Sâmbătă, 16 aprilie 2022, într-o zi de primăvară autentică, sala de spectacole a Cercului Militar din Dealul Copoului a găzduit o manifestare culturală de excepţie, dedicată Sărbătorilor Pascale.
La propunerea preşedintelui LSR – Filiala Iaşi – Nord Est, Dan Teodorescu, la începutul evenimentului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au fost Mariana Cobzaru (scriitoare, membră LSR – FINE) şi a profesorului universitar dr. Nicolae Creţu, plecaţi recent la ceruri în urma unor boli necruţătoare.
În continuare, pe scenă au urcat elevii-artişti din judeţul Neamţ, sub conducerea profesoarei Liliana Roibu, care au încântat asistenţa. Grupul folcloric întitulat “Străjerii din Rădeni”, cu doi solişti foarte talentaţi – Andrei Stan şi Luca Mititelu, a primit ropote de aplauze de la publicul ieşean avid de cultură de bună calitate.
Un program special dedicat Sf. Paşti a prezentat şi Corala “Lirica”, sub conducerea dirijoarei Nuşa Apostol, cu solista Aurelia Dolniceanu în prim plan şi sub acompaniamentul maeştrilor Marinică Botea (vioară) şi Ovidiu Enea (acordeon).
Punctul culminant al manifestării l-a constituit Conferinţa susţinută de Preotul Militar Dr. Adrian Morţun, cu tema “Învierea Domnului – Sfintele Paşti”, care a fost o adevărată lecţie de religie şi istorie.
Au mai fost şi două lansări de carte, după cum urmează:
– Irina Cristina Ţenu – “Conversaţii cu viaţa” şi “Vers de catifea”;
– Mariana Piersică – “Iubire şi lumină”.
Cărţile Irinei Cristina Ţenu au fost prezentate de Dan Teodorescu, autoarea având doar o intervenţie telefoniă, datorită faptului că nu a putut părăsi oraşul Huşi, unde locuieşte, din motive familiare deosebite.
Volumul de poezie al Marianei Piersică a fost prezentat de Calistrat Robu şi Corina Matei-Gherman, ultima lansând în public şi revista “Nord-Est Cultural” nr. 11, din 2022.
Autoarea Mariana Piersică a mulţumit pentru aprecieri şi a recitat apoi poezii dedicate zilelor Pascale.
Momentele artistice care au încântat pe cei prezenţi au fost susţinute de Silvia Aboaice, Adi Gegiuc, Marinică Botea, Ovidiu Enea, Iulian Găluşcă (care a obţinut recent patru de DA la emisiunea “Românii au talent” de la Pro TV), fraţii Moise – Giuliana Maria Moise, Lorenzo Marian Moise, Francesco Gabriel Moise.
Rodica Murgu a recitat o poezie dedicată Domnului Iisus, Doru Melnic a avut un recital umoristic, iar eleva Bianca Ioana Pîntea (10 ani) a prezentat un moment de gimnastică aerobică.
Moderatoarea manifestării a fost scriitoarea Corina Matei-Gherman, la sectorul foto-video au fost de serviciu Calistrat Robu, Ioan Vârlan, Georgeta Gegiuc şi Dan Teodorescu, iar sonorizarea a aparţinut lui Bogdan Iordache.
Manifestarea culturală menţionată a fost organizată de Cenaclul de literatură şi pictură “Octav Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, Liga Scriitorilor Români – Filiala Iaşi-Nord Est, Uniunea Creatorilor Profesionişti – Sucursala Iaşi şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – Filiala Iaşi.
La capitolul parteneri media, din ţară şi străinătate, au fost în prim plan Radio România Iaşi, TeleMoldova Plus Iaşi, Publicaţia de sport şi cultură „Sport Fan Club”, Revista „Nord-Est Culturalˮ, Sighet Online, Meridianul Iaşi-Vaslui-Bacău, Mangalia News, respectiv Agenţia de Presă „Aşii Români” şi ziarul “Vocea Ta”(din Nürnberg – Germania), Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP – din Montreal – Canada), Confluenţe literare / Aspiraţii (din Sydney – Australia).
Joi, pe 28 aprilie, o numeroasă delegaţie de la LSR – Filiala Iaşi – Nord Est va fi prezentă la Vaslui, la evenimtnul cultural de nivel internaţional organizat de confratele prof. dr. Dumitru V. Marin, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 81 ani.
Sâmbătă, pe 14 mai 2022, de la ora 11.00, o nouă manifestare va avea loc la Cercul Militar Iaşi, în organizarea grupărilor culturale menţionate anterior.
Doamne ajută şi Paşte fericit vă dorim, cu sănătate şi pace în lumea largă!
DAN TEODORESCU