3 C
Nürnberg, DE
October 29, 2026
Diverse

Concurs Internațional de Creație

Concurs Internațional de Creație dedicat

Învierii Mântuitorului Iisus Hristos

– LUMINĂ ȘI CULOARE –

obiceiuri, tradiții de Paște ale creștinilor de pretutindeni,

Ediția a-II-a 2023

Secțiuni: Literatură, Pictură

Trăim momente de grea cumpănă. Provocări, epidemii, atacuri de tot felul, intemperii, dar să nu ne lăsăm învinși! Așa cum suntem acum, împovărați, copleșiți de lipsuri, marcați de povara existențială, să venim în întâmpinarea marii Sărbători Pascale cu sufletul plin de emoție și speranțe, încredere de mai bine, întru Slavă Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Avem nevoie de echilibru, ca buni creștini, cu pace și liniște în suflete.

La propunerea mai multor membri ai grupului Univers XXL, demarăm cea de-a II-a ediție a Concursul Internațional de Creație Trofeul Univers Românesc XXL LUMINĂ ȘI CULOARE.

Creatorii de frumos și nu numai sunt invitați ca, prin creațiile lor și participarea la această nobilă competiție artistică, să transformăm, împreună, tristețea în sărbătoare, să aducem un plus speranței de pace pe pământ, prin participarea la prima competiție artistică din acest an, dedicată Sărbătorii Pascale – Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Lumină și culoare.

Regulamentul concursului:

1 – Nu există limită de vârstă. Adulți, copii, puteți participa.

2 – TEMATICA: Tradiții și obiceiuri; superstiții și povești, iepurașul de Paști!

Înscrierile au loc în perioada 25 ianuarie – 31 martie 2023 la adresa de

e- mail: elenatoma2010@gmail.com

Pentru înscriere, trimiteți creațiile dvs. dar și 1 fotografie personală format JPG și date de contact: număr de telefon, localitatea de domiciliu, la adresa de e-mail afișată mai sus.

Secțiunile concursului: Literatură, Pictură

  1. Pentru secțiunea Literatură. Autorii vor trimite:
  2. fie 1 poezie, maximum 6 – 8 strofe, vers alb sau clasic,
  3. fie 1 pagină A4 proză scurtă.
  4. Text: Format Microsoft Word, caracter Times New Roman (12) spațiu 1 rând. Cei care doresc pot participa la ambele secțiuni, respectând tematica: gânduri exprimate în versuri, eseuri scurte, tradiții, obiceiuri, povești, superstiții, iepurașul de Paști, scrisori, etc…
  5. Pentru secțiunea Pictură – 1 pictură format JPG, ulei sau acoarelă, creație inspirată de Sfintele Sărbători de Paște.

Jurizare: 01.04.2022/5 04. 2023 . Juriul va fi alcătuit din specialiști în domeniu. GALA DE PREMIERE VA AVEA LOC ÎN SĂPTĂMÂNA MARE DIN AJUNUL PAȘTELUI. După cum v-am obișnuit, concursul nu are sponsori. Prietenii, colaboratorii care doresc să ofere premii laureaților sunt invitați s-o facă. Oferte în privat. “Lumină și culoare “ acordă TROFEUL creației cu punctajul cel mai mare, indiferent secțiune urmat, în ordine descrescătoare, de Premiile 1, 2, 3, Mențiune, Diplomă de Excelență, Distincția XXL, pentru fiecare probă. Creațiile cu punctaj peste 8.80, laureați, participanți, pentru cei interesați, le vom publica în placheta LUMINĂ ȘI CULOARE, ediția a II-a 2023.

Vă așteptăm cu drag!

Elena Toma  organizator/Relații la telefon nr. 0771. 084. 255

Related posts

Avram Iancu lansează ”Provocarea Rinului” și la București

GT Post

Date de contact utile din România

GT Post

Lansare de carte la Biblioteca Judeteana Valcea 13 aprilie 2023

GT Post

Prima expoziție personală în tehnici mixte, semnată Dumitru Gorzo, la Galeria „Brâncuși” din New York

GT Post

„Un artist, un pian și un țambal” – recital susținut de Cătălin Răducanu, la ICR Londra

GT Post

Violonistul Valentin Şerban, câştigător al Concursului Internaţional George Enescu

GT Post

14 comentarii

https://docs.localcharts.org/OzcVI2qjRk-H9n0RRF8W_w October 26, 2026 at 2:47 am

References:

Online pokies payid australia https://docs.localcharts.org/OzcVI2qjRk-H9n0RRF8W_w

Replică
5 minimum deposit pokies bpay October 26, 2026 at 8:43 pm

References:

Play pokies with BPay 5 minimum deposit pokies bpay

Replică
payid pokies withdrawal October 26, 2026 at 9:05 pm

References:

Payid withdrawal online pokies payid pokies withdrawal

Replică
MiFinity casino withdrawal Australia October 27, 2026 at 4:47 am

References:

MiFinity casino regulation Australia https://skitterphoto.com/photographers/3540181/sheridan-brinch

Replică
MiFinity casinos accepting Australian dollars October 27, 2026 at 7:57 am

References:

MiFinity casino Australia 2026 https://docs.monadical.com/qIlxyesxTVKqiqltwlcNNA

Replică
https://dreevoo.com/profile.php?pid=2604159 October 27, 2026 at 6:33 pm

References:

Casinos that accept bank transfers australia https://dreevoo.com/profile.php?pid=2604159

Replică
Osko pokies instant payout casino October 28, 2026 at 12:00 am

References:

Instant bank transfer pokies osko Osko pokies instant payout casino

Replică
real money pokies wire transfer australia October 28, 2026 at 2:59 am

References:

Wire transfer online gambling australia real money pokies wire transfer australia

Replică
Osko pokies on mobile October 28, 2026 at 12:47 pm

References:

Instant bank transfer pokies https://brandmoshaver.com/user/cameraclock3/

Replică
gitlab.keysmith.bz October 28, 2026 at 1:30 pm

References:

Instant payout casino australia https://gitlab.keysmith.bz/plaintoad6

Replică
gitlab.rails365.net October 28, 2026 at 8:23 pm

References:

MiFinity casino payout Australia https://gitlab.rails365.net/fiberbar20

Replică
https://brandmoshaver.com/ October 28, 2026 at 10:02 pm

References:

Minimum deposit payid pokies https://brandmoshaver.com/user/silicaglove2/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy