești copii minunați și am văzut bucuria din ochii lor că lucrările sunt admirate de atâția oameni, iubitori de frumos. Am dialogat cu ei și ne-au spus că tematica lucrărilor este în general despre clădirile importante din satul lor, mai ales biserica.
Ne-am convins, dacă mai era nevoie, că poezia este una din cele mai frumoase forme de exprimare și că întărește legătura cu celelalte arte. Are forța de a aduna oameni de pretutindeni, vorbește despre viață, valori, natură, armonie și pace, iubire, dureri, doruri etc. Lumina din poeziile recitate astăzi s-a răsfrânt asupra iubitorilor de cuvinte magice care aduc alinare, mângâiere în suflet și soarele s-a ivit dintre nori să sporească frumusețea acestei manifestări.
Felicitări tuturor creatorilor de frumos! Felicitări organizatorilor, tuturor celor care cu profesionalism și determinare s-au implicat în desfășurarea întregului eveniment! Felicitări publicului receptiv la mesajul poeziei, muzicii, desenului, sculpturii, a artei în general.
Foto: Mihaela Săvuc
Silvia Hodaș
Membru Liga Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est
Membru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

56 comentarii
References:
Real money payid online pokies https://shareshortcuts.com
References:
Free spins payid pokies australia best online pokies payid
References:
Top rated payid pokies http://downarchive.org/user/groupsoil18/
References:
Pokies sites that take payid jackpot pokies payid
References:
BPay accepted online casinos https://docs.monadical.com/cTLvDZVmRCum7wlAlL1E1A
References:
BPay casino withdrawal Australia BPay withdrawal time casino
References:
MiFinity blackjack casino http://sglpw.cn/
References:
Top Australian MiFinity gambling sites MiFinity casino VIP program Australia
References:
Neosurf accepted casinos australia neosurf high roller casino australia
References:
Aussie casino bank transfer commonwiki.space
References:
Wire transfer casino maximum withdrawal pad.batsense.net
References:
Australian online casino wire transfer creativespace.biz
References:
Australian online casino payid pokies online pokies real money payid
References:
Casinos accepting MiFinity Australia https://md.sigma2.no/mie4pS7zR6-4zMNZJhGQgg
References:
Neosurf secure casino deposit australia https://brandmoshaver.com/user/partybudget74/
References:
Online casino canada that accepts idebit https://bridgedesign.site/wiki/Best_iDebit_Casinos_in_Canada_2026
References:
Online casinos that accept idebit http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3190057
References:
Idebit casino sign up bonus http://ua-ds.com.ua/user/beachattic90/
References:
Idebit casino sites https://www.1v34.com/space-uid-1839924.html
References:
Neosurf casino payment method australia https://doc.anagora.org/i9OYJ9TLT5iDJNwNw4YB9Q
References:
Online casino idebit withdrawal https://offersen-workman-2.federatedjournals.com/best-online-casinos-accepting-idebit-in-canada-2026-1790699034
References:
Minimum deposit casino idebit https://cassidy-seerup-3.technetbloggers.de/idebit-casinos-in-canada-2026-idebit-casino-list
References:
Online casinos that accept neosurf australia https://undrtone.com/boardlatex99
Similarly to Paysafe, Neosurf offers vouchers that can be bought from your local shop or online. Neosurf does not require input of personal details and is accepted at all licensed online casinos that operate in Australia. The reason we cannot recommend this Aussie casino enough is its unique branding, long list of jackpot games, and 3D pokies with special features. Additional promo codes at Fair Go ensure your balance remains in the black. Uptown Pokies is the best A$10 Neosurf minimum deposit casino in Australia.
References: https://grainesdevie.net/forum/topic/instant-withdrawal-casino-australia-neosurf-key-facts/
References:
Neosurf e-voucher casino australia https://www.forum.uookle.com/home.php?mod=space&uid=1888065
References:
Australia real money casino https://dok.kompot.si/ONESlM18QzCQMH7y8lQu4Q
In dieser Übersicht stellen wir Ihnen großartige Sofort Casinos vor, die für deutsche Spieler besonders empfehlenswert sind, wenn es um schnelle Auszahlungen geht. Doch wie genau funktionieren Sofort Casinos, welche Vor- und Nachteile gibt es und worauf sollten Spieler achten? Sie finden eine Liste der besten Sofortüberweisung Online Casinos weiter oben auf dieser Seite. Ich kann Online Casinos mit Sofortüberweisung mit allen ihren Vorteilen wärmstens empfehlen.
References: https://pastroots.top/d/469-casino-klarna-sofort-einzahlung-auszahlung-sicherheit
References:
Online spielothek sofortüberweisung https://docs.monadical.com/7AaYzx8uShGGas7u6VmeyQ
References:
Neosurf casino welcome bonus australia https://hedgedoc.envs.net/GZZ2iJx9TYulL4IrCmyOjg
References:
Spielothek mit sofortüberweisung https://pad.froscon.org/olvWCXFbRWi8w45B7vGVxQ
References:
Neosurf casino reviews http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8402712
References:
Casino auszahlung sofortüberweisung https://dressrandom8.werite.net/beste-online-casinos-mit-klarna-vergleich-and-test-2026
References:
Best amex casinos australia https://forum.drapinballleague.com/member.php?action=profile&uid=147887
References:
Neue casinos mit klarna https://pad.froscon.org/yTMXrpzmSE66i_udN8WmxQ
References:
Pokies prepaid debit card deposit https://aggerholm-skinner.federatedjournals.com/casinos-that-accept-visa-in-australia-2026
Die Einzahlung im Casino mit Trustly direkt über dein Bankkonto ist sehr einfach und für jedermann nachvollziehbar. Wir denken hier an die Trustly Pay n Play Casinos, also die https://www.longobart-ross.com/member-forum/topic/trustly-casino-gebuhren-kosten-und-spartipps/ Casinos ohne Anmeldung. Die gängigsten Zahlungsmethoden (Trustly, Zimpler usw.) können in den meisten Casinos verwendet werden.
Additionally, players should familiarize themselves with bonus conditions, withdrawal policies, and responsible gambling tools offered by the site. https://forum.sfnl.scot/d/317-how-you-can-get-a-fabulous-bpay-pokies-on-a-tight-budget is primarily designed for deposits and is not typically used for withdrawals. Make sure to carefully enter the recipient’s details and reference number to ensure the transaction is processed correctly. To deposit with BPAY, access your online banking and follow the payment instructions provided by the casino.
References:
Payid withdrawal casinos australia http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8555903
References:
Top casino sofortüberweisung https://gitlab.keysmith.bz/ratamount9
References:
Neue casinos mit sofortüberweisung https://salomonsen-swain-2.federatedjournals.com/die-besten-online-casinos-mit-sofortuberweisung-2026-1794337825
Rocket Casino and National Casino both run on the same platform stack and accept Neosurf from AUD 10, which makes them the cheapest entry points on the list. Some online resellers list AUD 500 vouchers, though these are less common at physical counters. Neosurf charges the operator a processing fee, not you, so the amount you redeem is the amount you play with. You enter the 16-digit PIN in the cashier, confirm the amount, and the funds post instantly in most cases. You buy a voucher at a retail outlet for a fixed amount, receive a 16-character code, and enter it in the cashier. A Neosurf casino is an online operator that accepts Neosurf vouchers as a deposit method.
References: https://www.quartiersforschung.de/forum/topic/neosurf-video-poker-australia-rules-costs-safety/
References:
EFT casino sites https://hedgedoc.dezentrale.space/9MgTgqGcSMSlHn1Y6O1xRg
References:
Muchbetter reload bonus https://mapleprimes.com/users/kittenmagic84
References:
Online spielothek mit sofort https://peatix.com/user/30698061/view
References:
Casino mit klarna https://neolatinswiki.site/wiki/Casino_mit_Klarna_Was_geht_und_was_nicht_2026
References:
Casino mit Trustly ohne Limit https://dok.kompot.si/3C46lNJwTOGkCxp-38l8FA
References:
Trustly vs Sofortüberweisung Casino https://sonnik.nalench.com/user/cellcrush8/
References:
Neosurf casino prepaid australia https://sciencemission.com/profile/whipdream65
References:
Neosurf casino sites for australian players https://egamersbox.com/cool/index.php?page=user&action=pub_profile&id=895840
References:
Casino auszahlung sofortüberweisung https://skovsgaard-daley-3.technetbloggers.de/klarna-casino-beste-online-casinos-mit-klarna-einzahlung-2026-1794383530
References:
Casino ohne anmeldung paysafecard https://gpsites.win/story.php?title=die-besten-kredit-und-debitkarten-casinos
References:
Best online pokies australia neosurf https://www.1v34.com/space-uid-1924096.html
References:
Paysafecard casino 2025 https://schoolido.lu/user/ordercello8/
References:
Neosurf casino match bonus australia https://pad.deckenpfronn.info/32m-ipDLSnSqN9A1t6EVAQ
References:
Rtg casino paysafecard https://molchanovonews.ru/user/tellerhole4/
References:
Meilleur site casino paypal france https://linkagogo.trade/story.php?title=casino-paypal-2026-meilleurs-casinos-depot-et-retrait