November 12, 2026
Arte

COMUNICAT DE PRESA

Denumirea manifestării culturale : Pictori români în Franța cu Soleil de l’Est.

Organizator principal : Asociația „Soleil de l’Est”, 8, rue d’Amboise, 37540 Saint-Cyr-sur-Loire, Franța.

Parteneri principali : Primăria Municipiului Brașov și Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Brașov.

Locația : Galeria EUROPE, strada Mureșenilor nr 1, Brașov.

Echipa de curatori : Nicolae Daicu și Michel Gavaza.

Perioada : 14 – 30 ianiarie  2022.

Orar : Expoziția este deschisă zilnic între orele 11:00 – 18:00, intrarea este liberă.

Vernisaj public : Vineri 14 ianuarie, orele 17:00.

Deschiderea expoziției va avea loc în prezența reprezentanților Primăriei municipiului Brașov, ai Uniunii Artistilor Plastici din România, filiala Brasov, și ai asociației Soleil de l’Est din Franța. Cu respectarea restricțiilor sanitare Covid 19.

Expoziția la galeria Europe reprezintă etapa Brasov a programului de lungă durată „Rezidențe de artiști conduse de Soleil de l’Est pe Valea Loarei și la Collioure, bastion al fovismului Franța”. Acțiunea a fost demarată de Soleil de l’Est în anul 2001, și continuată până anul 2021. În cadrul vernisajului va avea loc o conferință despre prezenta pictorilor români în Franța, rezidențe de artiști, expoziții și contacte cu pictorii francezi, va fi pus la dispoziția publicului un stand de documentație artistică cu albumele de artă realizate de Soleil de l’Est, și un Press Book, cu articole de presă. In cadrul acestui program pictorii români invitati s-au resursat prin vizitarea unei părți a patrimoniului cultural francez, castele și muzee pe Valea Loarei, drumul fovismului la Collioure și fundațiile Tapies, Miro și Picasso din Barcelona, și au participat la expozițiile organizate de asociație prezentate aici mai jos.

Obiectivele prezentei manifestări culturale converg, în primul rând, în a prezenta publicului brașovean un grup de prestigioși pictori români din țară și din diaspora, care au reprezentat cu onoare și cu înaltă creativitate artistică, o valență de mare valoare culturală a României – pictura contemporană. Toți acești pictori au colaborat cu Asociația Soleil de l’Est pe direcția organizării în Franța și ulterior în alte țări UE, a unor manifestări culturale de prestigiu, expoziții de pictură, lansări de carte, rezidențe de artiști, întâlniri cu membrii comunităților românești din Franța, cu oameni de cultura francezi și români, contacte cu pictorii locali și cu organizațiile lor. Lucrările pictorilor români au fost prezentate cu succes și interes în cadrul celor peste 160 expoziții organizate de asociație, începând din anul 1990, atât în Franța, la Paris și în alte orașe culturale franceze precum Tours, oraș înfrățit cu

Brașov, Poitiers înfrățit cu Iași, la Rochelle, Collioure, cât și la Bruxelles, Haga, Viena, Bratislava, Sofia, Roma, Aarhus – capitală europeană a culturii 2017, precum și la București. Este foarte important ca publicul român să știe că lucrările acestor adevărați „ambasadori” ai picturii române au fost vizionate și apreciate de publicul cunoscător și erudit francez și european. Ei au reprezentat cu succes, cu multă măiestrie și competență artistică valori culturale românești.

Motivația : Asociația Soleil de l’Est, creată în anul 1994, organizează evenimente culturale de înalt profesionalism și calitate artistică, prin prezentarea în Franța și în alte țări din Uniunea Europeană, a unei parți de mare interes și importanță a culturii române, în speță pictura contemporană. Prezenta expoziție este un summum al celor peste 160 expoziții de pictură română, organizate de Soleil de l’Est în prestigioase locații, precum Fondation Taylor Paris Montmartre, Cité Internationale des Arts, Espace Christiane Peugeot din Paris, Château Royal de Collioure, European Pattent Office, Galeria Foyer Main Building și Ambasada României din Haga (Olanda), Reprezentanța României pe lângă UE (Bruxelles, Belgia), Viena (Austria), Sala festivă a Ministerului Culturii din Bratislava (Slovacia), etc. In România Soleil de l’Est a prezentat pictura română contemporană la București, sala „C. Brâncusi” Palatul Parlamentului, Biblioteca Național ă a României, Institutul Cultural Român, ARCUB, cât și în Brasov, Timișoara, Iași, Mangalia. Soleil de l’Est și pictorii expozanți sunt onorați căci prestigioase simeze din capitale europene, au găzduit pictura contemporană româna, via Soleil de l’Est.

Precizări despre pictorii expozanți :

În cadrul actualei expoziții la Brasov, Soleil de l’Est prezintă lucrări realizate de pictori români care au participat la rezidențele de artiști conduse de asociație în Franta, în perioada 2001 – 2021. Lucrările expuse pe simeze sunt realizate în Franța, sub influența impresiilor și a emoțiilor acumulate în timpul sejurului acestora în Franța. Sunt prezenți pictori mai vechi cât și pictori mai noi, doritori a se atașa mesajului asociației Soleil de l’Est „Arta ca sa fie cunoscută trebuie sa circule”. Pictorii expozanți sunt următorii :

Călin Beloescu – Timișoara, Kader Bekov – Moldova și Kirghizstan, Nicolae Blei – Buucresti, Emil Ciocoiu – Aachen Germania, Horea Cucerzan – București, Victor Dima – București, Corneliu Dragan – Târgoviște, Mihai Filip – București, Dorothea Fleiss – Stutgard, Germania, Ioan Iacob – Düsseldorf, Germania, Niculae Iorga – București, Corneliu Ionescu – Iași, George Moscal – București, Costin Neamțu – București, Lisandru Neamțu – București, Chriatian Paraschiv – Paris, France, Ion Sălișteanu – București, Teodor Vescu – București, Tiberiu Zelea – București.

Contact:

Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Brasov:

Nicolae Daicu

tel. mob :   0723 416621

e-mail : nicolae_daicu@yahoo.co.uk

Soleil de l’Est:

Michel Gavaza

e-mail: contact@soleildelest.org          

tel. 00 33 6 70 28 22 49

Soleil de l’Est, data 5 ianuarie 2022  

Asociația Soleil de l’Est

Michel Gavaza, președinte

Related posts

Vernisajul expoziției de pictură „Vară și fum”, la Galeria Artotecii BMB

GT Post

Icoană pictată de Nicolae Grigorescu pentru „admiterea” la Mănăstirea Agapia, în licitație! Expoziție extraordinară ce spune povestea neștiută a operei!

Ionela van Reez-Zota

Sărbătorim Ziua Națională Constantin Brâncuși

Ionela van Reez-Zota

Vernisajul expoziției de pictură „QUADRA INTUITUS”, la Galeria Artotecii BMB

Ionela van Reez-Zota

Conferința Internațională „Filosofia Formei”, Târgu Jiu, 22 și 26 octombrie

Ion Marius Tatomir

APARIȚIE EDITORIALĂ – Romanul grafic istoric, un manual auxiliar

Ion Marius Tatomir

45 comentarii

https://liberalwiki.space/ October 25, 2026 at 3:58 pm

References:

Payid pokies sign up bonus https://liberalwiki.space/

Replică
pandora6666.com October 26, 2026 at 11:16 pm

References:

Online pokies MiFinity deposit pandora6666.com

Replică
https://pbase.com October 26, 2026 at 11:32 pm

References:

MiFinity casinos accepting Australian dollars https://pbase.com

Replică
best BPay casino bonus Australia October 27, 2026 at 12:26 am

References:

Best online pokies that accept bpay best BPay casino bonus Australia

Replică
how to use neosurf at casino australia October 27, 2026 at 2:43 am

References:

Neosurf casino banking australia how to use neosurf at casino australia

Replică
https://gitlab.oc3.ru October 27, 2026 at 5:26 am

References:

Neosurf casino instant withdrawal australia https://gitlab.oc3.ru/walkopera1

Replică
prpack.ru October 27, 2026 at 5:01 pm

References:

Wire transfer casino banking Australia prpack.ru

Replică
real money casino bank transfer australia October 27, 2026 at 11:26 pm

References:

Instant bank transfer withdrawal casino australia https://xjj3.cc/home.php?mod=space&uid=671493

Replică
http://www.qingdaomop.com October 28, 2026 at 12:27 am

References:

How to withdraw pokies winnings with Osko http://www.qingdaomop.com/?305944

Replică
https://skitterphoto.com/ October 28, 2026 at 6:51 am

References:

Commonwealth Bank casino transfer https://skitterphoto.com/

Replică
md.interhacker.space October 28, 2026 at 1:02 pm

References:

Casinos that accept PayID md.interhacker.space

Replică
https://dok.kompot.si October 30, 2026 at 12:33 am

References:

Bpay pokies instant withdrawal https://dok.kompot.si

Replică
online casino australia neosurf October 30, 2026 at 4:19 am

References:

Neosurf casino no download australia online casino australia neosurf

Replică
http://www.jzq5.cn/space-uid-509083.html October 30, 2026 at 12:21 pm

References:

Bank wire withdrawal casino australia http://www.jzq5.cn/space-uid-509083.html

Replică
https://xbymw.com/ November 8, 2026 at 6:32 pm

References:

Idebit slots canada https://xbymw.com/

Replică
neosurf alternative payment methods casino November 8, 2026 at 8:06 pm

References:

Neosurf casino sign up bonus australia neosurf alternative payment methods casino

Replică
neosurf legal casinos australia November 8, 2026 at 8:23 pm

References:

Neosurf $5 deposit casino australia https://codimd.zaehlwerk.net/4LwkupU9SIGeJ1GwXhrY5A

Replică
https://pad.stuve.de November 9, 2026 at 12:18 am

References:

Best neosurf casino bonus aus https://pad.stuve.de

Replică
https://bookmarking.win/ November 9, 2026 at 12:44 am

References:

Neosurf prepaid card casino australia https://bookmarking.win/

Replică
https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=189057 November 9, 2026 at 2:25 am

References:

Casino accepting paysafecard canada https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=189057

Replică
www.canadaasians.com November 9, 2026 at 5:49 am

References:

1 dollar deposit casino paysafecard canada http://www.canadaasians.com

Replică
real money online pokies australia November 9, 2026 at 3:19 pm

References:

Best free credit pokies payid real money real money online pokies australia

Replică
payid pokies deposit November 9, 2026 at 4:13 pm

References:

Pokies payid instant payid pokies deposit

Replică
neosurf casinos for australian players November 9, 2026 at 7:36 pm

References:

Top neosurf casinos australia neosurf casinos for australian players

Replică
electronic funds transfer casino November 9, 2026 at 8:54 pm

References:

Online casino EFT payment australia electronic funds transfer casino

Replică
neosurf gambling australia November 10, 2026 at 12:15 am

References:

Top australian casinos accepting neosurf https://roadwiki.site/wiki/Neosurf_Casino_Australia_2026_Top_Sites_10_Deposits

Replică
direct to bank withdrawal casino uk November 10, 2026 at 3:24 am

References:

Casino wire transfer withdrawal direct to bank withdrawal casino uk

Replică
canadaasians.com November 10, 2026 at 5:17 am

References:

NAB casino wire transfer canadaasians.com

Replică
https://27vlz.ru/ November 10, 2026 at 10:16 pm

References:

Best trustly betting sites https://27vlz.ru/

Replică
safe trustly casinos uk November 10, 2026 at 10:19 pm

References:

Quick withdrawal casino trustly safe trustly casinos uk

Replică
https://freebahais.org November 11, 2026 at 4:47 am

Similarly to Paysafe, Neosurf offers vouchers that can be bought from your local shop or online. Neosurf does not require input of personal details and is accepted at all licensed online casinos that operate in Australia. The reason we cannot recommend this Aussie casino enough is its unique branding, long list of jackpot games, and 3D pokies with special features. Additional promo codes at Fair Go ensure your balance remains in the black. Uptown Pokies is the best A$10 Neosurf minimum deposit casino in Australia.

References: https://freebahais.org/discussiongroup/topic/best-neosurf-pokies-australia-what-to-verify-first/

Replică
https://tvlampsinfo.com/ November 11, 2026 at 5:21 am

You can use this service to deposit and withdraw, and
it’s very fast and secure. I still need to log in on occasion, but even with that added step,
PayPal is still fast and easy. I didn’t have too much experience using them in the early days, as I caught
the tail end of that period and mostly used PayPal.

References: https://tvlampsinfo.com/

Replică
https://cryptogamego.com/ November 11, 2026 at 5:40 am

Choose your casino from our list above, grab a voucher,
and enjoy the excitement of Australia’s best Neosurf casino sites.
All three offer $10-$20 minimum deposits, instant Neosurf
processing, strong security, and excellent reputations within the
Australian gambling community. This is the simplest approach and maintains maximum anonymity.
These minimums make Neosurf accessible for casual players and
those testing new casinos without risking large amounts.
From a practical perspective, even if a casino’s security was compromised, your financial information wouldn’t
be at risk because it was never shared in the first place. The system
operates on a prepaid voucher model, meaning you never share your banking details, credit card numbers,
or personal financial information with the casino.

References: https://cryptogamego.com/

Replică
casino sofort auszahlen November 11, 2026 at 10:05 am

References:

Online casino mit sofortüberweisung auszahlung casino sofort auszahlen

Replică
forum.daihum.com November 11, 2026 at 11:45 am

Mit einem satten 120 % Bonus bis zu 500 €, 240 Freispielen und 15 % Cashback wird es direkt spannend.
Doch wie genau funktionieren Sofort Casinos, welche Vor- und Nachteile gibt es und worauf sollten Spieler achten? Suchen Sie nach der Passage zu ausgeschlossenen Zahlungsarten – Sofortüberweisung ist in der Regel nicht aufgeführt
und qualifiziert daher für den Bonus. Für Spieler, die Wert auf anonyme oder kryptobasierte Zahlungen legen, sind Alternativen wie Bitcoin oder E-Wallets möglicherweise besser geeignet.
Sofortüberweisung bietet viele Pluspunkte für deutsche Spieler, hat aber auch klare Grenzen – insbesondere bei
Auszahlungen.

References: forum.daihum.com

Replică
online casino ohne registrierung sofortüberweisung November 11, 2026 at 11:53 am

References:

Neue online casinos sofortüberweisung online casino ohne registrierung sofortüberweisung

Replică
top wire transfer casino Australia November 11, 2026 at 12:06 pm

References:

Wire transfer withdrawal casino australia top wire transfer casino Australia

Replică
Trustly Casino Gebühren November 11, 2026 at 1:00 pm

Deshalb suchen viele nach „Trustly Casino Gebühren
Deutschland”. Manche Banken oder Casinos können jedoch Kosten berechnen. Grundsätzlich erhebt Trustly keine Gebühren für Transaktionen. Viele Spieler suchen nach „Trustly Casino sofort einzahlen” – genau das ist
einer der größten Vorteile dieser Methode. Zudem ist Trustly nur in legalen Casinos mit deutscher Lizenz verfügbar, die auf der offiziellen Whitelist stehen.

Replică
muchbetter casino reviews November 11, 2026 at 4:44 pm

References:

Secure muchbetter casino muchbetter casino reviews

Replică
Australian friendly EFT casinos November 11, 2026 at 5:49 pm

References:

Top wire transfer casinos australia Australian friendly EFT casinos

Replică
starburst paypal November 11, 2026 at 6:46 pm Replică
online spielothek sofortüberweisung November 11, 2026 at 7:03 pm

References:

Sofortüberweisung casino ohne anmeldung online spielothek sofortüberweisung

Replică
klarna auszahlung casino November 11, 2026 at 10:04 pm

References:

Casino einzahlung sofort klarna auszahlung casino

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy