Sindicatul Liber şi Independent al Salariaţilor din Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, Cercetașii României – Centrul Local Sf. Nicolae, Comunitatea RePatriot, Asociația 21 DECEMBRIE 1989, Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET și Asociația Basarabia a Românilor din Regiunea Odesa, organizează joi, 7 aprilie, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților București
Concert caritabil
TIMPURI NOI, STEMA, ”BEBE ASTUR și INVITAȚII”
Vom retrăi împreună piesele NATO, ROMÂNIA, PERFECT, TATA, ADELINE, LUCA, HELGA, CATRAN, ale celebrei formații Timpuri Noi, alături de VICII, TALENTE, PATIMI, SHARAIMAN, PĂDUREA, PRIZONER ale trupei Stema și hit-uri precum GÂNDURI, TE IUBESC MEREU, UMBRE DE MIRACOL susținute de Bebe Astur, Andreea Lupașcu, Georgiana Dumitru și Diana Frîncu ”.
Evenimentul are loc în cadrul campaniei umanitare ”Implică-te! Cei de lângă noi au nevoie de ajutor!” și continuă prima serie de acțiuni cultural-artistice ”Trei evenimente, o singură cauză” la Casa de Cultură a Studenților București, menite să sensibilizeze întreaga societate pentru strângerea de fonduri și produse de primă necesitate, pentru ajutorarea comunităților românești și a celorlalți cetățeni ai Ucrainei nevoiți să-și părăsească locuințele și să abandoneze totul pentru a fugi din calea războiului.
Din program:
31 martie, ora 19:00 – Concert Iulia și Valentin Gherghișan, Tic Petroșel, Marius Matache, Mircea Bodolan >>> https://web.facebook.com/CCSBuc/videos/705552337152973
7 aprilie, ora 19:00 – Concert Timpuri Noi, Stema, ”Bebe Astur și invitații”
14 aprilie, ora 19:00 – Concert Ovidiu Mihăilescu, Raul Cârstea, Cristi Dumitrașcu, Gabi Balașa, Grupul Truverii
***
Cei care doresc să doneze produse alimentare ambalate neperisabile și articole de igienă (alcool sanitar, periuțe dinți, pastă dinți, săpunuri, scutece copii, etc) o pot face la Casa de Cultură a Studenților București, Calea Plevnei, nr. 61, sect. 1, București (Zona Eroilor, în spatele Operei Române), zilnic în intervalul orar 8:00 – 20:00.
***
În acest context, vă adresăm rugămintea de a vă alătura demersului nostru pentru a mediatiza și susține programul acestei nobile acțiuni.
Vă mulțumim pentru sprijin!
Ștefan Sprânceană
Președinte
Sindicatul Casei de Cultură a Studenților București
Sursa,
Paul Bordas
IIInițiatorul Campaniei
”Implică-te! Cei de lângă noi au nevoie de ajutor!”

18 comentarii
References:
Play online pokies payid australia VIP payid pokies australia
References:
Real money payid online pokies high roller payid pokies
References:
10 minimum deposit pokies bpay secure BPay casino Australia
References:
Online pokies bpay deposit https://www.play56.net/home.php?mod=space&uid=6650887
References:
MiFinity casino tutorial Australia https://intensedebate.com/people/hookhall19
References:
Offshore casinos accepting MiFinity Australia lslv168.com
References:
Neosurf $20 deposit casino australia https://skitterphoto.com/photographers/3541053/ulriksen-klein
References:
Osko pokies payout time Osko casino websites
References:
Bank transfer online pokies australia https://carwiki.site/wiki/Best_Live_Casinos_Australia_2026_Top_Live_Dealer_Sites_Compared
References:
New bank transfer casinos australia http://www.sg588.tw/home.php?mod=space&uid=1310480
References:
Bank transfer pokies Australia http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2750949
References:
Trusted payid pokies australia https://chuangu.xyz/?424629
References:
Payid minimum deposit pokies https://notes.ip2i.in2p3.fr/YmTqrqP6SW225IjhzzRAzg
References:
5 dollar deposit pokies payid https://androidonly.com/user/islandtin4/
References:
Best australian bank wire casinos http://madk-auto.ru/user/julysanta0/
References:
Australian casinos accepting wire transfers https://shareshortcuts.com/u/llamablade8
References:
Neosurf minimum deposit pokies australia https://mapleprimes.com/users/kenyaghana36
Auch wenn ihr im Casino online schnelle Auszahlungen nutzen wollt, solltet ihr verantwortungsvoll mit eurem Echtgeld umgehen. Wenn ihr eure Gewinne vom Online Casino mit schnellster Auszahlung erhalten möchtet, solltet ihr einige einfache, aber wichtige Grundregeln beachten. Eine Online Casino Klarna Sofort Auszahlung oder ein Casino mit Trustly Auszahlung setzt auf Instant Banking. Ein Casino mit Paysafecard Auszahlung spricht vor allem sicherheitsbewusste Spieler an. Ein Online Casino mit Skrill Auszahlung oder eine Online Casino Neteller Auszahlung werden meist bevorzugt bearbeitet.
References: https://ewicare.com/forum/tema/casino-willkommensbonus-sofortuberweisung-fair-wahlen/