November 13, 2026
Exclusiv

„Cultura, în cadrul fenomenului globalizării, nu se apără, ea se impune prin luptă constantă și valoare”: Interviu cu Al. Florin Țene- Președintele LSR

Domnul Al. Florin Țene, romancier, poet, dramaturg, eseist, prefațator, cronicar literar și jurnalist, este Președintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Asociației Scriitorilor din Canada și membru corespondent al Academiei Americane Române.
Bogata sa activitate literară și jurnalistică este încununată, de-a lungul anilor, de un meritat succes, fapt pentru care a primit numeroase diplome și onoruri. Recent, Asociația Academică a Cititorilor la nominalizat, printre cei 20 de scriitori, „clasic în viață “, datorită operei sale și a muncii depuse în promovarea culturii române și a scriitorilor din România Tainică și Profundă.
Domnul Al. Florin Țene s-a născut în Drăgășani unde a absolvit Școala primară și Liceul Teoretic. A urmat cursurile Școlii Tehnice de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” din București, apoi Institutul Pedagogic din Baia Mare, Facultatea de Filologie-Istorie. Este căsătorit cu poeta Titina Nica cu care are doi băieți: Florin și Ionuț.
Am solicitat domnului Președinte al Ligii Scriitorilor Români un interviu în legătură cu principalele momente din viața Domniei sale.
ION NĂLBITORU: Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Țene, știm că sunteți originar din orașul viilor, Drăgășani, din județul Vâlcea, vă rog să ne spuneți cum vă simțiți acum, după decenii, de când ați plecat din plaiurile drăgășănene în Ardeal? Ce vă mai leagă sufletește de aceste meleaguri?
AL. FLORIN ȚENE: Întreaga viață, pe unde m-au purtat pași am avut în suflet „crucea” orașului natal, fiindcă să știi, dragă prietene, că omul când se naște, prima înghițitură de aer pe care o inspiră, îl chiamă întotdeauna acolo unde a inspirat acea bulă de aer. În orașul sufletului meu am deslușit, la biblioteca orășenească, primele buchi din cărțile copilăriei, acolo am iubit prima oară, acolo am cunoscut-o pe soția mea, scriitoarea Titina Nica, acolo s-au născut copiii mei, Florin cineastul și Ionuț-istoricul. Acolo am scris prima poezie la vârsta de 14 ani. Tot acolo mă aflam când am publicat în revista TRIBUNA de la Cluj, prima poeziei „Eu m-am născut când… “. În orașul lui Gib Mihăescu am înființat pe când eram elev în clasa a X-a cenaclul literar Gib Mihăescu din cadrul Casei de Cultură. Toate acestea mă fac să mă reîntorc, cel puțin odată pe an, în Drăgășanul meu drag.
ION NĂLBITORU: Când v-ați descoperit talentul scriitoricesc și ce ați făcut în acest sens în anii tinereții în locurile natale? (acțiuni literare, cenacluri, colaborări le reviste etc)
AL. FLORIN ȚENE: Așa cum spuneam, la vârsta de 14 ani am scris prima poezie pe un carnețel unde aveam desenate tot felul de instalații electrice, de aparate de radio cu galenă și o diodă, pe care le confecționam, cu ajutorul cărora ascultam, împreună cu colegii, postul de radio de la București. Pe când eram în clasa a X-a am înființat cenaclul literar din cadrul Casei de Cultură. Însă Comitetul Raional de Partid nu m-a lăsat să-l denumesc GIB Mihăescu, fiindcă marele scriitor era interzis și l-am „botezat” cu numele „Orizont”. Abia în anul 1965, soția mea a scris o informație în ziarul regional „Secera și Ciocanul” de la Piteși despre o activitate pe care eu și membrii cenaclului am desfășurat-o la Căminul Cultural din Prundeni și a denumit cenaclul Gib Mihăescu. În ziar a apărut această informație fără să fie cenzurat numele cenaclului. Atunci m-am dus cu ziarul la secretarul cu propaganda, tovarășul Nikita, și i-am arătat pagina cu informația. De atunci m-a lăsat să denumesc cenaclul literar din Drăgășani „Gib Mihăescu”.
Așa cum spuneam, am debutat în revista TRIBUNA de la Cluj, fără să știu că peste ani soția mea va lucra la redacția acestei prestigioase reviste. Eu am debutat în luna mai 1958 și Nichita Stănescu în luna iulie.
ION NĂLBITORU: Cum ați cunoscut-o pe poeta Titina Nica, cu ce farmece v-a cucerit, și v-ați căsătorit?
AL. FLORIN ȚENE: E o poveste lungă și frumoasă. Soția era elevă la Școala Viticolă la Drăgășani, iar eu elev la Școala Tehnică Tipografică „Dimitrie Marinescu “ din București, secția tehnoredactori, după absolvirea liceului. În perioada aceea s-a organizat la Casa de Cultură o manifestare cu scriitorii Anghel Dumbrăveanu de la „Scrisul Bănățean” din Timișoara, Doru Moțoc, Mihai Beniuc, Dan Deșliu, Traian D. Lungu și Al. Florin Țene. Eu eram în practică la Pitești la tipografia din Găvana, unde se tipărea ziarul „Secera și Ciocanul”. Am fost și eu invitat, luând loc pe scenă alături de ceilalți scriitori. Sala de 300 de locuri era plină de elevi și spectatori. Printre aceștia era și eleva Titina Nica. Așa ne-am văzut la față. Dar… Ne-am cunoscut pe 13 iunie de ziua mea pe o bancă din Parcul Central de sub un pom bătrân de câteva sute de ani. Dar ne-am căsătorit peste un an pe când eram eu student la Baia Mare și ea în învățământ în Maramureș. Fiindcă pe atunci trebuia să ai aprobare de la Comitetul Regional PCR pentru a cumpăra verighete, am folosit două verighete din iarbă, pe care le-am păstrat între coperțile unei cărți până acum câțiva ani. Am și scris un roman despre acest eveniment intitulat „Inelul de iarbă.“
ION NĂLBITORU: Din anumite surse am aflat că ați fost redactor șef la ziarul „Lumina de pe Lotru”, la Voineasa, ziar al șantierului hidro-energetic. Cu ce amintiri ați rămas din acea perioadă despre „sălbatica Vale a Lotrului” și lucrările hidroenergetice, poate cele mai importante din România? Vă este dor să revedeți aceste mirifice locuri pe care, între timp, mâna omului le-a „domesticit”?
AL. FLORIN ȚENE: Am fost redactor șef al publicației săptămânale „Lumina de pe Lotru”, alături de Horia Gliniastei și mai târziu l-am luat și pe poetul drăgășenean Doru Raiciu, membru al cenaclului Gib Mihăescu. Ziarul apărea sub egida Sindicatului și se tipărea la tipografia din Rm. Vâlcea. Pe rând ne duceam vinerea noaptea la tipografia din Rm.Vâlcea să facem corectura și să citească șpaldurile cei de la cenzură. Era director general ing. Cocoș și soția dânsului director economic
A fost perioada când cu mașina complexului hidroenergetic vizitam șantierele de pe 5 județe, vizitam canalele de aducțiune, de fugă, Hidrocentrala de la Ciunget, Mănăileasa etc. La început până la Voineasa, până a se face drumul, se putea urca doar pe o potecă cu măgarul. Au fost ani eroici. Mi-ar fi dor să le mai vizitez…
ION NĂLBITORU: Care a fost motivul pentru care ați părăsit zona Olteniei și v-ați stabilit în Ardeal, la Cluj-Napoca?
AL. FLORIN ȚENE: Motivul a fost că ne-a demolat casa din Drăgășani și atunci am luat hotărârea să plecăm la Cluj unde era profesoară sora mea Violeta, și unde aveam prieteni la Tribuna și Steaua. De-a lungul vieții am constatat că familiei Țene dacă i se întâmplă ceva rău imediat apare un bine cu B mare.
ION NĂLBITORU: Ca scriitor aveți o bogată activitate literară. Vă rugăm să ne enumerați câteva din operele dumneavoastră, de suflet.
AL. FLORIN ȚENE: Toate operele mele sunt de suflet, cum spuneți dumneavoastră. Dar un loc apare îl au ANTOLOGIA 80 – Întoarcerea la metaforă, apărută la Montreal, ce cuprinde selecții din poemele celor 24 de volume de poezi publicate de-alungul vieții, și seria celor 6 romane din categoria Sfinții Închisorilor, fiind vorba de Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu și Mircea Vulcănescu, romane ce se vând prin Librăriile Bisericii Ortodoxe.
ION NĂLBITORU: Ați fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, de unde ați fost exclus pentru că ați „deranjat” pe unii, dar nu v-ați lăsat învins și ați creat o Ligă a Scriitorilor Români care promovează cu adevărat literatura și valorile scriitoricești românești din țară și din diaspora. Cum v-a venit ideea să înființați această „Ligă”?
AL. FLORIN ȚENE: Datorită ambasadoarei Uniunii Europene Karen Fogg care mi-a acordat o bursă în structurile Uniunii Europene. Acolo am constatat că în Belgia erau 5 asociații scriitoricești, toate egale și cu drepturi depline față de guvernanți.Venind în țară m-am interesat dacă în fostele țări din Lagărul Socialist mai sunt Uniunile Scriitorilor. Am constatat că în aceste țări, foste socialiste, toate uniunile s-au desfințat și s-au înființat alte organizații de profil. Numai la noi a rămas Uniunea Sovietică, pardon, Uniunea Scriitorilor. Constatând acest fapt, pentru democratizarea mișcării scriitoricești din țară, împreună cu 10 scriitori clujeni, am înființat Asociația Liga Scriitorilor.
ION NĂLBITORU: Câte filiale aveți în LSR, în țară și diaspora, și câte reviste?
AL. FLORIN ȚENE: În prezent această organizație profesională are 39 de filiale, editează 19 reviste literare. Aceste filiale au o bogată activitate culturală în promovarea culturii naționale. Editează antologii și cărți. Avem și în străinătate 12 filiale. Chiar în luna octombrie din anul acesta s-a înființat la Madrid o filială a Ligi Scriitorilor condusă de un poet foarte talentat.
ION NĂLBITORU: Domnule Președinte, ce planuri aveți pentru viitor, pe segmentele: scriitoricesc și jurnalistic?
AL. FLORIN ȚENE: La vârsta mea e mai greu să-ți faci planuri pe o arie extinsă de timp. Însă voi lucra în continuare să promovez talente din România Tainică și Profundă, să scriu articole pentru promovarea activităților filialelor Ligii Scriitorilor, să contribui la editarea, înpreună cu redactorul șef Iulian Patca, revistei AGORA LITERARĂ oficiosul asociației noastre.
ION NĂLBITORU: Vă rog să transmiteți un mesaj nu numai membrilor Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, ci tuturor scriitorilor români în orice colț al planetei se află.
AL. FLORIN ȚENE: Mesajul meu către confrații noștri de pretutindeni este să scrie, să lupte să-și promoveze operele, să nu-și uite rădăcinile, iar în cadrul fenomenului globalizării, arta nu se apără, fiindcă se pierde, ea trebuie să cucerească, să învingă obstacole. Și să nu uite că, conform latinului, cea mai bună apărare este atacul. Și…ar mai fi ceva, așa cum spunea Balzac „orice călimară poate să devină un Vezuviu. “
ION NĂLBITORU: Domnule Președinte, de când v-am cunoscut v-am apreciat valoarea. Dar, în comparație cu alții, am vrut să vă „privesc” și în „oglindă”, adică să vă percep interiorul, inima și sufletul, ca om. Consider că nu a fost membru din Ligă să fie refuzat când v-a solicitat ajutorul și sprijinul pe tărâmul literar. Calmul, echilibrul, imparțialitatea, sobrietatea, căldura sufletească, energiile pozitive pe care le transmiteți celorlați și dăruirea pentru promovarea valorilor v-au creat un prestigiu și un nume bine meritat. Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a vă răpi din prețiosul dumneavoastră timp liber și a mă onora cu această „discuție” prin care să vă cunoască și tinerele talente. Vă doresc multă sănătate și mult succes în activitatea culturală!

Interviu realizat de Ion NĂLBITORU – membru al LSR și al UZPR

Related posts

Porțile deschise  ale sufletului : DRUMUL SPRE CASĂ

Liliana Moldovan

 De ce există o reținere în acordarea unor titluri onorifice unor personalități la împlinirea vârstei înțelepților ?

Liliana Moldovan

Alexandru Ioan Cuza şi Mihai Eminescu

Liliana Moldovan

Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF „Carol Davila” – O personalitate de excepție a României, omagiată de comunitatea academică și de românii din Germania

Ionela van Reez-Zota

Vinovăţia criticilor şi istoricilor literari care şi acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist.

Liliana Moldovan

A APĂRUT NUMĂRUL 23/OCTOMBRIE-NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2023 AL REVISTEI ”SINTAGME CODRENE”

Liliana Moldovan

48 comentarii

--btbbc1bctice0bhec4i.рф October 25, 2026 at 2:59 pm

References:

Payid online pokies –btbbc1bctice0bhec4i.рф

Replică
payid casino online pokies October 26, 2026 at 8:36 pm

References:

Best online pokies payid payid casino online pokies

Replică
rentry.co October 26, 2026 at 10:03 pm

References:

Best bpay pokie sites rentry.co

Replică
http://dle1.31-6kc3bfr2e.рф/user/virgosnail00/ October 27, 2026 at 2:22 am

References:

MiFinity casino promotions Australia http://dle1.31-6kc3bfr2e.рф/user/virgosnail00/

Replică
exclusive neosurf casino bonuses October 27, 2026 at 3:23 am

References:

Neosurf no deposit bonus codes australia exclusive neosurf casino bonuses

Replică
e-wallet casinos Australia MiFinity October 27, 2026 at 6:58 am

References:

Play live roulette with MiFinity Australia e-wallet casinos Australia MiFinity

Replică
direct bank transfer casino australia October 27, 2026 at 10:13 pm

References:

Wire transfer casino verification australia direct bank transfer casino australia

Replică
quick payout osko pokies October 28, 2026 at 8:38 am Replică
Osko pokies no kyc October 28, 2026 at 10:04 am

References:

PayID casino Australia Osko pokies no kyc

Replică
wire transfer slots Australia October 28, 2026 at 12:14 pm

References:

Direct bank transfer withdrawal casino australia https://gardenwiki.site/wiki/Best_Instant_Bank_Transfer_Casinos_in_Australia_2025

Replică
casinos accepting MiFinity deposits October 28, 2026 at 7:56 pm

References:

MiFinity casino deposit limits casinos accepting MiFinity deposits

Replică
fast payout neosurf casino australia October 30, 2026 at 5:49 am

References:

Neosurf e-voucher casino australia https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com/home.php?mod=space&uid=1140032

Replică
bank transfer slots casino australia October 30, 2026 at 7:03 am

References:

Quick wire transfer casino payouts bank transfer slots casino australia

Replică
neosurf real money online casino aus November 8, 2026 at 8:19 pm

References:

Neosurf casino no deposit bonus australia neosurf real money online casino aus

Replică
can you withdraw with neosurf November 8, 2026 at 9:29 pm

References:

Neosurf casino instant withdrawal can you withdraw with neosurf

Replică
top rated neosurf casinos aus November 8, 2026 at 11:29 pm

References:

Australian online casinos neosurf top rated neosurf casinos aus

Replică
gitlab.keysmith.bz November 9, 2026 at 2:10 am

References:

10 dollar deposit casino paysafecard canada gitlab.keysmith.bz

Replică
pokies that accept payid November 9, 2026 at 2:43 am

When it comes to withdrawals in online pokies that accept PayID, the usual limits
range from AU$ 50 to AU$ 10,000 per transaction. Typically, PayID deposit pokies start at AU$ 15 and can go up to 3,000-8,
000 AUD per transaction. We suggest that you check out our lists compiled by experts – as we feature some of the
greatest online casinos that feature this payment method.

Make sure that they respond within a minute
via live chat, within 24 hours via email and under 2 minutes by phone.
Regardless, players in casinos in Australia will be delighted
to learn that the majority of PayID deposits will be done almost instantly.

Replică
paysafecard casino canada November 9, 2026 at 4:41 am

References:

Low deposit paysafecard casino canada paysafecard casino canada

Replică
http://bbs.xingxiancn.com/ November 9, 2026 at 5:07 am

References:

Best neosurf online casinos australia 2026 http://bbs.xingxiancn.com/

Replică
https://dahuafu.us/ November 9, 2026 at 8:49 pm

References:

Bank transfer casino real money australia https://dahuafu.us/?32148

Replică
https://94intr.com November 9, 2026 at 10:00 pm

References:

Best online casino bank transfer australia https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=753713

Replică
EFT gambling sites Australia November 10, 2026 at 3:34 am

References:

Wire transfer casino AUD https://text.dsf.hs-heilbronn.de/f9OJf6NgSwq_IzJzgeouHw

Replică
neosurf top up casino australia November 10, 2026 at 9:58 am Replică
mapleprimes.com November 10, 2026 at 11:25 pm

References:

American express casinos australia https://mapleprimes.com/users/moatkayak43

Replică
superdivorcerules.com November 11, 2026 at 7:58 am

As the name implies, a no deposit bonus requires no deposit whatsoever. A PayID casino no deposit bonus is a freebie given away by some online gambling sites, in a bid to attract new players to register for an account. If you want to play the best games, you will be pleased to learn that you can get something a little extra with your online pokies PayID deposit. If you have a favourite game developer or game type, it is always best that you check their availability before making a deposit.

References: https://superdivorcerules.com/forum/topic/how-i-bought-began-with-payid-pokies-instant-withdrawal/

Replică
kwproduct1.com November 11, 2026 at 10:10 am

Daher raten wir immer sich vor einer Sofortüberweisung Einzahlung in den Online Casinos zu schauen, welcher Bezahldienst für die Echtgeld Auszahlung infrage kommt. Hier findet man alle Infos zu den Auszahlungen im SOFORT Casino. Man kann im Sofortüberweisung Online Casino auch Geld auszahlen. Wenn euch die Inhalte der Spielauswahl gefallen, solltet ihr ein Konto in einem der besten SOFORT Online Casinos erstellen. Die Top Online Casinos mit Sofortüberweisung gibt es auf dieser Seite. Sollten noch Fragen offen sein zu den Sofortüberweisung Casinos, findet man einige Antworten hier unten in den FAQs.

References: https://www.kwproduct1.com/forum/topic/mindesteinzahlung-casino-sofortuberweisung-ab-1-e/

Replică
community.geolocarta.com November 11, 2026 at 10:15 am

Any Neosurf Casino Australia will allow players to make payments for wagers without a problem. If you are a player looking to get the most out of Neosurf by using it for payments, you should know that there is no problem. Apart from that, there are reload bonus codes in Neorsurf betting platforms.

References: https://community.geolocarta.com/t/neosurf-casino-australia-deposits-fees-key-risks/69

Replică
https://gradjazza.org November 11, 2026 at 10:43 am

Visa und Mastercard sind der klassische Standard, wenn du keine spezielle Trustly Lösung suchst, sondern einfach schnell zahlen willst. Besonders Klarna liegt nah an Trustly, weil die Zahlung direkt über Online Banking freigegeben wird. Zu den sinnvollsten Trustly Alternativen für deutsche Spieler zählen heute Klarna, PayPal, Visa oder Mastercard sowie Paysafecard. Für viele Spieler ist eine sichere Trustly Verbindung zur Bank heute die praktischste Lösung. Den passenden Trustly Zahlungsweg findest du meist dort, wo Ein- und Auszahlungen klar erklärt werden. Wähle Trustly, wenn du schnelle Direktzahlungen bevorzugst und ein unterstütztes Bankkonto nutzt.

References: https://gradjazza.org/forum/d/13-casino-trustly-einzahlung-ablauf-kosten-sicherheit

Replică
legale sofort casinos November 11, 2026 at 11:17 am Replică
http://xhdyz.cn/ November 11, 2026 at 11:54 am

References:

5 dollar minimum deposit casino australia bank transfer http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1244756

Replică
https://primevil.co.uk/ November 11, 2026 at 12:10 pm

With a Neosurf card, your privacy is protected, so you can join Neosurf voucher casinos in Australia and enjoy a totally secure experience. Individual Neosurf vouchers have a maximum value of $150 AUD. Using Neosurf vouchers to deposit at licensed offshore casinos is legal for Australian players. As a payment processing system, Neosurf itself is not regulated under Australian gambling laws—it’s simply a method of transferring funds, like credit cards or bank transfers.

References: https://primevil.co.uk/forum/topic/70/

Replică
caraudiocentre.ir November 11, 2026 at 1:16 pm Replică
mit paypal im online casino bezahlen November 11, 2026 at 7:43 pm

References:

Paypal casino deutsche lizenz http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3255143

Replică
australian online casinos that accept neosurf November 12, 2026 at 7:22 am

It’s that simple and avoids sharing any banking info. Here are some of the top https://lacviet.org/d/105-has-anyone-used-new-australian-online-casinos-neosurf. There’s no need to create an account or share sensitive financial information, making it an excellent option for players wanting privacy and security. Australian online casinos generally do not offer Neosurf withdrawals.

Replică
small deposit neosurf casino australia November 12, 2026 at 2:28 pm

References:

Casinos that accept neosurf australia https://www.dtfz.net/?123319

Replică
casino einzahlung sofortüberweisung November 12, 2026 at 3:59 pm

Bitte navigieren Sie zu unserem Kassierer-Bereich, um weitere Informationen zu den Transaktionsgebühren für Einzahlungen oder Auszahlungen zu finden. Je nach Ihrem Wohnsitz und Zahlungsmethode erhalten Sie Ihre Gewinne entweder innerhalb einer Stunde oder innerhalb von 1-2 Tagen. Aber basierend auf unserem Kundenfeedback wissen wir, dass ein entscheidender Aspekt für Spieler sichere Zahlungsmethoden mit schnellen Auszahlungen sowie andere Funktionen sind.

References: https://makabharat.com/forum/topic/pay-n-play-casino-sofort-zahlungen-sicherheit-recht/

Replică
x.kongminghu.com November 12, 2026 at 8:42 pm

References:

Wire transfer pokies app australia http://x.kongminghu.com/home.php?mod=space&uid=888742

Replică
ardsglobal.org November 13, 2026 at 1:10 am

References:

Casino en ligne securise apple pay france https://ardsglobal.org/author/marginpage52/

Replică
online casinos that accept payid November 13, 2026 at 1:24 am

References:

Payid casino australia real money https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/sqKRWbmbQnySoIrHR-N45w

Replică
real money bank transfer casinos australia November 13, 2026 at 2:48 am

References:

Legit wire transfer casinos australia https://actualites.cava.tn/user/sheepnest67/

Replică
best neosurf online casinos australia 2026 November 13, 2026 at 3:21 am

References:

Neosurf casino vip program australia http://downarchive.org/user/rodbrain92/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy