9.7 C
Nürnberg, DE
October 18, 2026
Cultură

Manifestare culturala la Iasi dedicata Sarbatorilor Pascale, cu LSR si parteneri

Sâmbătă, 16 aprilie 2022, într-o zi de primăvară autentică, sala de spectacole a Cercului Militar din Dealul Copoului a găzduit o manifestare culturală de excepţie, dedicată Sărbătorilor Pascale.
La propunerea preşedintelui LSR – Filiala Iaşi – Nord Est, Dan Teodorescu, la începutul evenimentului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au fost Mariana Cobzaru (scriitoare, membră LSR – FINE) şi a profesorului universitar dr. Nicolae Creţu, plecaţi recent la ceruri în urma unor boli necruţătoare.
În continuare, pe scenă au urcat elevii-artişti din judeţul Neamţ, sub conducerea profesoarei Liliana Roibu, care au încântat asistenţa. Grupul folcloric întitulat “Străjerii din Rădeni”, cu doi solişti foarte talentaţi – Andrei Stan şi Luca Mititelu, a primit ropote de aplauze de la publicul ieşean avid de cultură de bună calitate.
Un program special dedicat Sf. Paşti a prezentat şi Corala “Lirica”, sub conducerea dirijoarei Nuşa Apostol, cu solista Aurelia Dolniceanu în prim plan şi sub acompaniamentul maeştrilor Marinică Botea (vioară) şi Ovidiu Enea (acordeon).


Punctul culminant al manifestării l-a constituit Conferinţa susţinută de Preotul Militar Dr. Adrian Morţun, cu tema “Învierea Domnului – Sfintele Paşti”, care a fost o adevărată lecţie de religie şi istorie.


Au mai fost şi două lansări de carte, după cum urmează:
– Irina Cristina Ţenu – “Conversaţii cu viaţa” şi “Vers de catifea”;
– Mariana Piersică – “Iubire şi lumină”.


Cărţile Irinei Cristina Ţenu au fost prezentate de Dan Teodorescu, autoarea având doar o intervenţie telefoniă, datorită faptului că nu a putut părăsi oraşul Huşi, unde locuieşte, din motive familiare deosebite.
Volumul de poezie al Marianei Piersică a fost prezentat de Calistrat Robu şi Corina Matei-Gherman, ultima lansând în public şi revista “Nord-Est Cultural” nr. 11, din 2022.
Autoarea Mariana Piersică a mulţumit pentru aprecieri şi a recitat apoi poezii dedicate zilelor Pascale.
Momentele artistice care au încântat pe cei prezenţi au fost susţinute de  Silvia Aboaice, Adi Gegiuc, Marinică Botea, Ovidiu Enea, Iulian Găluşcă (care a obţinut recent patru de DA la emisiunea “Românii au talent” de la Pro TV), fraţii Moise – Giuliana Maria Moise, Lorenzo Marian Moise,  Francesco Gabriel Moise.
Rodica Murgu a recitat o poezie dedicată Domnului Iisus, Doru Melnic a avut un recital umoristic, iar eleva Bianca Ioana Pîntea (10 ani) a prezentat un moment de gimnastică aerobică.
Moderatoarea manifestării a fost scriitoarea Corina Matei-Gherman, la sectorul foto-video au fost de serviciu Calistrat Robu, Ioan Vârlan, Georgeta Gegiuc şi Dan Teodorescu, iar sonorizarea a aparţinut lui Bogdan Iordache.

Manifestarea culturală menţionată a fost organizată de Cenaclul de literatură şi pictură “Octav Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, Liga Scriitorilor Români – Filiala Iaşi-Nord Est,  Uniunea Creatorilor Profesionişti – Sucursala Iaşi şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – Filiala Iaşi.
La capitolul parteneri media, din ţară şi străinătate, au fost în prim plan Radio România Iaşi,  TeleMoldova Plus Iaşi, Publicaţia de sport şi cultură „Sport Fan Club”, Revista „Nord-Est Culturalˮ, Sighet Online, Meridianul Iaşi-Vaslui-Bacău, Mangalia News, respectiv Agenţia de Presă „Aşii Români” şi ziarul “Vocea Ta”(din Nürnberg –  Germania), Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP – din Montreal – Canada), Confluenţe literare / Aspiraţii (din Sydney – Australia).

Joi, pe 28 aprilie, o numeroasă delegaţie de la LSR – Filiala Iaşi – Nord Est va fi prezentă la Vaslui, la evenimtnul cultural de nivel internaţional organizat de confratele prof. dr. Dumitru V. Marin, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 81 ani.
Sâmbătă, pe 14 mai 2022, de la ora 11.00, o nouă manifestare va avea loc la Cercul Militar Iaşi, în organizarea grupărilor culturale menţionate anterior.
Doamne ajută şi Paşte fericit vă dorim, cu sănătate şi pace în lumea largă!


DAN TEODORESCU

Related posts

Doi ani, șase țări și o lecție despre democrație – bilanțul unui proiect Erasmus + KA220 coordonat de Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna

Ion Marius Tatomir

Orchestra Română de Tineret și Orchestra Națională a Franței, împreună pentru a celebra la Paris 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze

Ionela van Reez-Zota

„Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate? Între trup și suflet“

Ionela van Reez-Zota

Site al ICR Bucuresti comunicat

GT Post

Răsunet de toacă în Bărăgan.

Ion Marius Tatomir

Dialog cultural România – Republica Moldova la sediul Primăriei Municipiului Iaşi  

GT Post

41 comentarii

wire transfer online casino australia October 13, 2026 at 2:47 pm

References:

Same day wire transfer casino http://oneclickcarehk.com/forum/home.php?mod=space&uid=293990

Replică
architecturewiki.site October 13, 2026 at 3:06 pm

References:

Casinos that accept PayID architecturewiki.site

Replică
free spins payid pokies australia October 13, 2026 at 5:59 pm

References:

Payid pokies real money no deposit https://xtuml.org/author/churchnephew8/

Replică
https://www.canadaasians.com October 13, 2026 at 6:00 pm

References:

Instant withdrawal casino Osko https://www.canadaasians.com

Replică
fast withdrawal casinos Osko October 13, 2026 at 8:33 pm

References:

Online casinos that accept Osko https://pad.stuve.de/7hAMdU8BRfaXxIRpV8A5ug

Replică
http://www.pshunv.com/ October 13, 2026 at 9:08 pm

References:

Low deposit payid pokies http://www.pshunv.com/

Replică
best payid pokies australia October 13, 2026 at 9:18 pm

References:

5 minimum deposit pokies payid best payid pokies australia

Replică
pbase.com October 13, 2026 at 10:37 pm

References:

Bpay pokies aus pbase.com

Replică
dok.kompot.si October 13, 2026 at 10:52 pm

References:

Instant payid withdrawal pokies australia dok.kompot.si

Replică
fast payout payid pokies October 13, 2026 at 11:45 pm

References:

Trusted payid pokies australia fast payout payid pokies

Replică
https://bbs.pku.edu.cn/ October 14, 2026 at 1:16 am

References:

Online pokies pay id https://bbs.pku.edu.cn/

Replică
BPay pokies pros and cons October 14, 2026 at 5:07 am

References:

Win real money BPay pokies https://doc.anagora.org/yyn9QWLcRYC57huSChJ4rQ

Replică
https://intensedebate.com/people/flavortarget6 October 14, 2026 at 5:49 am

References:

MiFinity casino fair play Australia https://intensedebate.com/people/flavortarget6

Replică
http://www.lezcc.com/?662078 October 14, 2026 at 6:54 am

References:

MiFinity casino tournaments Australia http://www.lezcc.com/?662078

Replică
review of MiFinity casinos AU October 14, 2026 at 7:07 am

References:

MiFinity casino live chat Australia http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1077954

Replică
dok.kompot.si October 14, 2026 at 8:27 am

References:

Play pokies using bpay https://dok.kompot.si/Okd95PekTWeGMA7fMq3dXg

Replică
https://pbase.com/bushfridge20/ October 14, 2026 at 9:14 am

References:

Bpay high roller pokies https://pbase.com/bushfridge20/

Replică
https://pbase.com/beetlegarden2/ October 14, 2026 at 12:26 pm

References:

Online pokies real money payid https://pbase.com/beetlegarden2/

Replică
play pokies with payid October 14, 2026 at 1:35 pm Replică
neosurf casino bonus codes australia October 15, 2026 at 12:52 am

References:

Neosurf casino for australian players https://pad.koeln.ccc.de/HkxH_4zbSCWTu8GIc4oIXA

Replică
rosewood.edu.na October 15, 2026 at 3:07 pm Replică
chuangu.xyz October 17, 2026 at 1:24 am Replică
https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=48100 October 17, 2026 at 2:30 am

References:

Australian casinos that accept Osko https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=48100

Replică
high roller payid pokies October 17, 2026 at 5:11 am

References:

Payid casino online pokies http://git.yang800.cn/sealnurse71

Replică
payid accepted pokies October 17, 2026 at 11:01 am

References:

Australian pokies that accept payid https://rentry.co/2biv8scw

Replică
gitlab.rails365.net October 17, 2026 at 11:59 am

References:

Mobile pokies osko deposit https://gitlab.rails365.net/inchhumor51

Replică
payid pokies no deposit bonus October 17, 2026 at 1:59 pm

References:

1 minimum deposit casino australia payid https://undrtone.com/novelquince72

Replică
bestcomedy.ru October 17, 2026 at 9:53 pm

References:

$10 payid deposit casino australia https://www.bestcomedy.ru/user/dealpigeon5/

Replică
write.frame.gargantext.org October 18, 2026 at 1:15 am Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy