9.3 C
Nürnberg, DE
October 11, 2026
Diverse Droguri

Ore antidrog ”altfel”, în cadrul programelor naționale ”ȘCOALA ALTFEL” și ”SĂPTĂMÂNA VERDE”

COMUNICAT DE PRESĂ

ORE ANTIDROG ”ALTFEL”, ÎN CADRUL PROGRAMELOR NAȚIONALE ”ȘCOALA ALTFEL” ȘI ”SĂPTĂMÂNA VERDE”

În cadrul programelor naționale ”Școala Altfel” și ”Săptămâna Verde”, specialiștii Agenției Naționale Antidrog (ANA) au desfășurat la nivel național, în școli și licee, activități de informare, educare și conștientizare cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, în perioada februarie-aprilie a.c., au fost realizate peste 850 acțiuni preventive antidrog, în 314 unități de învățământ din întreaga țară, de care au beneficiat 26.754 de persoane, respectiv 24.540 elevi și 1.409 cadre didactice.

Elevii participanți la aceste activități au dezbătut, împreună cu specialiștii antidrog, cauzele consumului de droguri în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața luării unei decizii.

De asemenea, au fost purtate discuții despre dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor.

Totodată, specialiștii ANA le-au recomandat adolescenților să se implice în activități adecvate vârstei, să practice sport, să evite anturajele care ar putea avea o influență negativă asupra lor, să comunice deschis cu părinții, profesorii sau persoanele de încredere orice problemă cu care se confruntă, pentru a găsi împreună alternative în rezolvarea acesteia.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

HANUKA

GT Post

Cum îți influențează subconștientul viața de zi cu zi?

GT Post

Bună ziua, prieteni – sănătate, pace și bucurie în anul abia-nceput și-n toți anii!

GT Post

Voluntariat la nivel înalt: Asociația DACIA e.V. inclusă în oferta oficială de implicare civică a orașului Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Comunicat de presă – ,,Mausoleul Eroilor de la Mărășești: Lecție de Istorie la Institutul Hispano-Român”

GT Post

Obiecte istorice ale familiei Ceaușescu, scoase la licitație: șapca și teza de doctorat, printre cele mai valoroase piese

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy