2 C
Nürnberg, DE
December 10, 2024
Exclusiv

La cenaclul Ligii Scriitorilor”Artur Silvestri “-   Medalionul literar „Eminescu să ne judece “

Al. Florin Țene

Joi, după amiază, în data de 26 ianuarie a.c., la orele 17, un numeros public, format din scriitori și iubitori de cultură, se îndrepta ca un șuvoi de lumină spre Cercul Militar din Cluj-Napoca, unde se desfășura ședința cenaclului Ligii Scriitorilor.Erau scriitori și iubitori de cultură din județele Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Olt, Vâlcea, Cluj și București.Sala, la un moment dat, a devenit neâncăpătoare, chiar dacă are peste 100 de locuri.

Până a începe ședința, cei prezenți au audiat la o boxă cântecul”Eminescu să ne judece “, interpretat de regretata familie Doina și Ion Aldea Teodorovici.

În prezidul au luat loc Iulian Patca, președintele fililalei Cluj a Ligii Scriitorilor, Al.Florin Țene, președintele național al acestei organizații profesionale, prof. Voichița Pălăcean Vereș, președinta cenaclului “Artur Silvestri”și invitatul special Ion Machidon din București, directorul revistei “Amurg Sentimental “, membru al Uniuni Scriitorilor și al UZPR.

Ședința s-a deschis cu Imnul Ligi Scriitorilor, compus de scriitorul și compozitorul Mihai Ganea din Baia Mare.

Voichița Pălăcean Vereș a anunțat ordinea de zi a ședinței, după care a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene. Acesta a aprins lumânarea dintr-un sfeșnic aurit spunând că este: “simbolul luminii pentru drumul spre veșnicie al scriitorilor născuți sau urcați la Cer în luna ianuarie. “. La propunerea scriitoarei Titina Nica Țene s-a ținut un minut de reculegere pentru trecerea în eternitate a pictoriței și poetei Virginia Brănescu din Bistrița Năsăud.

În continuare Al.Florin Țene a prezentat situația activităților, organizate de cele 39 de filiale din țară și străinătate ,

evidențiind filialele Iași Nord-Est, condusă de Dan Teodorescu, Vâlcea, condusă de Luci Trușcă, Olt, condusă de prof. dr.Ștefania Malineanu, Năsăud condusă de Ioan Mititean și cea din Cluj, condusă de Iulian Patca etc.Apoi Al.Florin Țene a prezentat și analizat cărțile primite și semnate de Elena Trifan, Ana Cristina Popescu, Adrian Popescu, Calendarul pe anul 2023 editat de Filiala Iasi Nord-Est, Mihaela CD, Liliana Moldovan care a scris o carte despre opera lui Al.Florin Țene, la care a intervenit Voichița Pălăcean Vereș subliniind că este a cincea carte apărută despre opera acestui talentat și prolific scriitor: Volumele fiind scrise de Petrică Birou, Mariana Cristescu și Vochița Tulcan Macovei, inclusiv albumul cu manuscrise și corespndențe editat de Editura Napoca Star.În continare președintele Ligii Scriitorilor a prezentat cărțile semnate de Elena Căpățână, Loredana Zeller, Dorel Neamțu, Ilie Serediuc, Rodica Murgu și Ion N. Oprea și a citit Raportul de activitate al Filialei Ligii Scriitorilor din Buzău, semnat de Elena Căpățână.

Iulian Patca a prezentat pe scriitorul, editorul și promotorul cultural Ion Machidon a cărei activitate de promovare a valorilor culturale din România Profundă este bine cunoscută. Despre această personalitate a vorbit și Al.Florin Țene care și-a adus aminte că, în urmă cu 20 de ani a frecventat cenaclul condus de Ion Machidon , unde Titina Nica Țene a fost premiată pentru poeziile sale.

Președintele național al Ligii Scriitorilor l-a felicitat pe scriitorul Vasile Dan Marchiș, din Baia Mare, care editează interesanta revistă “ Sintagme Codrene“, o revistă cu un conținut bogat și cu creții autentice. În continuare editorul acesteia a vorbit despre autorii publicați în numărul 18/ianuarie-februarie/martie 2023.Al.Florin Țene l-a felicitat pentru activitatea pe care o depune în folosul culturii naționale.

Iulian Patca a prezentat ultimul număr al revistei “Agora Literară “, nr.45-ianuarie 2023, vorbind despre autorii publicați care sunt, atât din țară, cât și din străinătate.

A intrat în tradiția celor două cenacluri “Artur Silvestri “și “Al.Florin Țene “, de la Centru nr.2 de pe strada Decebal 21, ca scriitoarea prof. Lucia Elena Locusteanu să țină o rubrică permanentă, intitulată “Calendarul lunii “, lucru care l-a făcut cu mare profesionalism și în actuala ședință, punând un accent pe viața și opera lui Mihai Eminescu.

Înainte de a vorbi scriitoarea Virginia Paraschiv, dr..Mihai Ganea a vorbit de rolul culturii în educarea națiuni.Un interesant studiu despre Eminescu, practic un fracment, a citit scriitoarea prof.Virgina Paraschiv, din Baia Mare, studiu la o carte scrisă despre Eminescu de regretatul Florin Paraschiv.

Istoricul Mihai Istudor din București și-a prezentat două cărți, fresce ale unor monente din istoria neamului nostru, expunere ce a trezit intersul numerosului auditoriu.

Voichița Pălăcean Vereș a rotunjit prin cuvinte meșteșugite un adevărat medalion literar depre talentatul poet Teofil Mândruțiu, subliniind că este un poet profund religios, ale cărui metafore sunt surprinzător de subtile. Apoi autorul a citit, foarte frumoase poeme, din ultimile cinci volume ale sale. Poeme aplaudate de cei prezenți .Despre poeziile acestuia a mai vorbit Gavril Moisa, Eugen Cota, Iulian Patca, Vasile Gădălin și preotul Vasile Goje.

La invitația președintei de cenaclu a luat cuvântul Ion Machidon care a vorbit despre cenaclul și revista “Amurg Sentimental “ pe care le conduce, și despre proiectele de viitor.Impreună cu Al.Florin Țene au depănat amintiri pe când participau la București la cenaclul “Amurg Sentimental” care se ținea în curtea Muzeului “Tudor Arghezii”.

În continuare prof. Ovidiu Jucan a citit un amplu poem dedicat lui Mihai Eminescu, moment aplaudat de auditoriu.

Poetul Valeri Toderici și-a lansat patru cărți, una dintre ele fiind scrisă de nepoțica acestuia. Cărțile au fost tipărite la Editura “Amurg Sentimental” din București. După ce autorul le-a prezentat, a vorbit Ion Machidon, Voichița Pălăcean Vereș, Vasile Gădălin, Eugen Coța și Gavril Moisa.

Al Florin Țene a anunțat că viitoarea ședință este ultima joi din luna februarie, adică în 23 februare, la orele 17, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, iar cenaclul”Al.Florin Țene“ de la Centrul de Zi pentru Vârstinci, din strada Decebal nr.21, are loc în prima miercuri din luna februarie, adică în 1 februarie la ora 11.

Am asistat la această ședință, foarte bogată în conținut și dezbateri, unde spiritul inteletual a predominat, Ca deobicei, poeta Titina Nica Țene, trasmite ședința live pe internat.

Ședința s-a încheiat cu un mini-concert cu câteva nemuritoare melodii de Eugen Doga,

27 ianuarie 2023

Al. Florin Tene

Related posts

O adnotare lirică la ”Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu

Liliana Moldovan

 103 ani de la atentatul cu bombă din Senatul României de către comuniștii sovietici (ruși )

Liliana Moldovan

Romanul lui Al. Florin Țene – Un altar zidit

Liliana Moldovan

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : Dumnezeu și guvernarea

Liliana Moldovan

95 de ani de la nașterea lui Gabriel Garcia Marquez, cel care spunea   întotdeauna: sunt jurnalist.Am fost jurnalist întotdeauna

Liliana Moldovan

Pe când un Institut Mihai Eminescu în ţara noastră şi străinătate?

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy